Cum a scăpat de repetenție, Victor Viorel Ponta, turnătorul de azi al...

Cum a scăpat de repetenție, Victor Viorel Ponta, turnătorul de azi al altei pramatii politice!!

0 18
La acea vreme, 1990-1991diriginta clasei a XI-a C in care invata si elevul Victor Viorel Ponta era profesoara de sport Doina Campineanu (mama lui Mihai-Miki Campineanu de la „Suie Paparude”). Profesoara de istorie a domnului Ponta a fost doamna Stamatoiu, iar daca numele ei nu va spune nimic aflati ca era sotia celebrului Aristotel Stamatoiu, fostul şef al Centrului de Informaţii Externe din cadrul Directiei Securitatii Statului. Cu alte cuvinte, sotia sefului SIE de azi. De altfel, gard in gard cu liceul Neculce era si sediul UM 0920/ V1 – Spionaj Politico-Economic pe Europa. Parca incepe sa se lege, nu-i asa? Sa povestim in continuare insa, mai avem multe de descoperit!
In primele luni ale anului 1990
soseste o invitatie pentru un grup de tineri liceeni de la Ion Neculce pentru o vizita de trei saptamini in Franta, la Nancy. E vremea acum sa-i dam cuvintul chiar domnului Victor Ponta care pe data de 19.11.2010 poveste intr-o postare pe blogul personal urmatoarele:
Da, m-am “imbatat” cu aerul libertatii la inceputul lui 1990 (ca noi toti cred), aveam abia 17 ani si toata lumea imi statea inainte. Dupa serile din Piata Universitatii,  dar si dupa alegerile din 20 Mai, atmosfera s-a “dezumflat” si fix pe 13 iunie dimineata, la ora 6.00, eram la coada la Consulatul Francez (langa Piata Romana).
A fost o oportunitate pe care o datorez in totalitate profesoarei mele de franceza din liceu, care a reusit sa se lupte cu incapatanarea si comoditatea mea si mi-a bagat franceza si dragostea de Franta in cap aproape cu forta  Am vazut desfasurarea de politie si armata si,
cu pasaportul cu viza in buzunar, am luat-o spre Centru. Am trait cu evidenta nefericire evenimentele din 13-15 iunie si impresia mea a fost ca ma aflu intr-o tara care nu ma intelege si in care nu-mi pot indeplini visele. Am plecat spre Nancy cu acest pesimism fata de viitorul Romaniei si cu 40 de $ in buzunar (numai mama stie de unde a reusit sa-i faca rost). Am mers cu un bilet de tren redus pt elevi la Budapesta, apoi Praga si Frankfurt, iar din gara m-au recuperat cei de la liceul din Nancy.. Cam aventuros, stiu, dar nici nu implinisem 18 ani si eram mult mai ambitios si mai curajos decat sunt acum. Tabara a durat 3 saptamani. Am multumit frumos, m-am dus spre peron, am iesit pe alta usa si am luat-o la picior cu rucsacul in spate spre iesirea din oras. Doar nu era sa fiu atat de aproape de Paris – orasul la care am visat toata adolescenta, si sa ratez ocazia! M-a luat un camionagiu si, pe la miezul noptii, am pus piciorul in locul visat. Metroul m-a dus in Gara de Nord si am dormit in prima noapte chiar acolo, invatand rapid de le ceilalti aflati in aceeasi situatie cu mine unde sa ma plasez si cum sa-mi pun bagajul sub cap, legat de mine, ca sa nu raman fara el!
Povestea cu dormitul in gara pare sa fie o minciuna (a cita oare?!) a domnului Ponta.
Iata ce scrie publicistul Alin Fumurescu intr-un editorial VoxPublica din martie 2013 (atunci cind Victor Ponta a inceput sa dea amanunte despre aventura lui pariziana): „„As fi lasat sa treaca de la mine o poveste atat de frumoasa, cu un adolescent romantic si rebel, zgribulit prin garile si parcurile Parisului, daca n-as fi sensibil la subiectul asta.
La vremea la care visatorul adolescent Ponta cica dormea prin garile si parcurile Parisului (nu era in Piata Universitatii, cum zicea ? Pentru ca 1972 + 18= 1990). Cativa ani mai tarziu am ajuns si eu la Paris si am fost nevoit sa iau in consideratie posibilitatea de a dormi in vreo gara (Montparnasse, in cazul asta). Persoana la care trebuia sa trag peste noapte nu raspundea la telefon, telefoane mobile nu erau, doar din acelea cu fise, se facea intuneric, iar bani pentru hotel n-aveam. Aveam insa niste maruntis prin buzunare, pe care i l-am dat unui clochard. Cum omul parea “profesionist”, cu sac de dormit si chiar un burete din ala albastru facut sul, l-am intrebat daca se poate dormi in gara. M-a privit cu tristete si-a clatinat din cap. Raspunsul ? Nu se poate. In nici o gara din Paris. Pe timpul noptii gara se inchide si, oricum, politia patruleaza. Dar in vreun parc ? Nici in parcuri. Se inchid la miezul noptii si politia patruleaza si pe-acolo. «Da’ tu unde dormi ? » – l-am intrebat. «Sub un pod», mi-a raspuns. «Da’ nu te pot lua. Locurile sunt impartite din vreme si sunt ocupate toate. In oras n-ai nici o sansa sub poduri daca esti nou-venit.”
E adevarat, nici Victor Ponta n-a insistat prea tare pe subiectul dormitului in gara din Paris. Se pare ca, norocos fiind, mai ales cu o asa mama, a rezolvat in cele din urma si problema dormitului, dupa cum singur povesteste:
Mama avea o veche prietena la Paris si am sunat-o a doua zi; am constatat ca nu o ducea deloc bine si s-a speriat cumplit ca o sa stau pe capul ei, asa ca a facut mari eforturi sa ma convinga sa plec acasa. Era prea tarziu, eram decis ce sa fac, am obtinut sa-mi primeasca macar rucsacul la ea si eu m-am instalat frumusel in Gara, intalnind rapid alti doi romani in aceeasi situatie cu care am format imediat un trio foarte unit. De ziua surorii mele Alexandra (2 August), am sacrificat 10 franci si am sunat acasa sa-i spun “La Multi Ani” iar cand am cerut-o pe mama la telefon i-am trantit direct ca am de gand sa mai stau, eventual sa gasesc de lucru, si sa nu se ingrijoreze . Reactia mamei mele a fost ca intotdeauna – “Bine, am incredere in tine, ai grija de tine si noi te sprijinim orice vei face!” (d-aia o iubesc asa tare si de acolo imi vine increderea in mine care m-a ajutat de atatea ori!)”.

Intre timp, daca e sa-l credem, tinarul Victor Ponta, la 17 ani neimpliniti, a batut la usa Legiunii Straine incercind sa-si rezolve situatia locativa si financiara: „A fost cea mai boema perioada din viata mea. Am batut tot Parisul pe jos (il cunosc mai bine decat Bucurestiul chiar); m-am imprietenit cu toti emigrantii veniti in Gara de Nord din toate colturile lumii; ne-am balacit in fiecare zi in fantanile arteziene de la Luvru; (Doamne, ce minciuna!) am invatat sa mergem cu metroul fara bilet; castigam cam 40-50 de franci in cateva ore recuperand fisele din carucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul in ultimul moment; am vazut toate muzeele aratand carnetul de elev si convingand ca nu am bani de bilet; inclusiv am mers cu alti romani la Centrul de recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, am trecut testele medicale, dar cand am aflat conditiile (contract de minim 5 ani) am dat inapoi inainte sa semnez, si bine am facut!.
In septembrie (1990 n.m.) am terminat forImalitatile si am primit drept temporar de munca. Nu era usor sa-mi gasesc un job, dar iar a intervenit Profesoara mea care m-a prezentat unui fost elev al ei stabilit de mult la Paris – Mihai. In septembrie m-am apucat de lucru, la inceput la o benzinarie, apoi doua luni la un supermarket (faceam cam o ora la dus si una la intors plus cele opt de munca si una de pauza). Am reusit sa-mi inchiriez o camaruta de 12 metri patrati la ultimul etaj dintr-un bloc in apropiere de Saint-Lazare (ma urmaresc garile, in Bucuresti am trait 20 ani la Gara de Nord). Dupa care am gasit serviciul ideal – la un fast food din centru, program de la ora 17 pana la inchiderea de la 1.30, salariul mimin pe economie echivalent cu 1.000 $ (cine avea in Romania in anii 90 asa salariu?!).

Eu sint curios, poate sinteti si voi, cine era acel Mihai de la Paris.Era oare , recomandat de dna Stamatoiu? Poate, cindva, ne va spune intr-un acces de sinceritate insusi Victor Ponta. Pina atunci, sa ne intoarcem din nou in timp in septembrie 1990. La Bucuresti elevii incepusera scoala, Victor Ponta implinise 18 ani, dar era la Paris si lucra la un supermarket. In luna noiembrie, aterizeaza in capitala Frantei doamna Cornelia Naum. Mama premierului povesteste intr-un film documentar recent cum si-a gasit odrasla in plina aventura pariziana: „Stiu ca in primele zile a dormit in gara si ca se descurca cu ajutorul unor alti romani, ca nu era singurul, cu recuperarea acelor carucioare de bagaje care multi cind ajungeau mai tirziu la tren nu mai se duceau sa-si ia moneda. Si ei le duceau si-si luau monedele. Ulterior insa, a fost recuperat de un prieten al profesoarei, care l-a ajutat sa se angajeze absolut oficial si, cu salariul legal pe care-l primea, el si-a putut inchiria o mica mansarda din aia boema linga gara Saint Lazare, de vreo 6 metri patrati, dar a fost super incintat cind m-am dus eu la el sa-mi arate garsoniera lui unde avea pe masa o piine si un borcan de Nutella„.Mentionez ca am transcris exact declaratia doamnei Naum, fara sa intervin pe text. La sfirsitul anului 1990, tinarului Victor Viorel zice ca incepuse sa i se sature  de Franta. O spune chiar el, in documentarul realizat de Florin Iepan pentru Digi 24, si explica si de ce: „Am lucrat la super-market, la benzinarie, la fast-food, insa dupa sase luni perspectiva era pentru mine sa ramin la acel nivel, de muncitor necalificat, pentru ca in clasa a XI-a n-aveam diploma de bacalaureat„.Pe blogul personal, domnul Ponta e mai darnic cu detaliile:

Am fost singur-singurel cand am implinit 18 ani in Place Saint Michel din Paris, departe de toti cunoscutii, si nu cred ca m-am descurcat rau. (…) Tot regulile stricte ale Frantei, cele referitoare la continuarea studiilor, mi-au dat si ultimul imbold sa ma intorc acasa. Adevarul e ca am simtit atat de tare lipsa familiei si a celor apropiati incat de atunci si pana azi nu m-am mai gandit niciodata sa plec defintiv din tara. Plecasem la sfarsitul clasei a XI-a si nu reuseam sa ma reinscriu in Franta ca sa-mi dau bacalaureatul si sa ma inscriu la facultate. Sorbona mult visata era mai departe de mine din Paris decat daca ma intorceam acasa sa termin liceul! Satul de aventura pariziana, tinarul Ponta decide dupa opt luni sa revina in tara. Aterizeaza la Otopeni in ianuarie 1991:

Pe 22 Ianuarie 1991 am aterizat la Otopeni, strivit de emotie si de multimea de prieteni care m-au asteptat! Dincolo de emotiile lui Victro viorel Ponta, sa privim totusi, mai atent, data din calendar: era 22 ianuarie 1991, trecuse deja primul trimestru al clasei a XII-a, ba, mai mult, incepuse de citeva saptamini si trimestrul al doilea. Pentru cei nefamiliarizati cu structura anului scolar din acea perioada sa amintim cum stateau lucrurile: Regulamentul scolar prevedea la acel moment, probabil ca si azi, ca „preavizul de exmatriculare se întocmeşte, în scris, de diriginte şi director, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar şi se înmânează părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani, sub semnătură”. Prin urmare, in cazul elevului Victor Ponta dintr-a XII-a C, era clara situatia: trebuia exmatriculat! A avut „noroc” insa, o spune chiar el: Fostul utecist Victor Ponta devenise, chiar daca era anul 1991, membru PCR (Pile, Cinostinte, Relatii). Dar altceva e important de spus: nu ministrul Sora este cel care i-a acordat acea dispensa speciala si ilegala lui Victor Viorel Ponta! Nici n-ar fi avut cum, din cel putin doua motive. Primul este acela ca Mihail Sora a demisionat de la conducerea Ministerului Invatamintului dupa mineriada din 13-15 iunie 1990. Al doilea e de data recenta. E vorba de scrisoarea deschisa semnata de Mihail Sora, referitoare la candidatura lui Victor Ponta la presedintie din care am selectat doar un paragraf (desi merita republicat toata si aici): „Cu un Victor Ponta Preşedinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive şi dezordonate, o Românie a incompetenţei şi a neruşinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care şi-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în poziţiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic – aceşti oameni corupţi, lipsiţi de scrupule, lipsiţi de caracter, se vor afla la cârma ţării noastre, mai exact: LA TOATE CÂRMELE ROMANIEI„.

Deci nu, domnule Ponta, nu Mihail Sora v-a dat dispensa, ci altcineva. E vorba de profesorul de la Universitatea Politehnica din Bucuresti  Gheorghe M. Stefan care, dupa cum noteaza colegii de la ziare.com, „a administrat Ministerul Invatamintului timp de un an si jumatate (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991), numele sau nefiind retinut pentru vreo realizare spectaculoasa”. „Dispensa” primita de voiajorul Victor Viorel Ponta i-a infuriat la vremea respectiva pe multi dintre colegii lui. In ziarul NONSENS editat la acea vreme de citiva dintre elevii liceului Neculce s-au scris citeva articole dure despre cazul lui Ponta. Degeaba. Victor Viorel si-a continuat marsul triumfal spre bacalureat chiar daca „disparuse din peisaj” inainte de terminarea clasei a XI-a si reaparuse subit printre colegii lui la jumatatea clasei a XII-a. Si, ce sa vezi, a mai luat si nota 1o la bacalaureat, dupa cum scrie AICI. Sau poate minte, pentru ca nimeni n-a reusit sa vada nici macar catalogul din clasa a XII-a al actualului premier, daramite diploma lui de BAC!. Legat de revenirea lui Victor Viorel in tara, doamna Cornelia Naum, mama premierului Ponta, trebuie sa se puna de acord cu fiul când exact s-a produs fericitul eveniment. Domnul Ponta spune raspicat ca s-a intimplat pe 22 ianuarie 1991. Doamna Naum isi aminteste ca a fost prin… februarie:
El a plecat in iunie, imediat dupa evenimentele… prima mineriada si s-a intors in februarie ’91. Eu i-am spus clar, ai douazeci de dolari in buzunar, cu atit a plecat el din tara, faci autostopul, te duci la Paris, e vara, e cald, e frumos, poti sa dormi in parc doua-trei nopti si cind te-ai lamurit vii acasa. In asta a constat acordul meu de a pleca la Paris„….
Poate-au uitat, a trecut ceva timp de atunci. La urma urmelor, nu banii aduc fericirea. Mai ales in adolescenta. Dar trebuie sa admiteti ca noi, ceilalti, nu vom putea uita niciodata in cazul in care Victor Ponta ajungea presedinte, ca acest lucru poate nu s-ar fi intimplat daca prin februarie ’91 nu se gasea un timpit pe scaunul de Ministru al Educatiei care sa-i dea o dispensa unui chiulangiu. Asta ne face sa ne intrebam si astazi cum ar fi aratat Romania daca avea demnitatea sa zica NU, și sa-l lase repetent pe Ponta sau să nu fi terminat liceul Basescu (re) cunoscut ca turnator!

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu