Corbii albi sau Cioara vopsita(!?) „Ceangăii sunt români incomplet… maghiarizaţi“. Ceangăii...

Corbii albi sau Cioara vopsita(!?) „Ceangăii sunt români incomplet… maghiarizaţi“. Ceangăii din Moldova nu sunt o „minoritate etnica”si nu doresc dubla cetăţenie!!

Romano-catolicii din câteva judeţe din Moldova sunt pretext de dispută pentru politicienii si istoricii maghiari. Pe principiul …greu definit al libertăţii de exprimare şi autodeterminare (!?), în 1990 a fost  înfiinţata Asociaţia  Maghiarilor Ceangăi din Moldova, care de atunci militează pentru introducerea limbii maghiare în comunităţile catolice. De cealaltă parte, Asociaţia locala, mai veche –  Dumitru Mărtinaş, afirmă că „ceangăii sunt români incomplet maghiarizaţi“, iar  optiunea lor istorica a fost si  este clara: „Ceangăii din Moldova nu doresc dubla cetăţenie”.

Ceangaii sustin ca sunt romani din tata-n fiu !!
Comunităţile de catolici din Moldova sunt în continuare subiect de provocare si dispută pentru unii  istorici maghiari. Fiecare vine cu argumente, cu propriul unghi de vedere. După secole de convieţuire interetnica fluenta în Transilvania „starnita” doar de  dominaţia provocatoare a administraţiei Austro- ungureşti,chiar după formarea familiilor mixte şi migrarea lor la est, tema rămâne mereu prilej de mincinoasa disputa din partea Budapestei .

Cine sunt ceangăii?
Chiar termenul de csángó, care provine din maghiară, trimite la ideea de ” amestecat, corcit”.Ceangăii sunt întâlniţi în comunităţi distincte în special în judeţe precum Bacău, Neamţ, Iaşi, Vrancea şi Vaslui. dar  Intră în aceeaşi categorie, o parte din romano-catolicii din  judeţul Braşov.(Tarlugeni,Satu-lung,Turches,Cernatu..).
Romano-catolicii care intră în categoria ceangăilor se deosebesc de ceilalţi prin unitatea de grai, prin port popular (preponderet romanesc, şi prin obiceiuriExistă referinţe istorice, acceptate atât de maghiari, cât şi de români, încă din secolul al 13-lea, care vorbesc despre micile comunităţi maghiare ajunse în Moldova, asimilate de români.Istoricii români îmbrăţişează cu argumente mai ales ideea că ceangăii sunt ardelenii maghiarizaţi, care au ales să se aşeze dincoace de Carpaţi.
În 1880, ziarul „Amicul Familiei” care apărea la Gherla , descria astfel comunităţile de ceangăi: „În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăul şi Romanul, locuitorii ţierani, cari sunt mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc  unguresce. Cându intri în satele lor, e mai reu decât în mijlocul Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile şi copii nu sciu se dea nici „bună demaneţia” românesce..
În ziua de astăzi, în mod activ câteva asociaţii par excesiv preocupate de identitatea ceangăilor…maghiari! Potrivit estimărilor, în Moldova ar trăi aproximativ 62.000 de persoane. Cei mai mulţi dintre ei se consideră romano-catolici români, cu un trecut aparte.
Dar acum exista si Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova, cu ambitii de „reprezentanţa maghiarilor de la est de Carpaţi“,  înfiinţată în 1990… în Covasna. Militează aberant pentru pentru introducerea forțata a  limbii maghiare în slujbele religioase dar şi în şcoli.
Mai multe comunităţi din judeţul Bacău (Pustiana, Cleja, Ghimeş Palanca, Lespezi) beneficiaza ca obtiune, de clase cu predare în limba maghiară.
În ultimii ani, eforturile de a modifica conştiinţa catolicilor din zona Moldovei au fost mai mici iar acţiunile asociaţiei nu au mai avut rezonanţa din trecut... doar Orban Viktor vrea să repună pe tapet „problema”!!
Într-un răspuns inca din 2009, al episcopului de Iaşi, Petru Gherghel, (care se regăseşte şi pe site-ul Asociaţiei!), adresat lui Lazlo Tokes, se arată că romano catolicii din Moldova nu se împart, în viziunea clericilor catolici, în maghiari şi români.
„De altfel, în Dieceza de Iaşi nu avem parohii ale „ceangăilor maghiari”, cum afirmaţi în scrisoarea dumneavoastră, ci mereu s-a vorbit despre parohii cu credincioşi romano-catolici. Datoria noastră, aşadar, este să slujim poporul nostru credincios în limba pe care o cunosc toţi şi în respect faţă de oricare altă limbă pe care ei o folosesc, bine ştiind că Biserica Catolică nu este legată de o limbă sau alta, ci le preţuieşte pe toate ca daruri ale lui Dumnezeu“, 
afirmă episcopul Petru Gherghel.
Pentru Asociaţia „Dumitru Martinaş“, a romano-catolicilor din Moldova, „Ceangăii sunt români incomplet maghiarizaţi, plecaţi din satele lor din Ardeal şi stabiliţi în Moldova“. Unul dintre principalii susinători ai ideeii că ceangăii sunt români romano-catolici este cunoscutul istoric băcăuan dr. Anton Coşa. În general, romano-catolicii din judeţele Moldovei acceptă greu impunerea unei alte identităţi, ceea ce au încercat, fără vreo oprelişte, ONG-urile sprijinite financiar de Ungaria.

Cea mai mare parte a istoricilor care s-au aplecat asupra specificului ceangăilor au ajuns la concluzia că romano-catolicii din Moldova sunt români„Se impune reafirmarea adevărului că majoritatea membrilor comunităţilor noastre nu s-au considerat şi nu se consideră „ceangăi”, ci români catolici. În acest sens, ei nu pot fi consideraţi o minoritate etnică, aşa cum este cazul maghiarilor, germanilor, evreilor, slovacilor, grecilor, italienilor, bulgarilor, turcilor, etc. din România“, se arată pe site-ul asociaţiei.

COMENTARII

  1. Acesta este un articol DIRECT despre Secui!
    De ce nu il bagati si la Gesta Sicullorum?
    sa se faca mai clar diferenta fata de
    Gesta Hungarorum !!

    • Sper ca greseala din Titlul articolului a fost asumata de autor!
      Este vorba,desigur , de onorabilii Ceangai,nu… Cangai !

  2. Trageţi singuri o concluzie despre adevărata origine a ceangăilor din Moldova:

    1. „Fiindcă ungurii au rămas neclintiţi în legea lor papistăşească, şi-au păstrat şi limba ţării lor: dar ei înţeleg cu toţii şi limba moldovenească.” (Dimitrie Cantemir – “Descrierea Moldovei”, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2001, pag. 171)

    2. „Locuitorii judeţului Bacău sunt, cea mai mare parte, Români. Găsim încă, printre sătenii agricultori, şi vechi coloni de origină maghiară, păstrând până acum limba lor şi religiunea catolică. Apoi, ca mai în toate judeţele ţărei, se află, printre locuitorii statornici, Evrei, Armeni şi Ţigani. Populaţiunea română se compune din Moldoveni, băştinaşi ai locului, şi din Mocani, veniţi mai de curând din Ardeal. Fiecare din aceste ramure îşi păstrează caracterele sale etnice, în aşa grad, că sunt sate întregi de sute de familii de Ciangăi, cari nu ştiu încă un cuvânt româneşte, spre exemplu în: Faraoani, Cleja etc.”
    (George Ioan Lahovari, „Marele dicţionar geografic al României”, volumul I, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, 1898, pag. 178)

    3.„Populaţiunea ungurească stabilă în Moldova care se bucură de drepturile cetăţeneşti numără 50-60 000 suflete. Strămoşii Ciangăilor au alcătuit nişte colonii militare, aduse de Coroana ungară în Moldova pentru paza graniţei Regatului şi aşezate chiar pe graniţă, alcătuită de râul Siretiu.”
    (Radu Rosetti – “Despre unguri şi episcopiile catolice din Moldova”, Analele Academiei Române, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1905, pag. 247)

    3.”În regiunile moldoveneşti dintre vechea graniţă cu Ardealul şi Prut se află actualmente peste 200 aşezări, care cuprind o populaţie catolică ungurească ce se poate evalua, cu destulă preciziune, la cifra de 75.000 de suflete.”
    (Gheorghe Năstase – “Ungurii din Moldova la 1646 după Codex Bandinus”, Arhivele Basarabiei, 1934, pag. 397-399)

    4.„De la o vreme, unii dintre Secui trecură şi peste munţi, în Moldova, unde se aşezară în părţile Bacăului şi Romanului: sunt Ciangăii de astăzi.”
    (Constantin Giurescu – “Istoria românilor”, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, f.a., pag. 131)

    5.„Încă din secolul al XIII-lea aflăm pe secui răspândiţi prin partea de jos a Moldovei actuale (Bacău-Putna), în valea Trotuşului. Ei ţineau de Episcopia Catolică a Milcoviei din secolul al XIII-lea, apoi de a Bacăului. Sate secueşti se întâlnesc mai târziu şi pe valea Siretului, răspândite prin ţinuturile Bacău, Roman, Iaşi. Aceşti secui din Moldova sunt cunoscuţi sub numele de „ciangăi”
    (Octav George Lecca – „Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României”, Editura „Universul” S. A., 1937, pag. 469)

    6.„O varietate etnică a Secuilor formează Ciangăii. Locuiesc mai ales în Moldova, în basinul Trotuşului cu afluenţii săi, în basinul Bistriţei inferioare între Piatra şi Bacău, spre gura Moldovei şi în valea Siretului mijlociu. Îndeosebi sunt două nuclee mai complete în jurul oraşelor Bacău şi Roman.”
    (Ion Simionescu – “Ţara noastră”, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1937, pag. 300)

    7.„Secuii au trecut şi dincolo de Carpaţi, formând în Moldova populaţia numită a Ciangăilor.”
    (P. P. Panaitescu – “Istoria românilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1942, pag. 68)

    8.”Aceasta ne face să credem că acei incantatores întâlniţi de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populaţie maghiară din Carpaţii moldoveneşti).”
    (Mircea Eliade – “De la Zalmoxis la Genghis Han”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1970, pag. 204)

    9.”În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce.”
    (Ioan Polescu – articolul de presă “Limba ungurească în Moldova”, “Amicul familiei”, IV. 2. 27., 1880, pag. 127)

    10.“Iară până atuncea să ne mângâiem, fraţilor, cu nădejdea şi cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ţinutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu aceşti ceangăi de lege şi limbă străină.”
    (Mihail Sadoveanu – “Nicoară Potcoavă”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, pag. 40, 1962)

    11.„As noted above, Mărtinaş propounded the idea, in a book published in 1985 although it was apparently written twenty years earlier, that `the Csángós of Moldavia are in fact Romanians from Transylvania`. These people were catholicized and adopted `approximate Hungarian`, emigrating east of the Carpathians in the seventeenth and eighteenth centuries. He based his arguments principally on linguistic data, leaving the historical and ethnographic issues to `other experts`. Whatever measure one uses to assess this theory shows it to be flawed. Historical records, toponymic data, ethnographic and archaeological evidence all indicate that the Csángós have lived in Moldavia from a period earlier than the seventeeth century. Moreover, their dialect, far from being `approximate Hungarian`, reveals archaic features lost in all but peripheral varieties. The book’s claim to scholarly objectivity is not assisted by the prominent photos it contains of Nicolae Ceauşescu, one of which shows him greeting the workers in Bacău. Nevertheless, from my discussions with Romanian officials its central assertions remain the official position on the origin of the Csángós. The majority of writers on the Csángós believe them to be Hungarian”
    (Robin Baker – articolul științific “On the Origin of the Moldavian Csangos”, The Slavonic and East European Review, vol. 75, no.4, October 1997, page 664)

    Traducere: “Aşa cum s-a observat mai înainte, Mărtinaş a propus ideea, într-o carte publicată în 1985, deşi aparent fusese scrisă cu 20 de ani mai devreme, că ceangăii din Moldova sunt, de fapt, “români din Transilvania”. Aceşti oameni ar fi fost catolicizaţi şi ar fi adoptat “o limbă maghiară aproximativă”, emigrând la est de Munţii Carpaţi în secolele ale XVII-lea şi al XVIII-lea. El şi-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice, lăsând chestiunile istorice şi etnografice în seama “altor experţi”. Cu orice măsură s-ar evalua această teorie, ea se arată a fi eronată. Consemnările istorice, datele toponimice, mărturiile etnografice şi arheologice demonstrează că ceangăii au locuit în Moldova dintr-o perioadă mai veche decât secolul al XVII-lea. Mai mult decât atât, dialectal lor, departe de a fi o “limbă maghiară aproximativă”, conţine trăsături arhaice dispărute în alte regiuni, cu excepţia variantelor periferice. Pretenţia de obiectivitate şttinţifică a cărţii nu este susţinută de fotografiile proeminente ale lui Nicolae Ceauşescu, dintre care una îl prezintă salutându-i pe muncitorii din Bacău. Cu toate acestea, din discuţiile mele cu oficialităţile române, aserţiunile centrale ale cărţii lui Mărtinaş rămân poziţia oficială asupra originii ceangăilor. Majoritatea cercetătorilor ceangăilor îi consideră a fi maghiari.” (Robin Baker – Despre originea ceangăilor din Moldova)

    12. “Politica de asimilare a regimului comunist a avut consecinţe dramatice şi asupra situaţiei ceangăilor din Moldova, comunitate formată din aproximativ 60 000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din judeţele Neamţ şi Bacău.”
    (“Raport final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România”, 2006, pag. 536)

    13. „În această provincie a Moldovei oamenii sunt de diferite rituri şi religii. În primul loc se situează românii, care au un mare număr de biserici şi mănăstiri, patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi preoţi. Urmează armenii, care dispun de biserici separate de cele ale românilor. În al treilea rând sunt ungurii şi saşii… veniţi din Transilvania vecină…
    Avem greutăţi pentru faptul că nu avem un preot maghiar. Pentru comunicarea cu ungurii ne folosim de călugărul ungur Gyulai Márton ca tălmaci la botezuri şi căsătorii, la interpretarea predicilor.”
    (Johannes Künig, misionar iezuit, 1588, în “Moldvai Csángó-Magyar Okmánytár”, vol. I, Magyarságkutató Intézét, Budapesta, 1989, pag. 87-88)

    14. „Am vizitat oraşul şi biserica din Bacău, care mi-a fost desemnată de Scaunul Apostolic ca biserica mea episcopală […] În această biserică am slujit Liturghia pontificală, am pus să se predice în fiecare sărbătoare în limba maghiară, toţi locuitorii fiind unguri.”
    (Bernardino Quirini, misionar in Moldova, 1599, în “Călători străini despre Ţările Române”, capitolul Bernardino Quirini, volumul IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 38)

    15.„A sosit aici la Iaşi preotul Paulo Bellino, maghiar, om în vârstă de 42 de ani, meşter în toate ştiinţele şi bun teolog. E născut din părinţi calvini şi ajungând el la credinţa catolică, cum principele Transilvaniei voia să pună mâna pe el, a fugit în părţile Turciei unde a servit câţiva ani, şi după scrisorile pe care i le-au dat părinţii iezuiţi a avut o recoltă bogată în acele părţi, a fost pârât la paşă că ar fi spion, şi a fost silit să fugă şi a venit în această provincie. I-am dat parohia aceasta [Iaşi] ca să slujească la ea, el îşi face slujba sa cu sârguinţă, numai că aceşti unguri sunt săraci şi nu pot să-l întreţină. Mi se pare că ar fi bine (şi de cel mai mare folos pentru toţi aceşti bieţi maghiari) să fie făcut misionar, şi să i se dea întreţinerea ca nouă celorlalţi, căci va face mai mult acesta decât noi toţi misionarii, cunoscând limba maghiară, şi în această provincie sunt mai toţi catolicii unguri etc.”
    (Bartolomeo Bassetti, misionar in Moldova, 1642, în “Călători străini despre Ţările Române”, capitolul Bartolomeo Bassetti, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 178)

    16. „Nu pot încheia capitolul fără să amintesc alte două categorii cu mare căutare în casele boierești, anume secuii și albanezii. Secuii din Transilvania fac parte din neamul lui Attila și al hunilor săi, fiind recunoscuți drept frați de populația maghiară predominantă. Numai în Moldova locuiesc aproape 50.000 de secui, numiți ceangăi, stabiliți mai ales în județele Roman, Bacău și Iași. Aceștia sunt refugiați, însă nu au renunțat la credința romano-catolică și nu se căsătoresc cu autohtonii. Preoții lor sunt italieni. În afară de ei, mai sunt secuii din orașe, care, plecând din Transilvania pentru o bucată de vreme, lucrează ca surugii sau rândași și se întorc acasă după ce au strâns ceva bani. Femeile lor își găsesc de lucru tot în sectorul domestic. Bărbații sunt certăreși și adesea mari bețivi, dar tari ca fierul și pregătiți pentru orice încercare.”
    (James William Ozanne, consul britanic în România, în „Trei ani în România”, Editura Humanitas, București, 2015, pag. 58-59)

    17.„In central Moldavia there is a large population of Magyar descent.”
    (The Encyclopedia Britannica, the entry about Rumania, 11th edition, volume XXIII, New York, 1911, pag. 829)