CUM A FOST ÎNVINS PARAPSIHOLOGUL ALBERT IGNATENKO…

CUM A FOST ÎNVINS PARAPSIHOLOGUL ALBERT IGNATENKO…

0 1244

„La începutul anilor ’90 am fost invitati să participam la demonstrații de parapsihologie aplicată, susţinute de „renumitul” parapsiholog ucrainean, Albert Ignatenko.
Reprezentaţia avea loc la Sala Palatului, vizavi de fostul sediu al defunctului (oare?) C.C. al P.C.R., transformat ad-hoc în Parlament postdecembrist”, zice azi dl. Rudan…
Zilele urmatoare individul vine la Brasov sa sustina un „spectacol” (…cu o taxa de intrare mai mare decat la spectacolele cele mai bune aleTeatrului National din Bucuresti !!
În finalul demonstrației, Ignatenko, vrând să ne dea cu totul pe spate printr-un finiş apoteotic vizavi de capacitatea sa mentală, purcese să adune cu puterea gândului puzderia de nori, ce se buluceau în jurul Bucureștilor. Năzuia să determine norii să verse potop de ploaie, asupra Sălii Palatului. Pentru această ispravă ieși cu asistentele sale pe scările de la intrare – urmat de turma martorilor oculari – şi se pregăti să concentreze norii peste Piaţa Revoluţiei.

Câţiva bătrânei, îmbrăcați îngrijit, se arătară îngrijoraţi de un posibil potop în care aveau să piară noii noştri politicieni, ce se aflau în şedinţă, la Parlamentul României. Şi asta nu e bine, fură de părere octogenarii. Sau ar fi fost bine? Pe chestia asta se iscă o discuţie polemică cu argumente pro şi contra, căreia îi puse capăt însuși Albert Ingatenko, începând procedura mentală de adunare a norilor de ploaie.  Câteva şuşoteli bine intenţionate îi făcură pe bătrânii cârcotaşi să tacă, pentru a nu tulbura concentrarea vestitului parapsiholog.
Ignatenko ridică mâna stângă în direcţia norilor, puse palma dreaptă pieziș pe frunte şi îşi opinti mintea. Niciun stop de ploaie nu căzu peste Sala Palatului (și nici în Bucureşti!). Dând chix cu norii, celebrul parapsiholog ne invită în sală şi se lansă în demonstrații de mnemotehnică.
Profesorul universitar Alexandru Măruţă, prezent şi el în sală,  ne-a explicat cauza eşecului înregistrat de Albert Ignatenko, de a potopi capitala României.
– Când domnul parapsiholog Ignatenko a dat comanda mentală să se adune norii, eu am dat dispoziţie să rămână pe loc! 
Asistenţa se privi stupefiată. Ce tare! Apoi se înfiripă un sentiment de bucurie, că un român l-a biruit pe ditamai… parapsihologul ucrainean, Albert Ignatenko! Dar indirect a „demonstat” ca… chestia cu opritul ploii, pocnind din degete, ține! „
Cum ar veni: „Qot erat demonstrandum!” 
Stii ceva? Vorba lui Nenea Iancu: „Dom’le, Hai siktir!”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.