Criză la handbal : Corona a convocat un Consiliu Director, pentru a...

Criză la handbal : Corona a convocat un Consiliu Director, pentru a se face o analiză a echipei de handbal senioare

0 392

Din cauza rezultatelor echipei de handbal, conducerea clubului Corona a decis ca vineri să aibă loc un Consiliu Director în care se va face o analiză a situaţiei în care se află echipa de handbal senioare. ,,Evident că nu putem rămâne pasivi la ceea ce se întâmplă la echipa de handbal, astfel că am decis convocarea consiliului director, pentru vineri dimineaţă. Vom analiza şi vom anunţa ulterior măsurile care s-au luat. Un lucru este clar, ce se întâmplă nu convine nimănui”, a declarat Liviu Dragomir, preşedintele clubului Corona.

În altă ordine de idei, antrenoarea echipei Corona, Mariana Tîrcă a declarat că indifrent de ceea ce s-a întâmplat în ultimele partide, echipa trebuie să se adune şi să facă totul pentru un rezultat bun în meciul cu Dunărea Brăila, care se va disputa duminică, de la ora 16.00, la Braşov: ,,Indiferent că ne place sau nu, viaţa merge înainte şi trebuie să ne adunăm, pentru că vin etapele peste noi şi vom intra din nou în teren să jucăm. Trebuie să avem orgoliu, să demonstrăm că ceea ce s-a întâmplat în ultimele meciuri nu ne onorează şi că vrem mai mult decât atât şi că putem şi obţine. Eu una am mare încredere în fete, trebuie însă să mai creadă şi ele în ele şi să fim uniţi în acest moment, pentru că doar în acest fel îl putem depăşi. Nu este o situaţie uşoară, dar e nevoie să tragem o linie, să ne mobilizăm şi să pregătim aşa cum trebuie meciul cu Dunărea Brăila, care se va disputa duminică, în faţa propriilor suporteri. Nu este nimic pierdut, dacă noi ne adunăm şi să luptăm până la finalul campionatului, pentru că altă variantă nu există, eu cred că putem . Dacă nu credem în noi acum, în acest moment, atunci cu siguranţă nu vom reuşi să schimbăm mare lucru, dar dacă ne unim şi tragem împreună în acelaşi sens, putem să schimbăm lucrurile în mai bine”.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.