Corona Brașov a trecut, după prelungiri, de Progym Gheorghieni

Corona Brașov a trecut, după prelungiri, de Progym Gheorghieni

0 275

Meciul dintre Corona Brașov și Progym Gheorghieni, din cadrul sezonului regulat al Campionatului Național, disputat la Brașov, a fost dominat cu autoritate de ,,lupi”.

Cu toate acestea, echipa Brașovului a reușit să câștige după prelungiri, cu 4-3 (0-0, 1-1, 2-2, 1-0). Asta și datorită paradelor inspirate ale portarului advers, care a salvat goluri ca și făcute dar și a deselor penalizări de 2 minute ale echipei Brașovului, care a fost nevoită să joace frecvent în inferioritate numerică, în urma unor decizii eronate de arbitraj.
După o primă repriză albă, în partea a doua a meciului, scorul a fost deschis de harghiteni (min. 23,54), după care Knyazev a adus egalarea, la capătul unei faze spectacol : 1-1 (min 26,54). În repriza a treia, dominarea echipei brașovene a fost copleșitoare, portarul advers a scos aproape totul, dar Walls a înclinat balanța scorului în favoarea Coronei, 2-1 (min. 22,05).

Progym a marcat apoi de două ori (min. 43,29 și 46,55), însă ultimul cuvât în repriza a treia l-au avut ,,lupii”, care au egalat prin Macmillan (min. 53, 26).
În ciuda multelor ocazii pe care le-au avut, ,,lupii”nu au mai reușit să marcheze în timpul regulamentar, astfel că s-a intrat în prelungiri, tranșate de echipa Brașovului, care a înscris prin Macmillan (min. 3,27). Corona Brașov are acum 52 de puncte, din 24 de partide disputate, în Campionatul Național.
Pentru ,,lupi” urmează miercuri meciul din Erste Liga, cu Ferencvaros (ora 18,30)

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.