Cum si cand a devenit NUL si NEAVENIT diktatul de la Wiena!

Cum si cand a devenit NUL si NEAVENIT diktatul de la Wiena!

0 98

La 12 septembrie 1944, Romania semneaza Conventia de Armistitiu cu Puterile Aliate (Uniunea Sovietica, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), la Moscova. Documentul este semnat din insarcinarea guvernului Romaniei si a Inaltului Comandament al Romaniei, de Lucretiu Patrascanu (ministru de stat si ministru al Justitiei), principele Barbu Stirbey, liderul Partidului National Taranesc Ghita Popp si generalul Dumitru Damaceanu (adjutant al regelui Mihai I). Din partea Puterilor Aliate, documentul este parafat de un singur oficial, maresalul sovietic Rodion Malinowski. Gestul este simbolic pentru continutul Conventiei de Armistitiu.

 Intregul text al Conventiei de Armistitiuinclusiv anexele, stabileste influenta pe care Uniunea Sovietica o va detine in afacerile interne ale Romaniei. Fiind un armistitiu, prevederile lui sunt in mare majoritate militare (eliberarea prizonierilor de razboi sovietici si transportarea lor in URSS; predarea ca trofee de razboi a materialelor de razboi germane; restituirea catre URSS a tuturor bunurilor stramutate de pe teritoriul ei in timpul razboiului etc.). Inaltul Comandament Aliat, caruia ii este alaturat in paranteze cuvantul Sovietic urmeaza a comanda trupele romanesti, devenite aliate. Conventia mai stabileste infiintarea unei Comisii Aliate de Control, desigur si aceasta sovietica care va coordona administratia romaneasca pana la incheierea Tratatului de Pace.
Puterile Aliate, in speta Uniunea Sovietica, au recunoscut faptul ca Romania a declarat razboi Germaniei si Ungariei la 24 august 1944. Conventiaobliga insa Romania sa participe la razboi cu „nu mai putin de 12 divizii de infanterie, impreuna cu serviciile tehnice auxiliare”. Acestea urmau a actiona sub „conducerea generala a Inaltului Comandament Aliat (Sovietic)”. Romania mai este obligata sa asigure pe propria sa cheltuiala libera miscare a trupelor aliate (nu erau decat trupe sovietice) pe intreg teritoriul tarii. Romania a fost obligata, ca tara invinsa, sa recunoasca granita cu URSS stabilita in iunie 1940 prin ultimatumurile sovietice, precum si sa plateasca imense desbagubiri de razboi.
CASTIGUL. Singurul lucru pe care Romania l-a obtinut la 12 septembrie 1944 a fost anularea Dictatului de la Viena. Guvernele Aliate hotarau ca „Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit”. Dar si in aceasta privinta Romania era tinuta in sah. Intr-o paranteza se specifica ca: Transilvania sau „cea mai mare parte a ei urma sa fie restituita Romaniei, sub conditia confirmarii prin Tratatul de Pace”. Modaliatatea in care Guvernul Romaniei urma sa „colaboreze” cu Comisia Aliata de Control (Sovietica) putea determina revenirea totala sau partiala a nord-vestului Transilvaniei.

Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului a fost creată prin Legea nr. 527 din 24 octombrie 1944 ca un organ special menit să faciliteze rezolvarea rapidă a problemelor decurgând din Convenţia de Armistiţiu.  Comisia era compusă dintr-un preşedinte şi cinci membri, numiţi prin decret regal, la propunerea ministrului Afacerilor Străine. Comisia a fost  ajutată de mai mulţi consilieri tehnici permanenţi şi putea folosi experți.Lucrările comisiei au mers încet, greu, deoarece sovieticii au fost inflexibili în ciuda argumentelor aduse de experții români. Despre atmosfera de lucru în Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului vă prezentăm amintirile doctorului  Alexandru Danielopol – jurist specializat în dreptul internaţional.

 

Prizonieri sovietici in Transnistria. 1942

La Comisia de armistiţiu am  ajuns prin Ionel Christu – primul preşedinte al Comisiei de Armistiţiu. Mă cunoscuse la Geneva.   Şi Christu  mi-a zis: “Dragă,  se înfiinţează Comisia de Armistiţiu şi eu aş vrea să te am la mine… Aş vrea să te am  ca jurist de drept internaţional”.  Făcusem studii de drept, aveam doctoratul în drept internaţional. Ştiam ceva şi despre dreptul sovietic. Cum reuşisem să dobândesc aceste cunoştinţe?  În timpul războiului mi-am zis:nimeni nu cunoaşte dreptul sovietic. În Transnistria sunt rămase biblioteci de drept sovietic. Ce-ar fi să mă duc să identific nişte cărţi de drept sovietic, să le aduc în ţară.?  Ruşi sau basarabeni găseam să le traducă. Dar pentru asta îmi trebuia o “pilă”.

Şi am cerut aprobare vicepremierului Mihai Antonescu. Şi Mihai Antonescu mi-a dat imediat autorizaţia, pe lângă Alexianu [guvernatorul Transnistriei], să mă duc în Transnistria şi să am mână liberă la toate bibliotecile şi să iau cărţile pe care le vroiam. Şi aşa am ajuns eu în Transnistria un an de zile. Şi în Transnistria… cărţile nu mai erau în biblioteci, erau în pivniţe. Şi Alexianu m-a dus în pivniţe, mi-a dat nişte gealaţi să-mi facă treaba. Şi am venit [la Bucureşti] cu o ladă întreagă de cărţi sovietice [pe care le-am studiat].Cu aceste cunoştinţe am intrat în Comisia de armistiţiu care  avea în Comitetul de conducere pe Savel Rădulescu,  pe economistul lui TitulescuVictor Bădulescu. Apoi erau „crema”:  Mihai Demetrescu,  Vişoianu… Niculescu-Buzeşti a fost solicitat şi el, dar n-a vrut să intre: “Dom’ne, voi  o să fiţi călcaţi în picioare.” Era foarte orgolios. “ Eu nu vreau să fiu călcat în picioare”. Şi a refuzat.. Comisia de Armistiţiu a inceput să lucreze. Ruşii au prezent o serie întreagă de lucruri groaznice pentru delegaţia română. Când românii au vrut să îndulcească lucrurile,  Molotov le răspundea într-un singur fel: “Ce aţi căutat la Stalingrad? Ce aţi căutat la Stalingrad?” Orice ii raspuneam, El într-una: “Ce-aţi căutat la Stalingrad?  Ionel Christu i-a spus: “Ce-am căutat la Stalingrad? Pe dracu’ şi l-am găsit!” Şi Molotov a surâs cu mustaţa lui care nu mişca – asta mi-a povestit-o Ionel Christu: Eh bien, pe dracu’, pe dracu, dar ce aţi căutat la Stalingrad?” Bieţii români nu au putut să facă nimic, nici măcar să schimbe o virgulă. Şi a trebuit Convenţia să fie aplicată.

La Comisia de Armistiţiu  ştiam când intram, [nu ştiam] dacă mai ieşim… Americanii şi englezii nu ne dădeau nici un ajutor, pentru că ei ziceau: “Nu e treaba noastră.” În comisiile respective nu erau decât generali sovietici. Era unul teribil,  colosal de deştept, dar teribil,  generalul Vinogradov… de care toată lumea tremura. Când consideram că nu mai puteam si nu trebuie continuată discuţia, îi spuneam generalului Vinogradov: “Nous continuerons demain.” Ceea ce pe vremea aia era de neconceput, ca un puşti să-i  spună generalului Vinogradov: “Nous continuerons demain.” Şi am făcut-o de nenumărate ori…. Deci aveam macar libertatea asta. Sigur că dacă Savel [Rădulescu] ar fi fost în şedinţă mi-ar fi interzis. S-ar fi speriat. I s-a raportat. Mi-a spus: “Nu mai face chestia asta!” – “ O fac! O fac! Pentru că sunt la ananghine şi dacă nu reflectez până mâine dimineaţă, am pierdut partida…Aau macar problema.”

(…) În jurul lui Savel Rădulescu  am fost patru băieţi, care am rămas fideli cu el. Era unul [pe] care-l chema Gheorge Vetra, care era un om extraordinar de capabil… Apoi a fost Teddy Trancu, care pe urmă a plecat în Statele Unite si a intrat în C.I.A.Stia destule… Pe urmă am fost eu şi pe urmă a fost Alecu Paleologu. Altul ,Teddy Trancu era un foarte bun funcţionar,  dacă îi spuneai: “Popescu Ion”, în trei minute îţi scotea dosarul. Dacă îmi spuneai mie: “Popescu Ion”, îmi trebuiau două săptămâni să îţi scot dosarul. Dar eu eram bun negociator. Şi-atunci  Savel Rădulescu  spunea: “Lasă-l pe Sandu!” , Sau:  “Dă-i-l lui Teddy Trancu.” Aşa se lucra.

În Alecu Paleologu am sperat foarte mult. Eu am sperat foarte mult la Comisia de Armistiţiu în şarmul lui. Era şi băiat frumos,  avea un farmec deosebit. Eu n-am avut şarmul ăsta… De  aceea eu trebuia să fiu întotdeauna foarte bine documentat  ca să pot câştiga. Eu nu puteam câştiga prin şarm. Eu puteam sa câştig dacă eram bine documentat.Şi-atunci mi-am zis: “Dom’ne, în Comisia de Armistiţiu eşti salvat prin trei lucruri: un om… titulescian sută-n sută – Savel [Rădulescu], un om cu un şarm deosebit – Alecu Paleologu şi eu, un tip  care ştie să vorbească şi ştie la un moment dat să se facă ascultat. Cu asta,  câştigăm problemele!”

Savel era aşa de înspăimântat de ruşi, cu tot titulescianismul lui, dar era totdeauna en retrait…  era ca o armată care se retrăgea greu,dar tot timpul.  Totuşi a fost un Preşedinte care ne-a dat toate libertăţile nouă: “Faceţi, copii, faceţi! Eu poate nu am curajul suficient, dar voi faceţi. Şi pe cât pot, eu o să vă apăr… Dar faceţi!” Deci noi eram nişte “prinţi” în Comisia de Armistiţiu. Adică făceam ce credeam noi că e mai bine.  (…) La un moment dat Oieriu [membru PCR] a devenit preşedintele Comisiei de Armistiţiu. Şi atunci, câţiva dintre noi, tinerii, inconştienţii – ne-am pus cravate negre şi când ne-a chemat Oieriu, noi am spus: “Nu mai lucrăm. S-a terminat. E doliu. Plecăm!”  Şi am plecat.

[Arhiva de Istorie orală – Radio România.Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.