Conflictul între generaţii – o ciocnire între civilizaţii

Conflictul între generaţii – o ciocnire între civilizaţii

0 16

Noi numim conflict între generaţii ceva ce nu este, de fapt, un conflict, ci o schimbare de drum. Până acum, când libertatea a dat tinerilor posibilitatea de a se opune deschis formelor şi gândirii celor bătrâni, era acceptat conflictul dintre părinţi şi copii, aceştia din urmă fiind, în general, neînţelegători cu cei care le dăduseră viaţă. Şi asta pentru că formele în care tinerii încercau să-şi continue viaţa se depărtau vizibil de cele în care se învăluiau cei bătrâni, forme care-i apărau pe aceştia, în opinia lor, de toate relele acestei lumi.  Dar lumea nu ar fi trebuit privită doar ca o însumare de rele, măcar ca să nu devină aşa ceva, consecutiv ideii că… asta şi este.
Cât priveşte cele ce cred, felul în care se manifestă cei tineri pentru a-şi continua viaţa în felul lor, aceştia apar cu o încredere în viitor care le-a fost ştearsă celor bătrâni de tot ceea ce au trăit. Şi nu numai aici, în Estul acesta bântuit de totalitarisme,… ci peste tot, chiar în Vest, unde istoria a fost mai blândă cu oamenii, dar nu destul de blândă ca să-i facă pe aceştia să accepte până la adânci bătrâneţi că viaţa poate frumoasă, iar lumea nu e esenţialmente rea.

In celebra sa carte Democraţia în America, Alexis de Tocqueville observa un lucru care, acum aproape 200 de ani era, poate, mai puţin evident decât astăzi: în America, scria el,fiecare generaţie e… un alt popor. Adică – spunea cunoscutul  sociolog şi gânditor –  un popor cu obiceiurile lui, cu mentalităţile lui, cu felul lui propriu de a privi lumea, prezentul şi viitorul omenirii, ba chiar… şi trecutul ei. Până să ajungem şi noi la concluzia asta, au trecut vreo 180 de ani... Dar nu numai de concluzie este vorba, ci chiar de realitatea acestei afirmaţiiZeci de generaţii au fost silite să se supună, scrâşnind, preceptelor bătrânilor  ; să urmeze calea strămoşească, până când democraţia, apărută mai devreme în America, să le permită să-şi dezvolte spiritul liber şi neîncătuşat de obiceiurile şi părerile celor dinaintea lor.

În fapt, fiecare generaţie tinde să schimbe modelul de viaţă pe Pământ, e drept, uneori, fără a mai păstra vreo credinţă atât de dragă celor dinaintea ei. Nu cred că asta e o întâmplare nefastă, ci dimpotrivă, oricât ne-ar supăra efectele colaterale ale schimbării, manifeste în simplificarea limbii (… la română mă gândesc,- deşi putem vedea acelaşi fenomen şi-nfranceză sau engleza americană, iar poligloţii şi la celelalte limbi), ba chiar în simplificarea moravurilor şi a purtărilor, în dispariţia politeţii tradiţionale (mai greu de suportat dacă ai avut ghinionul (?) de a fi educat altfel). De aceea credem că numai acest fenomen poate duce lumea înainte, poate menţine tendinţa  progresului.
Cuvântul acesta, progres, s-a demonetizat mai ales prin aplicarea lui la contrariul său … în regimurile comuniste, Dar el rămâne în continuare definiţia sumară a celor care se întâmplă invers pe-aici, pe jos, pe Pământ.  Nu propun vreo soluţie care să rezolve conflictul dintre tineri şi bătrâni, dintre generaţii,adica, pentru că nici nu credem că ea există Sigur, poate fi înlăturată violenţa din manifestările acestei ciocniri, la urma urmelor tot o ciocnire între civilizaţii, ca să reiau formula aproximativ … inspirată a lui Samuel Huntington, referitor la conflictul între grupări de popoareţinute împreună de tipuri de cultură/civilizaţie/religie comune. Dar dacă „fiecare generaţie e un alt popor”, atunci ciocnirea între civilizaţii poate defini şi ceea ce se întâmplă între părinţi şi copii, între românii de ieri şi cei de azi.

La noi, ciocnirea e cu atât mai violentă, cu cât generaţiile chiar provin din civilizaţii diferite şi oricât s-ar sili cei salvaţi  din comunism să se adapteze modului de a gândi al celor născuţi sau educaţi în libertate. Exista o fisură ce persistă şi nu e una uşor de trecut, precum cele care se nasc în gheţarii nordici, atunci când o parte a lor începe să se topească, iar cealaltă rămâne ce-a fost. Dar nici asta pentru multă vreme.
Popoarele, chiar dacă au putut supravieţui în îngheţul comunist câteva zeci de ani, nu vor putea să rămână aşa, prin forţa împrejurărilor, prin dispariţia naturală a celor mai vechi, frânele sociale şi culturale. Ceea ce se întâmplă, de fapt, şi cu gheţarii ăia, care se vor topi şi ei, se vor rupe în blocuri tot mai mari şi o vor lua spre locuri mai calde, pentru a dispărea cu totul. Stop. Aici comparaţia se opreşte, deoarece gheaţa se topeşte. Dar popoarele îngheţate nu!
ineva ar putea să obiecteze că tinerele generaţii poartă în ele şi germenul răului, manifest în atâtea fenomene colaterale care nu duc deloc omenirea înainte, ci dimpotrivă. Dar putem noi să fim siguri că drumul corect era cel ales de noi? Că noi nu avem acelaşi germen, fie şi în altă formă? Mai ales după ce am văzut ce s-a întâmplat cu ceea ce ne impusese regimul partidului unic. La urma urmelor, niciun fluviu,  nu-şi găseşte calea spre mare/ocean… de-a dreptul. Şerpuirile lui pot fi semnalul căutării, al nesiguranţei, specifice şi omului, al neîncrederii în justeţea căii şi încercarea de a o corecta. Generaţiile nu au un motor de căutare (că tot e la modă, acum, calculatorul) care să le ducă drept la ţintă.
Nu există întotdeauna un shortcut spre ea. Mai fac şi ele ocoluri, mai fac greşeli, dar aşa cum alţii au găsit până la urmă un drum, o cale, o vor găsi şi cei de după ei.

Conflictul însă e inevitabil şi, la urma urmelor, poate, benefic, oricât de antipatic i-ar apărea el fiecăruia dintre combatanţi, mai ales celor vechi. În 1830, piesa lui Victor Hugo, Hernani, a stârnit, la Paris, o adevărată bătălie între adepţii stilului clasic şi noua generaţie, care promova curentul literar numit de-atunci romantism. N-a murit nimeni, nici măcar clasicismul, care s-a păstrat în istoria culturii, ramura literară, dar şi cea plastică, nici măcar romantismul, care a fost, şi el, repede înlocuit de realism şi aşa mai departe.
 În fizică, descoperirea de către Einstein a relativităţii nu a înlocuit de tot legile lui Newton, chiar dacă le-a clintit niţel sau chiar foarte mult.
Exemplele se pot înmulţi, dar ele nu fac decât să confirme, dar şi să infirme ceea ce cred unii despre conflictul între generaţii: unora li se pare că noua generaţie va distruge civilizaţia, altora că ea o va duce înainte. Din păcate pentru cei dintâi, ceilalţi au dreptate.(n.prelipcean)

COMENTARII