Colonia bicerdistă de pe Ada-Kaleh; cu puțină imaginație, ungurii pot „revendica” și insula…
Dacă s-ar reconstitui insula Ada Kaleh, într-una din dioramele sale va trebui aşezat şi ungurul Bicsérdy Béla împreună cu adepţii şi ucenicii săi bicerdişti. Bicerdiştii au constituit o subcultură, un fel de „sectă” vegetariană, în prima jumătate a secolului trecut, despre care eu am auzit pentru prima oară cam acum două decenii de la Bucin Laci, profesor de sport (şi unchiul bărbatului meu), care a fost un admirator al bicerdismului fiind el însuşi un model de cumpătare până în ultima clipă vieţii sale de 82 de ani. Fiindcă viaţa şi activitatea lui Bicsérdy Béla în Transilvania se leagă şi de locuri şi vremuri româneşti, e intresant sa ascultaţi povestea lui.
Bicsérdy Béla s-a născut (cel mai probabil) la Budapesta, la 20 martie 1872. Poartă în coada patronimului litera „y”, simbol onomastic maghiar al înnobilării, deoarece pretindea că strămoşii săi, de pământ de prin localităţile Bicserd (-ul Mare şi Mic), din zona Szekszárd-ului, au fost răsplătiţi de împărat cu ranguri în urma unor bătălii la care au luat parte precum şi pentru servicii în folosul obştii. Până la naşterea sa, însă, averea familiei s-a cam împrăştiat, aproape că numai „y”-ul din coada numelui rămăsese.
Tatăl lui Béla era pictor şi dascăl de desen, cu studii la München. În 1876 este angajat să copieze vestita Cronică ilustrată de la Viena, lucru migălos pe care îl realizează într-un an de zile, copia respectivă se află azi la Magyar Nemzeti Galéria. Mama lui Béla, Hermina, moare la 47 de ani, din cauza „modului de viaţă defectuos” – zice Bicsérdy, dar nu dezvoltă subiectul.
În orice caz, băiatul ce va deveni mai târziu „meşterul care se hrăneşte cu crudităţi”, spune că încă de la 13 ani el era atent la poziţia propriului său corp şi la propria sa respiraţie şi că îl interesau lucrările de ştiinţe naturale şi medicină.
Cum-necum, Béla îşi face bacalaureatul în comerţ la Făgăraş, apoi îşi completează studiile liceale la Oradea. În 1892 ajunge agent la fisc, în Berettyóújfalu (care ar veni pe româneşte Satul Nou de Barcău – azi în Bihorul unguresc), şi aici, fără veste, face o mişcare greşită, drept pentru care se alege cu o boală mortală dar „la modă”: sifilis!
Timp de aproape 10 ani colindă pe la o mulţime de doctori şi clinici din Europa, dar păcătoasa boală nu-l slăbeşte, aşa că Béla decide să se vindece cu metode alternative. Mai întâi încearcă… cititul! De mic îi plăcuse să citească, iar în următorii 12 ani de boală citeşte biblioteci întregi, în 5-6 limbi. Printre care şi româneşte! Cel care îi finanţează „taberele de lectură” prin marile biblioteci ale lumii (cum ar fi cea de la British Museum), rămâne învăluit de mister! Citea tot felul de lucrări, dar mai ales cărţi de la care aştepta un sfat, o metodă de vindecare. Toate cele citite, spirituale sau medicale, le încerca pe sine însuşi, aşa că au fost şi cazuri în care aproape a murit de inaniţie ori din alte pricini exagerate – de exemplu când a experimentat efectul muscariţei asupra omului care o mănâncă! şi impune un regim alimentar bazat numai pe crudităţi, pe exerciţii fizice şi pe un bagaj eclectic de experimente spirituale, acumulate prin lectură.
Minune, pe la 1900 se vindecă (zice el) de ruşinosul sifilis. În jurul vârstei de 35 de ani (mărturiseşte tot el) îi creşte la loc părul, ba chiar şi dinţii căzuţi în urma bolii îi cresc la loc.
Pe lângă vegetarianism, Bicsérdy se ocupă serios de sport, producând chiar recorduri la scufundări şi la atletism, pe care le consemnează şi presa vremii. Cel mai răsunător succes îl obţine în 1922, la vârsta de 50 de ani, la Cluj: ridică o halteră de 188 de kg, din poziţie culcată. Emite o doctrină personală, bazată pe lecturi din religiile orientale (ca Zend-Avesta), dar şi pe Biblie, şi începe să se autointituleze „meşter”. Asupra „sistemului” său filozofic nu mă opresc, atâta doar că e cu „de toate”, se inspiră chiar şi din evoluţionismul darwinian iar, la un moment dat, Bicsérdy conchide că omul, cu trecerea unui timp îndelungat, urmând o viaţă de post cu crudităţi, dar decorată cu multe elemente spirituale şi fizice, va deveni capabil să se hrănească cu apă şi aer. El însuşi îşi propune să trăiască, urmând această cale, 600 de ani! Cine n-ar vrea…
Românii sunt prezentaţi ca îndeobşte: inferiori, dezorganizaţi şi corupţi, păcătoşi care vor suporta pedepse binemeritate, atât pentru împărţeala de la Trianon, cât şi pentru că autorităţile româneşti l-au luat la bani mărunţi pe „meşter”, suspectându-l de şarlatanie. Aşa că în anii 1930 acesta se refugiază în Ungaria – iar la apariţia sovieticilor pleacă şi de aici.
Doctrina bicerdistă e destul de complicată, dar nici viaţa personală a „meşterului” nu e imaculată sau conformă ideilor morale şi etice pe care el le propagă în public. De exemplu, a avut cinci neveste! Primele două au murit, de a treia a divorţat. A patra era fiica unui bogat fabricant de caşcavaluri din Elveţia, strămutat în Ungaria. Şi de această elveţiancă (devenită mai întâi adeptă, apoi secretară, apoi consoartă de „meşter”) divorţează. Ultima soţie nu apreciază doctrina înţeleptului vegan – dovadă şi faptul că, după moartea acestuia, se mărită cu un măcelar.
A avut doi copii: o fată care a îmbrăţişat şi ea vegetarianismul crudivor, la maturitate s-a întors în Transilvania – unde (se pare) autorităţile române au condamnat-o şi probabil a murit în închisoare. A avut şi un băiat, care însă n-a dat doi bani pe teoriile tatălui său.
Activitatea profetică derulată sub formă de conferinţe publice şi-o începe în 1921, la Făgăraş. În câţiva ani ajunge să ţină conferinţe în tot Ardealul şi îşi publică teoriile în mai multe volume care produc o adevărată isterie în masă. Oficialităţile serviciilor sanitare române încearcă să interzică această mişcare pseudo-medicală, cu baze ştiinţifice îndoielnice, dar o avalanşă de scrisori care depun mărturii despre vindecări miraculoase reuşeşte să împiedice tentativa de frânare a entuziasmului bicerdist. Căci, da, bicerdismul devine o mişcare populară, o iniţiativă originală, care se bucură, pentru câţiva ani, de un succes orbitor în lumea avântată a perioadei interbelice, mai ales maghiare.
… Şi aşa, în 1925, în plină glorie, Bicsérdy Béla îşi ia familia şi se mută din Făgăraş în pitoreasca şi exotica insulă Ada-Kaleh.
De aici, în anul următor, călătoreşte cu vaporul pe Dunăre până la Budapesta, unde e întâmpinat de un puhoi de oameni, de ziarişti, de simpatizanţi şi de opozanţi şi chiar de echipa cu cameră de luat vederi a jurnalelor de film. Dar gloria „meşterului” începe să pălească atunci când cinci persoane care duc la extremă învăţătura sa, mor prin înfometare.
A reconstruit o casă turcească veche şi şi-a scris în acest loc retras majoritatea cărţilor sale cu titluri mirobolante: Cartea vieţii, Menirea omului, Învingerea morţii, Cartea Înţelepciunii.
Împreuna cu fata lui, Aranka, şi soţia Jolán, zilnic înotau în Dunăre şi visau să construiască un paradis natural şi vegetarian, poate împreună cu fidelii discipoli bicerdişti, cei mai mulţi vindecaţi de diferite boli grave.
Între anii 1920-1930, Bicsérdy Béla a avut aproape 10 mii de adepţi pe teritoriul României şi Ungariei actuale. Dintre bicerdiştii români, în lucrările sale sunt amintiţi: Evien Eugen, ziarist din Sovata; dr. Gherasim Aurel din Sibiu; Muntean Ion din Alba Iulia; dr. Vancea Iosif, avocat din Târgu Mureş.
În lucrarea tipărită la Arad, dar scrisă pe Ada-Kaleh, în 1928, şi intitulată Cartea vieţii şi puterea forţei gândurilor, la paginile 24-25, Bicsérdy scrie câteva rânduri şi despre viaţa lui pe insulă. De fapt, „colonia bicerdistă” se vede a fi foarte redusă şi nu face casă bună cu condiţiile din acest mic Orient de pe Dunăre, departe de a fi asemănător Paradisului originar despre care „meşterul” vorbeşte adesea în cărţile sale:
Adevărul este că trăim într-o casuţă turcească, cu camere joase, în stare destul de rea, cumpărată cu 55 de mii de lei. Primele două încăperi au fost ocol pentru oi. Cu mâinile noastre – neavând posibilităţi să angajam meseriaşi – şi folosind 60 de saci de ciment şi 2500 de kg de var, am pus căsuţa la punct, spre marea mirare a turcilor băştinaşi.
Despre recolta bogată de struguri (despre care scriau ştiri exagerate gazetele vremii, spre necazul „meşterului”) numai atât: sunt vreo două gropi cu viţă uriaşă şi bogăţie de frunze, dar struguri niciodată nu rodesc din cauza apei multe din sol (…).Pe insulă, în afară de turcii sărăciţi, pescari şi barcagii, mai trăiesc şi două familii de unguri: cea a judecătorului pensionar dr. Lesnyovsky şi cea a fotografului Meggyesi. Aceştia locuiesc însă departe de noi, îi văd de la depărtare cam de două ori pe an.
E posibil ca exotica insulă să fi fost modelul pentru insula Senki (Nimeni) din romanul Omul de aur (Az arany ember) al scriitorului maghiar Jókai Mór…
Unchiul bărbatului dumneavoastră a fost Bucin Laci? Curios!
Ați luat scrierea acesta de pe blogul meu, dar nu văd să fi menționat undeva acest lucru. Ați schimbat titlul, dar ați preluat fără discernământ și inflexiunile personale! Vedeți că zilele astea fac unele transformări stilistice și îndrept unele erori, poate vreți să le preluați și pe acelea…
Internetul are reguli, ar fi bine să le respectați. Vă rog să specificați de unde ați preluat scrierea, nu e anonimă! Articolul acesta reprezintă munca mea de documentare și traducere, precum și aptitudinile mele individuale de a alcătui un text. Comportamentul dumneavoastră e inacceptabil!