Construcția sălii polivalente din Brașov poate fi finanțată de Compania Națională de...

Construcția sălii polivalente din Brașov poate fi finanțată de Compania Națională de Investiții

1 26

Zilele trecute, secretarul de stat în cadrul MLPDA, Mihai Veștea, i-a înmânat primarului George Scripcaru adresa oficială prin care proiectul de construire a Sălii Polivalente a fost inclus în lista proiectelor pe care Compania Națională de Investiții le poate finanța. Astfel, Prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice nr. 3.446 din 15 iulie a fost aprobată includerea obiectivului de investiții ,,Complex multifuncțional – Sala polivalentă, municipiul Brașov, județul Brașov” în Lista sinteză a subprogramului  ,,Săli de sport” al C.N.I.   

Reamintim că în timpul unei vizite pe care premierul Ludovic Orban a efectuat-o la Brașov, la sfârșitul lunii iunie, acesta a promis că finanțarea Sălii Polivalente a Brașovului va fi asigurată și cu fonduri guvernamentale. În urma acestui angajament, primarul, însoțit de președintele CJ, Adrian Veștea, și secretarul de stat MLPDA, Mihai Veștea, au avut o discuție cu premierul pentru găsi soluțiile optime de cofinanțare acestei investiții de către Guvern. După această întâlnire, primarul a depus documentația necesară la Compania Națională de Investiții, pentru ca proiectul să poată fi inclus în portofoliu de investiții al CNI. 

,,Zilele trecute am primit vestea că ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, a aprobat Ordinul prin care Sala Polivalentă a fost inclusă în lista-sinteză a CNI. Este un pas foarte important pentru demararea lucrărilor la această investiție, pentru că dacă nu ești pe această listă, nu poți face pașii procedurali pe mai departe. Urmează o hotărâre de guvern care să aprobe investițiile Companiei Naționale, pe baza acestei liste, iar acest obiectiv foarte important pentru Brașov să fie finanțat. Este o valoare foarte mare, care, dacă va fi suportată de Compania Națională de Investiții, va însemna o scădere a presiunii pe bugetul local foarte importantă. Vorbim aici despre realizarea unui întreg complex și nu doar de construirea unei săli de sport. Sala va fi multifuncțională – pe lângă competițiile sportive de mare anvergură, va permite și organizarea de evenimente – iar zona din jurul sălii va deveni un parc, în care brașovenii și turiștii se pot relaxa sau își pot petrece timpul în mod activ“, a declarat primarul George Scripcaru.

Primăria Brașov a eliberat autorizația de construire pentru aceste obiectiv (AC nr. 189/2020, n.n.), a recepționat proiectul tehnic pentru edificarea construcției, iar după aprobarea în Guvern a investiției, se va putea lansa licitația de lucrări.

Descrierea investiției

Conform documentației întocmite de către SC Dico&Țigănaș birou de proiectare SRL, capacitatea Sălii Polivalente este de 11.211 locuri, din care 10.059 locuri în sala principală şi 1.152 locuri în sala secundară (de antrenament).

Suprafața de teren aferentă acestui obiectiv (include construcția și zonele adiacente) este de 148.210 mp.

Valoarea investiției: sala polivalentă + amenajarea întregii zone: 355,3 milioane de lei.

SALA POLIVALENTĂ (Sala principală) este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea sălii la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, concerte și alte activități. În cadrul Sălii Polivalente s-a realizat și o sală de antrenament, care este de asemenea dotata cu tribune pentru public.

Având în vedere natura terenului, rezultată din studiul geotehnic, fundația Sălii Polivalente va fi construită pe o structura de piloți și va fi dezvoltată pe patru nivele:

– Subsolul este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport și sălii de antrenament și la anexele sportivilor (vestiare). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru sportivi/artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice și de aprovizionare pentru serviciile publice. Parcajul subteran va asigura 72 locuri de parcare pentru presă, sportivi, administrație și VIP, dintre care 6 locuri sunt pentru persoane cu dizabilități. La exterior, se vor asigura 10 locuri de parcare auto și 2 locuri pentru autocare în lungul aleii carosabile de pe latura sud-vestică a terenului.

– Parterul este nivelul unde se realizează accesul în clădire pentru public, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

– Mezaninul este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare, trei zone cu logii pentru acces în exterior, patru săli de conferințe – două de 129 locuri și două de 60 locuri, baruri, garderobe, logii pentru fumători. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zona de bucătărie pentru serviciul de restaurant de la etajul următor.

– Etajul 1 este alocat atât publicului cat și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservita de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabilă, peste sala de antrenament. Atașate zonei de alimentație sunt propuse o bucătărie, spații de depozitare și spații tehnice.

D.D.

COMENTARII

  1. Gata, Brașovul are de de toate, acum îi trebuie tichia de mărgăritar. Ce spectacole vor umple această sală? Se va amortiza ea vreodată? VA ADUCE PROFIT VREODATĂ? Că populația României este în îmbătrânire, nu întinerire.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.