Contele de Saint Germain: Sistemul revine în forța!

Contele de Saint Germain: Sistemul revine în forța!

0 285

Faptul că aseară i-am felicitat pe învingători nu înseamnă că pactizez cu ei, cu metodele sau cu ideile lor. Înseamnă doar că dau voinței majoritare respectul cuvenit într-o democrație. După surpriza votului de ieri convingerile mele nu s-au schimbat, ba, dimpotrivă, unele s-au confirmat și chiar consolidat. Am să vă explic și de ce.

Când Traian Băsescu a dat liber serviciilor secrete la organizarea statului paralel, adică a unei conduceri ilegitime, din umbră, a țării, nu și-a închipuit că atunci când monstrul va crește se va repezi să-l devoreze chiar și pe el. Mai târziu a recunoscut glonțul care i-a trecut pe la ureche, și-a pus cenușă în cap și a scuipat de trei ori în sân ca să nu se mai întoarcă frisonul.
Prima restaurație a „statului paralel băsescian”, după ce fusese marginalizat de victoria PSD în alegeri, s-a produs prin intermediul tragediei de la „Colectiv”, sub numele actualizat „statul paralel iohannisian”. Un guvern scos din joben, de nimeni votat, guvernul Cioloș (supranumit și „guvernul meu”), a fost instalat atunci la manetele țării pentru a executa întocmai și la timp ordinele transmise din umbră.

Ieri s-a produs a doua restaurație a statului paralel, de data asta substanțial consolidată, cu un mare plus: legitimarea sa printr-un vot popular. Astfel că va trebui să renunțăm la sintagma „stat paralel” și să o înlocuim cu sintagma „Sistemul”.
„Sistemul” însemnând mai mult decât puterea administrativă aleasă la urne. Adică această putere legitimă, condusă însă de o componentă ocultă a unor instituții de forță (servicii secrete + parchete) care, în mod normal, nu ar avea ce căuta la guvernare.

Prin prizma rezultatelor de ieri de la urne mi se pare inevitabil și iminent transferul de putere administrativă de la PSD – ALDE la PNL – USR. Consider că ar fi o gafă a perdanților de ieri să se cramponeze de putere invocând faptul că nu au fost alegeri generale ci doar europarlamentare. Cu vântul pe care îl au acum în pânze iohaniștii și cioloșiștii, vor spulbera tot, pe alte căi: proteste, „transferuri de parlamentari” pentru o eventuală moțiune de cenzură, presiuni prin intermediul partenerilor europeni etc. etc. etc.!

Și acum câteva vorbe despre convingerile mele care s-au consolidat.

1. Implicarea serviciilor secrete în alegeri

  • A fost o participare excepțională și de nimeni anticipată la nivelul de 50% pentru acest vot. Sondajele cele mai apropiate opoziției vorbeau de cel mult 40 – 45%. Și totuși… ieri s-a produs o explozie de mobilizare pe Internet comparabilă doar cu cea de la protestele legate de Ordonanța 13. Când, după toate informațiile, Coldea a pus în mișcare întreg arsenalul SRI (aparatura și tehnologie informatică de ultimă oră) dedicat propagandei țintite și generalizate prin intermediul rețelelor de socializare. Duminică, după multe indicii în acest sens, se pare că a fost reactivat respectivul sistem, la care Eduard Helvig nu apelase niciodată.
  • Totul a mers ca uns în favoarea lui Iohannis. Nu mi se pare suspect faptul că cvorumul la referendum a fost depășit cu peste 10% sau că PSD a pierdut 20% ca să cadă sub PNL. Acestea sunt efecte ale nivelului excepțional de participare (atins, după părerea mea, cu ajutorul SRI). Până la urmă, indiferent cum au fost oamenii mobilizați la vot, ei au votat așa și voința lor trebuie respectată. Ceea ce este însă foarte suspect privește procentele partidelor mici.
    Faptul că ALDE care în toate sondajele apărea cu un procent în jur de 10% nu a făcut pragul, în schimb au prins parlamentul european prietenii de campanie ai lui Iohannis cotați cu șanse mult mai mici (ProRomânia, PMP), totul în marja de +/- 2%, dă mult de bănuit. La acest nivel de influențare a scorurilor finale serviciile secrete și-au arătat din plin eficiența la prezidențialele din 2009 când l-au scos victorios pe Băsescu în fața lui Geoană. De ce să nu am suspiciunea că ar fi putut interveni și acum? Prea s-au aliniat astrele numai și numai în favoarea lui Iohannis.

2 . Pasivitatea sinucigașă a PSD

  • Dragnea nu a reacționat la atacurile concertate împotriva partidului său. Le-a tratat pe toate ca pe niște provocări la care nu trebuie să răspunzi. Asta le-a dat curaj agresorilor și a subminat încrederea susținătorilor PSD în partidul lor și în conducătorii acestuia. În vreme ce opoziția a fost mereu în priză, pe picior de război, pesediștii și-au pierdut vigilența, spiritul de luptă, mobilizarea necesară câștigării unui război adevărat.
  • S-a demonstrat încă o dată că binefacerile oferite de guvern sub formă de scutiri de taxe, de măriri de pensii și salarii nu schimbă în niciun fel opțiunile politice ale beneficiarilor.
    Studenții nu au devenit pesediști pentru că li s-a dat gratuitate pe transportul feroviar, nici corporatiștii nu au început să aprecieze guvernul după multele facilități fiscale pe care le-au primit de la acesta. Toți au considerat că ceea ce au primit li se cuvine și au rămas fideli simpatiilor și antipatiilor anterioare.
    Din acest punct de vedere PSD a greșit grav invocând măsurile bune din programul său de guvernare ori de câte ori era atacat, discreditat, hărțuit de comandourile de protestatari haștagiști.

Ar mai fi multe de spus în căutarea explicațiilor cele mai juste pentru votul compatrioților noștri de ieri. Acum, la cald, nu vedem decât suprafața. Și ce reflectă ea. Iar mie, privind viitorul prin acest glob imperfect, îmi apare cu insistență o imagine blurată: Raluca Prună, noul ministru al justiției. Sau o fi Monica Macovei? Ori, și mai bine, Laura Kovesi?

Sistemul revine în forță!

Cu Ludovic Orban la Palatul Victoria. Ca să-i facă loc lui Rareș Bogdan la conducerea PNL.

P.S. Si cu Liviu Dragnea dupa gratii. Solutia era stiuta inca de duminică. Ne-a spus-o, chiar inainte de citirea acesteia in sala de tribunal, Oana Stanciu. Are surse bune!
Sistemul revine in forta! Si nu lasa nimic in voia sortii. Condamnarea era stabilita de ceva vreme.  Pentru orice eventualitate. Dacă ar fi câștigat PSD alegerile?

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.