Consilierii de probaţiune sunt în grevă generală

Consilierii de probaţiune sunt în grevă generală

0 14

Oamenii asigură doar o treime din activitatea zilnică prin prezenţa în instanţe sau la termenele deja stabilite dar nu vor face supravegherea măsurilor impuse, nemulţumiţi de salariile extrem de mici pe care le încasează

Oamenii asigură doar o treime din activitatea zilnică prin prezenţa în instanţe sau la termenele deja stabilite dar nu vor face supravegherea măsurilor impuse, nemulţumiţi de salariile extrem de mici pe care le încasează. Consilierii de probaţiune au ajuns să ia mai puţini bani decât şoferii instituţiei.

Consilierii de probaţiune din Braşov alături de cei din capitală şi din alte 6 judeţe au intrat miercuri în grevă generală, nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost rezolvate problemele de natură salarială. Braşovul are 21 de angajaţi în activitate care gestionează 2600 de dosare de supraveghere.

În medie, un consilier se ocupă de 200 de dosare. Constantin Todiriţă – şeful Serviciului de Probaţiune Braşov, spune că sunt singura categorie din Ministerul justiţiei căreia nu i se calculează corect drepturile salariale pe noua lege de salarizare unitară de la 1 ianuarie.
Angajaţii sunt nemulţumiţi şi de valoarea de referinţă sectorială în baza căreia li se calculează salariul. Aşa se face că în prezent cel mai mic salariu din instituţie al unui consilier debutant este mai mic decît salariul unui şofer de instanţă.

Greva generală va ţine până când Ministerul Justiţiei, unde vineri este programată o întâlnire, se vor rezolva revendicările. La nivel declarativ, responsabilii din minister au recunoscut toate problemele semnalate de consilierii de probaţiune, dar până în prezent nu au luat măsuri pentru soluţionarea acestora.

Vifor Rotar

 

COMENTARII