Comisia de circulație a avizat proiectul de modernizare a străzii Narciselor

Comisia de circulație a avizat proiectul de modernizare a străzii Narciselor

0 322

La ultima ședință a Comisie de Circulație, din data de 7 iulie, a fost avizat proiectul de modernizare a străzii Narciselor, care va face legătura între strada Hărmanului și DJ 103, la intrarea în Sânpetru, cu traversarea ocolitoarei municipiului.

Investiția pentru “Modernizare strazi – str. Narciselor”, face parte din planul de dezvoltare al municipiului Brașov și respectiv al comunei Sânpetru, scopul declarat al investiției fiind asigurarea continuității transporturilor, fluidizarea circulației pentru toate tipurile de vehicule, reducerea poluării urbane și creșterea eficientei activităților socio-economice din zona studiată.

Traseul de cca. 2830 m al străzii pornește din Brașov, de la sensul giratoriu ce leagă Str. Hărmanului, Str. Zaharia Stancu și str. Narciselor, continuă pe lângă sediul Regiei Autonome de Transport Brașov, îndreptându-se apoi în linie dreaptă pe direcția nord-nord-vest către Centura Brașov.

Proiectul își propune realizarea următoarelor obiective:

– modernizarea și asfaltarea străzii prin execuția unei îmbrăcăminți rutiere moderne pe întreaga lungime a traseului în lungime de cca. 2830m;

– lărgirea la 4 benzi de circulație a carosabilului;

– asigurarea de trotuare suficient de late care să permită circulația pietonilor și a cicliștilor;

– construcția unui pasaj suprateran sau subteran (recomandarea proiectantului este pentru a doua variantă) care să traverseze Varianta de Ocolire Brașov astfel încât să se poată obține restabilirea continuității traseului străzii Narciselor.

Toate aceste masuri vor duce categoric la fluidizarea circulației rutiere, la îmbunătățirea semnificativa a confortului utilizatorului și a siguranței circulației atât rutiere cât și pietonale.

Lățimea proiectată a străzii Narciselor este de 20 m, cuprinzând:

– 2×7 m – două sensuri de circulație a câte două benzi de circulație fiecare 2x(2×3.50). Între cele două sensuri de circulație nu vor exista separatoare de sens.

– 2x1m – zona verde. La marginea carosabilului, pe ambele părți, se va realiza un spațiu peisagistic de tip zona verde de lățime 1.0m unde se va planta gazon, arbuști, copaci cu trunchi subțire. Acest spațiu va servi și pentru instalarea indicatoarelor de circulație și, respectiv, instalarea stâlpilor pentru iluminatul stradal. În acest fel zona verde va servi și ca un spațiu de protecție a pietonilor/ cicliștilor de pe trotuarul adiacent.

– 2x2m – trotuare. Dincolo de zona verde, la marginea platformei drumului se vor executa trotuare cu lățimea de 2.0m de fiecare parte a străzii. Trotuarele vor fi utilizate atât de către cicliști, cât și de pietoni.

În vederea restabilirii continuității traseului străzii Narciselor proiectul de față propune două scenarii de traversare a Variantei de Ocolire Brașov:

  1. Scenariul I (pasaj suprateran) – ce presupune traversarea șoselei de centură de către str. Narciselor pe deasupra, cu ajutorul unui pasaj superior având trei deschideri, în lungime de L=121.40m.
  2. Scenariul II (pasaj subteran) – cu traversarea șoselei de centură de către str. Narciselor pe dedesubt prin intermediul unui pasaj inferior a cărui zonă acoperită are lungimea de L=101.30m

Proiectul include și următoarele drumuri de acces pentru localnici pentru terenurile sau clădirile situate de o parte și de alta a străzii Narciselor.

Sensuri giratorii.

Având în vedere lungimea mare de traseu ce se desfășoară în linie dreaptă, în proiect sunt cuprinse două intersecții giratorii, al căror principal rol este „calmarea traficului” prin obligarea șoferilor de a reduce viteza și a le acorda prioritate vehiculelor care se află deja în sensul giratoriu. Poziția în plan a acestor intersecții a fost stabilita în concordanta cu planul general de urbanism al comunei Sânpetru (document aflat în curs de elaborare) astfel încât să existe o buna corelare între punctele de acces pe str. Narciselor și rețeaua locala de drumuri:

– două sensuri giratorii amenajate pe tronsonul cuprins între str. Hărmanului și ocolitoare (Km 0+800 și Km 1+830).

– a treia intersecție giratorie a fost introdusa la Km 2+630, tronsonul cuprins între ocolitoare și DJ 103 (drumul de intrare în Sânpetru).

– în urma recomandărilor din studiul de trafic, intersecția giratorie existenta de la capătul traseului, dintre str. Narciselor și DJ103, va suferi câteva modificări datorate necesitații de a asigura două benzi de circulație pe calea inelara.

În conformitate cu Tema de Proiectare în proiect sunt prevăzute un număr de patru stații de autobuz pe traseul străzii Narciselor.

Odată cu modernizarea, asfaltarea și restabilirea continuității străzii Narciselor se vor obține următoarele avantaje:

– se va asigura o legătură directă, fără ocolire, între zona industrială de est a Brașovului – Hărman (zona Triaj) și comuna Sânpetru;

– se vor îmbunătăți mult condițiile de circulație;

– se va putea face astfel mult mai ușor aprovizionarea cu mărfuri a zonei;

– se vor reduce costurile de transport atât pentru călători, cât și pentru mărfuri;

– se vor reduce timpii de călătorie pentru rezidenții din Sânpetru către zona industriala de est a municipiului Brașov;

– traseul strada Narciselor – strada Harmanului va deveni o alternativa importantă la drumul județean DJ103 pentru cei care locuiesc în Sânpetru și se deplasează zilnic către centrul Brașovului.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.