Cooperativa din CL coordonată de Scripcaru promovează prețuri halucinante – gigacaloria: 542...

Cooperativa din CL coordonată de Scripcaru promovează prețuri halucinante – gigacaloria: 542 lei pentru populație!

1 629

Conform Serviciului Public Local de Termoficare Braşov tariful pentru populaţie pentru gigacalorie cu tot cu TVA este de…. 541,89 lei.
Prețul nu s-a modificat și este cel aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local din una iulie a anului 2017.
Probabil nu s-a modificat pentru că este an elecoral. La anul…
Însă, în cazul persoanelor fizice, diferenţa va fi acoperită de la bugetul local al municipiului Braşov și va fi de 198,97 lei/gigacalorie cu tot cu TVA inclus, care a fost aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local din luna iulie a anului 2017.

Asta înseamnă că bugetul local va oferi o subvenție de 343,92 lei pe gigacalorie.

Interesant de aflat de unde scot regiile din subordinea Primăriri Scripcaru SA asemenea solicitări uriașe de subvenții.
Nu uitați că și în cazul fostei regii, actualmente societate ce se dorește a fi privatizată pe șustache fără o licitație publică, respectiv RATBv, prețul pe călător pe kilometru calculat de ,,specialiștii” – a se citi căpușele – Regiei ce nu mai este regie, este de aproape șapte lei.
De apoape trei ori mai mult decât un kilometru parcurs cu taxiul. Și comparativ, dacă merg trei persoane cu taxiul prețul devine insignifiant comparativ cu cel parcurs cu autobuzul unde nu poți împărți costul unui bilet. Vedeți articolul: Pe ce se mai duc banii brașovenilor – transportul metropolitan costă peste 21 de milioane de lei comunitățile incluse în acest proiect megaloman! Un kilometru parcurs cu RATBv costă de trei ori mai scump ca unul parcurs cu taxiul!

Revenim. Oamenii fug de serviciile firmei din subordinea lui George S.
Concret, pentru energia termică furnizată&consumată de populaţie municipalitatea braşoveană va contribui 342,92 lei/gigacalorie, adică 63,3% din cost, iar beneficiari plătind diferența de 36,7 %.
De luni, la Braşov, ne spun autoritățile faptul că s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru începerea furnizării agentului termic.
Amintim că potrivit unei hotărâri de guvern de anul trecut, sezonul rece porneşte când se înregistrează trei zile consecutive cu temperaturi sub zece grade Celsius în intervalul orar 20:00 – 6:00.
Chiar și așa de ani de zile brașovenii fug ca de dracul când aud de  Serviciului de Termoficare – fostul CET, deși conducerea de acolo spune că numărul de debranşări s-a redus la 20% faţă de anul trecut.
În schimb, au existat câteva rebranşări importante, între care Bazinul Olimpic, care firesc aparține tot statului.
De asemenea, se poartă discuţii pentru rebranşare cu mai multe firme dar mai ales grădiniţe şi școli, probabil ca să aibă motiv părinții să mai dea niște bani la fondul clasei să nu moară de foame atârnicii din administrația publică locală ce depind de Georgică.

Șoc! Autoritățile brașovene nu au fost luate prin surprindere de sezonul rece!!!!!
La Braşov potrivit directorului Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, Mircea Marin totul a fost pregătit din timp: „Luna trecută am încărcat instalaţiile, s-au făcut probele de rigoare. Spre deosebire de anii trecuţi, am făcut probele cu apă caldă, nu cu apă rece, din cauza faptului că le-am făcut într-o perioadă în care temperaturile scăzuseră. Pot spune că, la momentul actual, furnizăm căldură pentru aproximativ 90% din clienţi”.
Echipele de intervenţie au avut câteva probleme, remediate însă rapid conform surselor citate. Între probleme a fost şi o situaţie în cartierul Noua, unde o familie se debranşase fără să anunţe, nu a astupat ţevile şi a avut parte de o surpriză neplăcută. Toate avariile au fost remediate.

Totuși și la aceste prețuri ,,subvenționate” au existat asociaţii care au solicitat să nu primească, până una alta, căldură.
Pentru a mai prinde niște clienți în capcana acestei regii ce a tocat zeci de ani banii publici conducerea recomandă soluţii pentru tot sezonul rece. „Este foarte important ca oamenii să înţeleagă necesitatea montării capetelor termostatate la calorifere şi a repartitoarelor, pentru că, atunci, efectiv, consumi şi plăteşti cât consumi, cât ai nevoie”.
Potrivit lui Mircea Marin, o gospodărie consumă mai puţin de o jumătate de gigacalorie, pe când firmele sau instituţiile care s-au rebranşat consumă cât 2.500 de apartamente.

VOM REVENI CU DOSARUL CORPULUI DE CONTROL AL PREMIERULUI CIOLOȘ PRIVIND TERMOFICAREA CE A STAT LA BAZA UNUI DOSAR DNA AFLAT ACUM ÎN INSTANȚĂ ȘI ÎN CARE ,,EROUL” ESTE GEORGE SRIPCARU.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Brigadierii astia de la rlp când mai fac locuri de picnic intru număr suficient ei cred ca dacă au făcut câteva gata sau afirmat?ba aceștia orașului ăsta are a 300.000 locuitori și voi ați făcut vreo 50max după ce ca sinteți o mica mafie mai ales la angajari „prietenii știe de ce ” va afirmați doar când coboara ursii în Satu ăsta numit brasov va faceți de cap da poate vine și vremea sa plătiți. …

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.