Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a ales noul președinte – judecătoarea...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a ales noul președinte – judecătoarea Nicoleta Ţînţ

0 274

Consiliul Superior al Magistraturii și-a ales miercuri noul președinte pentru anul viitor – judecătoarea Nicoleta Ţînţ. care vine de la Curtea de Apel Brașov. Se afirma că ar fi o apropiată a Liei Savonea, actualul șef al CSM.
După o primă ratare, la actualul scrutin votul a fost unul zdrobitor – 15 – 4 pentru judecătoarea Nicoleta Ţînţ. Aceasta, în condițiile în care săptămâna trecută a existat paritate de voturi în cazul judecătoarei Nicoleta Țînț – au existat 9 voturi pentru și tot 9 împotriva alegerii acesteia, iar un vot, cel al ministrului Justiției, membru de drept al CSM, a fost nul.
La şedinţa de săptămâna trecută, plenul a ales-o pe procuroarea Tatiana Toader pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM pentru anul 2020.

Declarație Țînț: Mi-am propus măsuri care să consolideze încrederea magistraţilor în CSM

Noul preşedinte al CSM, Nicoleta Margareta Ţînţ, a susținut, după vot, că obiectivele pe care şi le-a propus sunt „centrate pe realizarea unor măsuri concrete menite să consolideze încrederea magistraţilor în capacitatea Consiliului Superior al Magistraturii”.

  • „Obiectivele pe care mi le-am propus în proiectul de candidatură (…) sunt centrate pe realizarea unor măsuri concrete menite să asigure îndeplinirea efectivă şi sub toate dimensiunile sale a rolului constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei, dar, în egală măsură, şi pentru a consolida încrederea magistraţilor în capacitatea Consiliul Superior al Magistraturii de a gestiona corespunzător toate problemele justiţiei.
  • Personal, cred cu toată tăria că pentru atingerea fiecărui obiectiv pe care l-am expus în proiectul meu de candidatură este nevoie mai mult ca oricând de echilibru, de unitate, de dialog şi nu în ultimul timp de viziune, pentru a face faţă tuturor provocărilor pe care, probabil, anul 2020 ni le va aduce.
  • Am convingerea că obiectivele pe care le-am punctat în proiectul de candidat sunt priorităţi pentru toţi colegii mei din consiliu şi o spun deschis că mizez pe sprijinul şi pe implicarea tuturor, pentru că sunt convinsă că doar împreună prin efortul nostru conjugat vom putea reuşi în demersul de a avea o justiţiei independentă, o justiţie performantă şi care să se bucure de respectul societăţii în a cărui slujbă se află”, a afirmat Ţînţ, citată de Agerpres.

Cine este judecătoarea Nicoleta Țînț
Judecătoarea Nicoleta Țînț este considerată o apropiată a Liei Savonea, alături de judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena. Nicoleta Margareta Țînț, de la Curtea de Apel Brașov, este membru al CSM din ianuarie 2017.
Procurorul Tatiana Toader, aleasă vicepreședinte, provine de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2.
Membrii CSM sunt aleși pentru un mandat de şase ani, în timp ce preşedintele și vicepreşedintele, care fac parte din secţii diferite (judecători și procurori) sunt aleși pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Componența CSM
CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.
Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.
În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri ai CSM din partea societăţii civile.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.