Cristoiu: „În România are loc o operațiune CIA”! Ne putem apăra?

Cristoiu: „În România are loc o operațiune CIA”! Ne putem apăra?

0 6

„România e capul de pod al NATO în bătălia cu Rusia, iar corupția funcționarilor români ar putea fi folosită de ruși – ăsta e argumentul care-l folosesc ei”.

Pornind de la întrebarea „Cine a fost în spatele DNA”, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut o afirmație cu implicații greu de evaluat:
„România a fost parte a unui experiment — poate fi vorba și de un atentat la siguranța națională”, a spus al doilea om în stat, făcând referire la mărturiile unor persoane care au lucrat cu serviciile speciale.

Să ne reamintim continutul declarațiilor colonelului (SRI) Daniel Dragomir și ale fostului deputat Sebastian Ghiță, fost secretar al Comisiei SRI și patron al unor firme care au livrat produse software pentru SRI. Ambii au afirmat că ofițeri CIA au participat la discuții decisive cu șefii DNA și SRI.

„O operațiune CIA” în țara noastră?
Ion Cristoiu are informațiile sale, dar și o teorie bine închegată în acest sens — „Am avut de-a face cu o operațiune CIA pe teritoriul României”, a spus Cristoiu. „Argumentul lor e că România e capul de pod al NATO în bătălia cu Rusia, iar corupția funcționarilor ar putea fi folosită de ruși — ăsta e argumentul care-l folosesc ei”.
În momentul de față politicienii sunt timorați, nu au curajul pentru că sunt presiuni asupra lor, consideră jurnalistul. Presiuni din afară contra acestei imixtiuni, mai precis… chiar din SUA.
„Comisia pentru controlul activității SRI ar putea sesiza Comitetul senatorial din SUA în privința acestor operațiuni”, spune Ion Cristoiu, care și-a imaginat ce-ar însemna un scandal în presa internațională. Mai ales în cea american. „Ar putea fi rezolvată această situație prin asemenea presiuni din afară”, a spus Cristoiu.
Evident, chestiunea imixtiunii CIA în decizii majore din România este o chestiune serioasă — iar abuzurile și ilegalitățile incredibile săvârșite de oameni din instituțiile de forță ar putea avea efecte dezastruoase pentru țara noastră. Asta pe lângă dimensiunea statului de drept, căzut în desuetitudine în contextul dezvăluit în ultimul timp.

Să mai amintim un detaliu, ca un fapt divers, din intervenția lui Ion Cristoiu în emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3, Mircea Badea a fost curios să afle de la Ion Cristoiu ce se mai aude de celebra poză cu șefa DNA în crama lui Sebastian Ghiță. Ion Cristoiu a râs, răspunzând în glumă că nu are legătură cu afacerile personale dintre Ghiță și Kovesi.
De aici putem pune și o întrebare — în legătură cu „poza” sau „filmul” cu Kovesi, Ghiță a mințit, a încercat un șantaj… sau a fost o diversiune a fostului apropiat al binomului? Fiindcă, să fim serioși, asemenea oameni sunt capabili de orice

COMENTARII