Columna lui Trăian, o exceptională „carte” despre trecutul neamului românesc!

Columna ridicata intru celebrarea victoriei romane asupra Daciei, in inima celui mai stralucit si ultim for al Imperiului Romei, „este admirata de 19 secole, fiind poate monumentul cu cei mai multi vizitatori” dintre toate monumentele lumii. Acesta a format obiectul unor studii incepind cu secolul al XVI-lea, prin Giorlamo Miuziano, P.S. Bartoli si Alfonso Ghacon, iar la sfirsitul secolului al XIX-lea, cand l-a studiat si comentat istoricul Kiraly Pal existind deja despre el numeroase si serioase lucrari stiintifice, intre care se situeaza monumentalele carti scrise de W. Froehner si C. Gichorius.
Sutele de pagini pe care si autorul maghiar le consacra Columnei lui Traian in lucrarea „DACIA PROVINCIA. AUGUSTI”, publicata in anul 1893 contin o serie de idei valoroase care il diferentiaza de autorii precedenti si care merita sa fie cunoscute. Nivelul la care se aflau sapaturile arheologice in acea perioada a facut – la fel ca alti autori – sa savirseasca si unele erori in ce priveste identificarea locurilor unde s-au desfasurat evenimentele ilustrate de basoreliefurile monumentului. A confundat, de pilda, capitala romana a provinciei Dacia cu vechea capitala, Sarmizegetusa a regatului dac – iar stadiul in care se gaseau traducerile unor texte ale autorilor antici l-au condus si spre unele pareri gresite; dar acestea nu sint de natura sa anuleze valabilitatea si frumusetea formularii majoritatii opiniilor sale.
Este de remarcat ca autorul nu incearca sa-si disimuleze admiratia fata de Columna. Pe seama emotiei ce o provoca privitorilor el pune si „minunea” salvarii lui in perioada in care diversi cuceritori si stapinitori ai Romei i-au distrus monumentele, prefacind „Cetatea eterna” intr-un camp de ruine, scriind ca in fata unei asemenea creatii fantastice,pina si  fanatismul, dorinta lor de distrugere s-a linistit”.
Stilul sau tradeaza o sincera stare de entuziasm atunci cind vorbeste despre multimea artistilor Renasterii care s-au inspirat din basoreliefurile ce impodobesc trunchiul coloanei, cit si despre cei care au preluat modelul coloanei triumfale, inclusiv constructorii Coloanei Vandome, ridicata la Paris in cinstea victoriilor lui Napoleon. In ce priveste modelul Columnei lui Traian, subiect la care nici pana astazi nu s-a dat un raspuns satisfacator sub toate aspectele, Kiraly Pal se deosebeste de predecesorii sai prin realism, minutiozitate si mai exacta informare, prin concluzia finala. Examinind cu atentie eventualele modele care ar fi putut constitui surse de inspiratie pentru Apollodor, autorul maghiar reliefeaza multimea aspectelor care vadesc originalitatea monumentului, concluzionand ca nu i se poate gasi un modei precedent in adevaratul sens al cuvantului si nu se poate vorbi decat despre copiile sale ulterioare. (op. cit.) Comparind basoreliefurile Columnei lui Traian cu alte monumente, Kiraly Pal examineaza cu minutiozitate si Arcul de Triumf al imparatului Constantin, imbogatind argumentatia predecesorilor sai demonstrand mai clar ca majoritatea basoreliefurilor nu apartin epocii in care au fost construite, marea lor majoritate apartinind altor monumente de unde au fost extrase si incorporate ca podoabe ale acestui interesant Arc.
Autorul invedereaza ca o serie de sculpturi il infatiseaza pe imparatul Hadrian, dar… capetele acestuia au fost inlocuite cu capete sculptate ale imparatului Constantin!.
Semnificativa este analiza pe care o face celor patru mari basoreliefuri ovale infatisind armata romana condusa de imparatul ei in lupta. Autorul argumenteaza ca este vorba de naratiunea concentrata in patru episoade a actiunilor romane din iarna anului 101/102 din Moesia, sub comanda imparatului Traian, cind a infrant atacul dacilor si aliatilor acestora, evenimente ce sint infatisate si pe Columna lui Traian, in modalitate iconografica deosebita. Astfel ajunge la concluzia fireasca a apartenentei acestor basoreliefuri, perioadei domniei lui Traian si a provenientei lor din forul marelui imparat care a vrut sa salveze Imperiul Roman, exploatand la maxim  aurul, arginul si fierul de cea mai buna calitate din Dacia,care a salvat criza Imperiului!  Altfel nu se motivaza construirea trainicului pod peste Dunare.
Printr-o analiza asemanatoare autorul demonstreaza ca cele opt statui ale Arcului de triumf al lui Constantin reprezinta prizonieri daci, si ca aceste splendide statui provin deci din aceeasi epoca si din acelasi for.
In ce priveste amploarea extraordinara a Razboiului daco-roman, intr-o perioada in care majoritatea autorilor, plecind de la textul lui Dio Cassius, rezumau conflictul la Imperiul roman si Dacia lui Decebal!, autolarul maghiar analizeaza cu minutiozitate si trupele aliate ale combatantilor, asa cum sint ele infatisate pe basoreliefurile Columnei, ajungind la concluzia ca: „Un numar urias de oameni s-au aflat itr-o crancena si titanica  lupta dintre Est si Vest”.
Aceasta viziune, a unei uriase confruntari dintre Imperiul roman, ajutat de toate popoarele alilate in zona lui de influenta, versus puternica si bogata Dacia, care se situa in fruntea unei coalitii de popoare ce se opuneau expansiunii romane in zona danubiano-pontica a Euopei, este un mod specific al autorului de a comenta colosala  confruntare militara ilustrata de basoreliefurile Columnei. Istoricul maghiar constata – nu fara o nota de amaraciune – ca in timp ce in primul razboi (101-102) fortele erau relativ echilibrate, beneficiind si Decebal de ajutorul a numerosi aliati, in cel de al doilea razboi (105-106), in vreme ce Traian angajeaza in lupte trupe noi, de diverse proveniente, pe Decebal il parasisera  o serie de aliati. In plus, capacitatea de rezistenta a trupelor sale este slabita si de numeroase acte de tradare, datorita unor promisiuni „generoase” ale trimisilor Romei, post bellum.
Monumentul Columnei nu imortalizeaza deci, sustine autorul,doar una dintre obisnuitele actiuni de cucerire ale marelui imperiu, ci una dintre cele mai mari confruntari ale antichitatii, in fruntea celor doua coalitii, in conflict aflindu-se doi mari eroi, si vestiti comandanti de osti ai vremii: Traian si Decebal.
In ce priveste valoarea artirtistica a basoreliefurilor Columnei, analizeaza constatarile lui W. Froehner, in sensul ca desi exista, unele minime diferente in modul de lucru al sculptorilor, opera vadeste un spirit unitar, o conceptie diriguitoare unica. De asemenea confirma comentariile lui Dirauer, ca opera exprima finete, demnitate, seriozitate si pompa imperiala,pe masura evenimentelor evocate.
Concret Kiraly Pal apreciaza ca: âceste basoreliefuri sint capodopere ale sculpturii romane. Stilul si finisajul lor este roman. Chiar daca artistii executori au fost greci, ei au fost inspirati de geniul roman ai lui Apollodor. Desenele au fost facute de o singura mina, aceea a unui bun cunoscator al vietii antice si participant la lupte, de aici provenind aspectul lor realist. Basoreliefurile lui Apollodor sint realiste si pentru faptul ca ele exprima/zugravesc evenimente petrecute si personaje dintre cele mai reale. Spre deosebire de celelalte opere antice, care sunt dominate de personaje mitologice, pe Columna ele apar doarsa ateste evenimentele, sa le insufle viata” (op. cit.).
Referitor la valoarea documentara a operei, Kiraly Pal dezvolta o limpede demonstratie in jurul a doua directii, prima ca valoare ordonatoare fiind aceea ca celebrul Apollodor a conceput monumentul – si indeosebi suita de basoreliefuri – ca o opera de arta, prin care a exprimat, practic, o realitate in imagini artistice… Astfel, se stie ca Podul de piatra construit de Apollodor langa Drobeta avea douazeci de piloni de sprijin, dar in imaginea de pe Columna, din motive de organizare a spatiului, el este infatisat doar cu cinci piloni,
In aceeasi ordine de idei, istoricul mai arata ca dupa toate probabilitatile, in timpul celor doua razboaie au fost mai mult decit 12 lupte, cate sint infatisate de basoreliefuri, creatorul monumentului selectind pe cele ce i s-au parut mai insemnate pentru desfasurarea razboiului si pentru emotia ce voia sa o comunice privitorilor. Autorul studiului tine astfel sa sublinieze ca modul reflectarii artistice a consemnat, in esenta adevarul istoric, in ce priveste ilustrarea evenimentelor de insemnatate majora, a sensului si succesiunii lor. Caracterul reflectarii artistice a realitatii istorice nu a fost afectat decit de tendinta de a… proslavi virtutile combative ale armatei romane, astfel, de exemplu, explicandu-se omisiunea infatisarii ostasilor romani care au murit destui, desigur,si ei in lupte…
A doua directie de argumentare se concentreaza asupra demonstrarii caracterului de document al operei artistice de pe Columna, a minutiozitatii redarii detaliilor, a caror studiere poate conduce spre insemnate concluzii, precum nivelul inalt de dezvoltare si organizare ale civilizatiei dacice, sau identificarea provenientei diverselor categorii de trupe aliate care apar in lupte.
Pentru a demonstra exactitatea „descrierilor” pe care le fac basoreliefurile Columnei, autorul foloseste metoda comparatiei cu textele antice, bine cunoscute pentru fidelitatea redarii amanuntelor, Astfel, de exemplu, aratind ca Traian a folosit multe trupe auxiliare, Pal scrie ca:Datorita maiestriei artistice a sculptorilor si minutiozitatii lor, germanii se pot recunoaste din prima privire. Imbracamintea lor este identica cu descrierea pe care le-o face Tacitus, de pe vremea cind Traian isi ocupa tronul. Ei poarta tunici groase de lina pe care le inchid pe umar cu o copca sau un spin. Cei bogati au imbracamintea mai mulata pe corp. In general, im-bracamintea lor este modesta si atunci cind intra in lupta o arunca, de aceea, asa cum sint aratati pe Columna, ei lupta cu bustul gol, dind o impresie infricosatoare, mai ales ca ei ataca urland”. Sau alte detalii: Marea majoritate au scut, ciomag primitiv, dar unii dintre ei au deja si sabie”.
Desi sint atit de primitiv inarmati, ei au mare greutate in tabara romana, dovada si faptul ca – asa cum ilustreaza si basoreliefurile – ei se aseaza in fata tribunei de pe care Imparatul isi tine cuvantarile sau imparte darurile. Este de presupus ca printre ei se aflau si batavii, despre care se stie ca erau cei mai viteji, Tacitus scriind despre ei ca Romanii le-au respectat titlurile si drepturile acestor aliati, nu i-au incarcat cu dari si ferindu-i de impozite si de alte greutati,pentru ca ii tineau numai pentru razboi, folosindu-i ca ghiulele”. In basoreliefuriile Columnei, se pot re-cunoaste in mod hotarit dupa podoabe capilare, suevii, cei care poarta parui dat peste cap, legat in coc, aceasta podoaba deosebindu-i pe oamenii liberi de servii lor, si asa cum arata Tacitus: „acestia isi impodobesc cocurile chiar si sub ochii adversarilor.Traian s-a folosit foarte bine de ei, fiind ostasi darji si cunoscind tehnica de razboi roman”. Pe basoreliefuri intalnim mult germanii. Se pare ca toate popoarele aliate, ale Germaniei libere, au luat parte la lupte, impotriva Daciei (op., cit.)
In ce ii priveste pe aliatii mauri, Kiraly Pal foloseste ca element de comparatie si mijloc de stabilire a exactitatii  „relatarilor” de pe Columna, scrierile lui Strabon. Aratind ca dupa descrierea marelui geograf al antichitatii, maurii erau in general nomazi, cu toate acestea, ei se ingrijeau foarte mult; isi pun barba si parul pe un fel de „bigudiuri”, spre a le ondula frumos, isi curata dintii si isi taie unghiile. Foarte rar trecatorii se ating unii pe altii, ca sa nu-si strice frizurile. De cele mai multe ori, ei lupta calare, cu o lance pe care o arunca, avind si sabii. Caii lor nu au sei si ii conduc doar din capastru, fiind mici si docili. Caii au la gat o aparatoare din lina sau din par de animale, pe care este fixat capastrul. Au scuturi mici, din piele si poarta tunici cu marginile late, nelegate, iar ca aparatori de piept, au piei de animale. Privind basoreliefurile Columnei, se constata o deplina concordanta cu aceasta descriere, pana la cele mai mici amanunte. In mod similar procedeaza si in privinta „prastiasilor” din insulele Baleare, aflati si ei intre trupele auxiliare ale romanilor(!)
Cu aceeasi exactitate, dar si cu …fireasca parcinomie pentru un invingator, Apollodor, arhitectul si „ctitorul” Columnei, procedeaza si cand descrie pe sarmati, sau pe ceilalti aliati ai Regelui Decebal, aflat de aproape doua decenii in fruntea celei mai bogate, influente si puternice formatiuni statale din Est. Semn ca, intr-adevar, in acele mari razboaie se ciocneau, iremediabil, doua importante civilizatii ale antichitatii !
In perspectva timpului ,ca si a cercetarilor ulterioare, pentru romani, ca si pentru geto-daci, acest razboi constituia o problema deosebit de acuta, chiar de existenta si continuitate a Imperiului. Cucerirea resurselor mari ale prosperei si fertilei Dacii! – creia Romanii, oricat ar parea de ciudat, au fost obligati sa le plateasca mai bine de 10 ani, despagubiri de razboi, cu cateva decenii inainte de venirea in fruntea Cetatii Eterne, a imparatului Traian!
Examinind o serie de „tablouri” ale basoreliefurilor Columnei, istoricul maghiar atrage atentia si asupra elementelor care invedereaza modul construirii cetatilor dacice, interesanta arhitectura de aparare, asezarile dacice, modul invesmintarii populatiei civile, armele deosebit de variate ale dacilor, incluzind nu doar baliste si catapulte, dar si imensele hambare, holdele cu spic bogat, trainica locatilor, etc.

Ori prin toate acestea se confirma nu doar nivelul inalt al civilizatiei geto-dacilor  de-acum 2000 de ani, dar si asezarea lor statornica in cea mai bogata zona agricola ca si de zacaminte si exploatari de aur, argint si alte metale pretioase! Cea mai de pret constatare a autorului Kiraly Pal pentru trecutul si istoria noastra este insa aceea care se refera la portul dacilor, identificind numeroase elemente de asemanare si totodata de uluitoare continuitate, cu portul taranilor nostri de azi!! (Chiar de la Tisa, pana peste  Nistru, mult dincolo de Dunare si  pana unde s-ar numi azi Ucraina Subcarpatica. n.n.) In urma cu 124 de ani, cartea sa a fost o noua si interesanta perspectiva asupra istoriei de inceput a neamului romanesc, poate mult mai ancorat in realitatile de-atunci ale Marii Dacii de pe vremea Regelui Buerebista, cand in aceasta mare parte de Europa se vorbea acelasi idiom, devenit mai tarziu, probabil ,frumoasa limba romana! (surse:Revista Astra -1982).

Prof Zsuzsana Poenaru
Prof.univ.dr.Emil Poenaru