Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară si nu neapărat etnică…...

Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară si nu neapărat etnică… Acum e manipulare!

4 27

Din perspectiva originii etnice, secuii au fost o combinaţie de diverse populaţii amestecate cu ungurii, de la care au fost forțati sa preia limba. Cel puţin în momentul aşezării lor în sud-estul Transilvaniei, în jurul anului 1200, ei nu vorbeau limba maghiară, deoarece în graiurile secuieşti există similitudini cu unele graiuri vorbite în alte părţi ocupate de vremelnicul regat maghiar
Aceste particularităţi lingvistice atestă atât originea teritorială diversă înainte de a veni în Transilvania, cât mai ales că secuii nu erau inca asimilaţi din punct de vedere al limbii vorbite, cea maghiară.
Înainte ca secuii să fie atestaţi documentar în sud-estul Transilvaniei, ei apar în diverse alte locuri din regatul medieval al Ungariei: în Slovacia,  pe valea   Morava, în Baranya, Nagyváty, cu prelungiri în regiunea de Nord a Bihorului. În Evul Mediu, izvoarele istorice atestă  că secuii aveau o identitate proprie, diferită de cea maghiară. Primele cronici ungureşti susţin că secuii sunt urmaşii hunilor, ceea ce reflectă conştiinţa unei origini diferite de cea a ungurilor, de care diferă  în tradiţii şi obiceiuri. De fapt, aceste obiceiuri diferite de cele ale ungurilor incep de la obligaţiile lor militare, la privilegiile lor, la modul de distribuire a pământului şi la împărţirea lor în categorii sociale.
Nici  din punct de vedere lingvistic ei nu sunt unguri la origine nici din perspectivă etnică, diversitatea originii grupurilor de  secui nu poate fi contestată. Însă indiferent de originea etnică în perioada migraţiei, în momentul colonizării  în sud-estul Transilvaniei secuii nu sunt decât un grup socio-militar
Din punct de vedere administrativ, secuii au fost organizaţi în şapte scaune, unde aveau propria lor conducere administrativă, militară şi judecătorească. După 1462 s-a obişnuit ca ambele demnităţi, cea de voievod al Transilvaniei şi cea de comite al secuilor, să fie acordate aceleiaşi persoane, din raţiuni militare (comitele secuilor avea atribuţii militare), în calitate de comandant al trupelor secuieşti. Fiecare scaun avea în fruntea lui câte un căpitan, cu atribuţii militare, şi un jude scăunal, care avea competenţe judecătoreşti, ajutat de juraţi. Iniţial, la adunarea scăunală  cel puţin din secolul al XV-lea deciziile erau luate doar de categoriile sociale privilegiate. 

Singura obligaţie fiscală a secuilor era darea boului: cu ocazia încoronării, a căsătoriei sau a naşterii primul băiat al regelui. Secuii nu erau singura entitate privilegiată din Transilvania. 
Saşii, colonizaţi şi ei în secolele XII-XIII  s-au bucurat de autonomie administrativă şi judecătorească, în schimbul căreia achitau o sumă de bani fixă la trezoreria regelui şi dădeau un număr de ostaşi pentru armata regală. 
Potenţialul militar al secuilor şi saşilor le-a conferit o oarecare pondere în viaţa politică a Transilvanieii. Cu ocazia răscoalei ţăranilor maghiari şi români de la Bobâlna din 1437, nobilii din Transilvania, împreună cu saşii şi secuii au format o uniune, cunoscută sub numele Unio trium nationum, cu scopul înfrângerii răsculaţilor şi a asigurării stabilităţii în Transilvania.
În această uniune erau cele trei stări politice privilegiate din regiune, adică nobilii maghiari, saşii şi secuii.  Desi mai de curand se sustine ca această uniunenu ar fi fost încheiată împotriva românilor,care constituiau majoritatea locuitorilor, obiectivul iniţial al uniunii a fost înfrângerea răscoalei ţăranilor unguri şi români de la Bobâlna. Abia în condiţiile asumării unei identităţi şi conştiinţe maghiare de către nobilime,  uniunea a căpătat un caracter cu caracter etnic.    
Obligaţiile militare ale secuilor in schimbul privilegiilor fiscale şi a autonomiei  judecătoreşti, secuii erau obligaţi la serviciul militar. Din punct de vedere militar, secuii erau împărţiţi în şase neamuri, iar fiecare neam avea patru ramuri. Fiecare ramură trebuia să dea câte 100 de călăreţi în caz de război.  Avansarea unui secui de rând în categoria călăreţilor era condiţionată de avere, pentru că lupta călare presupunea un efort financiar care trebuia susţinut: cal şi armament.   Secuii asigurau avangarda armatei regale în cazul campaniilor ofensive şi rămâneau în ariergardă , în caz de retragere. 
Potrivit unui proiect al regelui Sigismund de Luxemburg din 1429, secuii trebuiau să dea un contingent de 3.500 ostaşi În cazul mobilizării generale la război, potrivit unor documente din timpul regelui de origine romana Matia/Matei Corvin, două treimi din secui trebuiau să meargă la oaste.  În cazul unor campanii regale în Moldova, toată oastea secuilor trebuia să participe  pe o perioadă de două săptămâni, pe propria cheltuială.  În campaniile din Ţara Românească participau jumătate din secui, când oastea era condusă de rege personal, şi doar o cincime, când în fruntea ei era un demnitar.
Dacă războaiele erau în vest sau nord, doar o mică parte a oştii secuieşti trebuia să participe la campanie. Aceste reguli arată clar că scopul principal al secuilor era apărarea hotarelor estice şi sudice ale Transilvaniei, de tendintele (re)unificatoare ale domnilor din Tarile romane, cum a fost Stefan cel Mare, Mihai Viteazu si Voda Brancoveanu.

Răscoalele secuilor împotriva pierderii libertăţilor fiscale  sunt tot mai frecvente de la finele secolului al XV-lea, cand au fost primele revolte secuieşti . După luptele pentru tronul Ungariei din 1490, în care unii secui ar fi luat partea polonezului Ioan Albert, voievodul Transilvaniei, Ştefan Báthory, a luat unele măsuri punitive împotriva lor. Pentru a linişti spiritele, regele Vladislav al II-lea si nu Budapestal-aschimbat pe voievod. Demersul autorităţilor maghiare de a reglementa în sens restrictiv libertăţile secuieşti a continuat în paralel cu tentativele de revoltă ale celor nemulţumiţi.Secuii au fost divizaţi în tabere: pro şi anti regele maghiar. Răscoalele armate au alternat cu adunări generale ale secuilor, în care încercau să se organizeze şi să ceară respectarea libertăţilor lor. 
Între 1510-1519 au fost mai multe revolte secuieşti, cea mai importantă fiind participarea secuilor la răscoala condusă de Gheorghe Doja din 1514.
În ciuda măsurilor în forţă luate de autorităţi, nemulţumirile şi revoltele au continuat Prin confiscarea averilor răsculaţilor în 1521, de cătrevoievodul Ioan Szápolyai, s-a anulat dreptul comunităţii secuilor de a beneficia de bunurile celor acuzaţi de trădare.   Războaiele pentru tronul Ungariei după 1526 au necesitat atât eforturi militare, cât şi cheltuieli excepţionale. Astfel că secuii au fost supuşi impozitării, contrar libertăţilor lor. Ceea ce părea iniţial a fi taxe extraordinare s-au generalizat.  S-a decis în Dieta Transilvaniei că averile secuilor trădători puteau fi confiscate pe seama principelui şi s-a generalizat impozitul în bani pentru secuii de rând, fiind scutiţi doar fruntaşii şi călăreţii.   În 1562, în contextul unui război între principatul Transilvaniei şi habsburgi pentru stăpânirea regiunii Sătmarului, secuii au căzut în plasa promisiunilor făcute de solii austriecilor de a li se reda vechile libertăţi.
Replica principelui Ioan Sigismund Szápolyai a fost fermă: i-a ucis pe lideri, a întărit scutirea de taxe a fruntaşilor şi călăreţilor, pe care i-a echivalat cu rangul nobiliar, a reorganizat scaunele secuieşti şi a construit cetăţi pentru controlarea secuilor. Răscoala din 1562 a fost cea mai mare revoltă din epoca medievală târzie. În memoria colectivă a secuilor a rămas drept cea mai neagră pagină a istoriei lor perioada principilor din familia Báthory. 
După campania  din toamna anului 1595, încununată cu victoria antiotomană a trupelor unite din Ardeal, Ţara Românească şi Moldova , secuii s-au aşteptat la îndeplinirea promisiunilor principeluiBáthory, dar aveau să fie din nou păcăliţi. Răscoala a fost înăbuşită, liderii traşi în ţepe şi mulţi secui torturaţi şi cu averea confiscată. 
Momentul a rămas în memoria colectivă sub numele de Carnavalul însângerat. Astfel se explică motivarea secuilor în asasinarea principelui Andrei Báthory, fugar după înfrângerea sa la Şelimbăr de către Mihai Viteazul. Mulţi secui au servit ca mercenari în oastea lui Mihai. Astfel Transilvania a fost terenul luptelor dintre oştile habsburgice 
conduse de generalul Basta şi principii ardelen.
Necesitatea stringentă de trupe i-a determinat pe principii Moise Secuiul şi Ştefan Bocskai să ceară sprijinul secuilor în schimbul redării vechilor lor libertăţi, adică scutirea de obligaţiile fiscale. Chiar şi testamentul politic al lui Bocskai recomandă urmaşilor săi să îi păstreze pe secui în vechile lor libertăţi.   

Epoca principelui Gabriel Bethlen (1613-1629) a fost benefică pentru secui.  Principele a promis încă de la încoronare respectarea libertăţilor secuieşti. Pentru a completa efectivele militare ale secuilor a dispus răscumpărarea celor care deveniseră iobagi şi a interzis nobililor unguri să mai primească secui liberi ca iobagi sau jeleri pe moşiile lor.
În 1614, o conscripţie militară a tuturor secuilor dezvaluia ca erau 392 de fruntaşi şi 4.131 de călăreţi, doar 2.877 de pedestraşi şi 3.778 de libertini. Mai erau peste 5.000 de iobagi, 3.000 de jeleri şi aproape 1.000 din alte categorii.
Astfel Transilvania s-a implicat la mijlocul secolului al XVII-lea în Războiul de 30 de ani, care împărţise Europa în două tabere pe criterii religioase. 
Secuii au profitat de context pentru a obţine confirmarea vechilor privilegii. Practic, acea perioadă este epoca de renaştere a secuilor din perspectiva libertăţilor şi privilegiilor în schimbul slujbei militare.
Pierderea privilegiilor secuilor sub habsburgi în secolul al XVIII-lea  si instaurarea stăpânirii habsburgice în Transilvania la finele secolului al XVII-lea  au marcat iar scăderea importanţei militare a secuilor. În paralel, noile autorităţi au reorganizat sistemul fiscal din principat, ceea ce i-a afectat grav pe secuii supuşi impozitelor. 

Masacru de la Siculeni, în 7 ianuarie 1764

Prima mare lovitură au primit-o secuii de la habsburgi, ca represalii la răscoala curuţilor. Pe lângă confiscarea armelor, s-au desfiinţat structurile de conducere militară secuieşti. Imperiul se baza mai mult pe armata imperială modernă decât pe structurile medievale autohtone.
Peste câteva decenii, noile strategii militare avansate de generalii austrieci în timpul împărătesei Maria Tereza i-au scos definitiv pe secui din politica militară a imperiului în formatul medieval al privilegiilor în schimbul slujbei militare. 
Potrivit reformei militare, în anii 1760 s-au înfiinţat în Transilvania 
regimente de graniţă româneşti şi secuieşti, copiind modelul regimentelor de graniţă din Croaţia
Dacă pentru românii ardeleni aceasta a însemnat o cale de avansare socială şi un câştig în ansamblul societăţii româneşti, pentru secui a marcat un dezastru.  
Conştientizând că organizarea regimentelor de graniţă marchează sfârşitul libertăţilor secuieşti şi a obiceiurilor străvechi de mobilizare la oaste, secuii s-au revoltat împotriva reformei militare austriece. Punctul culminat al revoltei s-a consumat la Madéfalva (azi Siculeni), în 7 ianuarie 1764. Trupele austriece au lovit aproape fiecare casă cu tunul. Circa 400 de persoane au murit în ceea ce a rămas în memorie ca Masacrul de la Madéfalva. În ciuda opoziţiei secuilor, regimentele de graniţă secuieşti au fost înfiinţate după noile reguli. Mai mult, o parte din batalioane erau formate si din soldaţi români, mai dornici să se înroleze decât secuii înrădăcinaţi în vechile lor tradiţii militare.   În urma masacrului de la Madéfalva, de teama represaliilor şi a înrolării forţate, câteva mii de secui s-au refugiat în Moldova. 

O mare parte dintre secuii refugiaţi s-au întors după câţiva ani în urma promisiunii de amnistie. O altă parte a rămas în Moldova printre ceangăi şi a crescut considerabil numărul populaţiei catolice din Moldova, care oricum era în permanenţă alimentată cu imigranţi secui de-a lungul secolelor.Câteva sute de familii secuieşti refugiate în Moldova au fost colonizate de austrieci si în Bucovina, unde au înfiinţat cinci sate. Deşi austriecii le-au dat pământ şi bani pentru susţinerea culturilor agricole, secuii bucovineni s-au adaptat foarte greu noilor condiţii de viaţă şi nu s-au înrădăcinat. Urmaşii lor au emigrat în Ungaria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în cadrul acordurilor româno-maghiare de schimburi de populaţie. De aici o parte au emigrat în pădurile Amazonului, în Brazilia, unde trăieşte şi azi o comunitate compactă de secui bucovineni, vorbitori de limbă maghiară. Destinul urmaşilor secuilor refugiaţi în Moldova în urma masacrului de la Madefalva a fost o adevărată epopee.     Desfiinţarea autonomiei secuilor în secolele XVIII-XIX   a constat, de fapt, în organizarea administrativă în scaune, conduse de reprezentanţi aleşi de adunările secuieşti şi de funcţionari cu rol militar sau juridic numiţi de autorităţile centrale. La mijlocul secolului al XVIII-lea, atât a mai rămas din vechile privilegii ale secuilor. Vechile scutiri de impozite au fost pierdute deja prin impozitarea secuilor de rând, în timp ce fruntaşii şi călăreţii erau asimilaţi nobililor. Iar prin organizarea regimentelor de graniţă a dispărut şi privilegiul secuilor de a sluji în război în propria structură militară în schimbul scutirii de taxe. Astfel că orice proiect de reorganizare administrativă a scaunelor secuieşti distrugea, evident, ultima rămăşiţă a vechii autonomii.

Împăratul Iosif al II-lea a vrut să reorganizeze administrativ principatul Transilvaniei prin reîmpărţirea vechilor comitate şi scaune în 10, apoi 11 comitate noi, trasate geografic după alte criterii decât cele etnice sau ale privilegiaţilor. A dispus recenzarea populaţiei cu scopul unei mai bune impuneri şi a introdus obligativitatea utilizării limbii germane în administraţie. Reforma administrativă a împăratului urma să desfiinţeze ceea ce a mai rămas din autonomia secuilor.   
După moartea lui Iosif al II-lea, majoritatea reformelor sale in Transilvania au fost anulate şi s-a revenit abuziv la vechea organizare anchilozata… în scaune a secuilor. 
În 1876, când guvernul de la Budapesta a impus in forța o nejustificata reforma administrativă şi o reorganizare teritorială abuziva a Transilvaniei, (alipita artificial – fara acordul populatiei majoritate!!) – la Mica Ungarie s-a produs dezastru. Atunci vechile scaune secuieşti traditionale au dispărut la fel ca şi scaunele săseşti, despre care politicienii maghiari afirmau că sunt resturi ale epocii medievale care nu pot exista într-un stat modern.  
Pentru secui uniformizarea administrativă din 1876 a fost o integrare în sistemul administrativ din …noua Ungaria Mareo acţiune artificiala, cu vadite conotaţii politice la acea vreme.  
Practic, în momentul Marii Unirii a Transilvaniei cu România, în 1918, nu mai exista o autonomiei secuilor, dispărută de-a lungul secolelor în toate cele trei caracteristici ale sale: 
organizarea regimentelor de graniţă
– autoguvernare prin reforma administrativă,
– o conştiinţă proprie de secui.

Adesea este pusă întrebarea dacă secuii sunt unguri sau nu. După cum am arătat la început, din punct de vedere al originii este discutabilă apartenenţa lor la poporul vechi maghiar.  
Obiceiul de a lupta în avangardă, respectiv în ariergardă, scrierea runică, darea boului şi tradiţia originii hunice sunt tot atâtea indicii ale originii, cel puţin a unei părţi a secuilor, în triburi turcice. Ţinând cont că în momentul colonizării în Transilvania secuii vorbeau si limba maghiară, trebuie acceptată o oarecare… componentă maghiară, care s-a amestecat cu restul. Din perspectivă lingvistică, Secuii s-au individualizat ca un grup etnic diferit de-a lungul epocii medievale.   
Desigur că despre o conştiinţă naţională maghiară putem vorbi doar în epoca modernăA existat însă o conştiinţă a identităţii de grup, în sensul că secuii au conştientizat că în raport cu ceilalţi au un statut aparte, privilegiat. Astfel se explică şi succesul teoriei originii hunice printre secui, care atestă şi conştiinţa unei alte origini decât cea a ungurilor. 
În perioada medievală avem cel mult solidarităţi, evidente mai ales în efortul secuilor de a-şi apăra libertăţile. Tocmai aceste lupte  pentruconservarea privilegiilor lor medievale au contribuit la dezvoltarea unei conştiinţe a apartenenţei la un grup privilegiat.   În secolul al XVII-lea, sub influenţa Reformei, şi mai ales în secolul următor, în contextul disputelor „culturale” cu autorităţile habsburgice, această solidaritate medievală se dezvolta  conştiinţa unui grup privilegiat, cu conştiinţă naţională.
 Crearea unei cronici secuieşti  la finele secolului al XVIII-lea este o expresie a crizei identitare a secuilor, care preia teza originii hunice şi compilează o istorie a secuilor în Evul Mediu din diversele legende despre secui, combinate cu fapte  din istoria ungurilor.  Adoptarea noii identităţi s-a prelungit până în secolul următor.
Un instrument catalizator al conştiinţei maghiare a fost şcoala şi dezvoltarea culturii scrise în limba maghiară.   Revoluţia de la 1848 a cristalizat si o  conştiinţa maghiară între secui amplificata de lupta împotriva habsburgilor şi antitezele  româno-maghiare din Transilvania  pe care şi le-au asumat. Cea mai bună dovadă  în epoca modernă este lipsa protestelor secuilor faţă de desfiinţarea scaunelor secuieşti în 1876 de către autorităţile centrale de la Budapesta.
Au existat insa numerosi politicieni secui care făceau politică separată la Budapesta la finele secolului al XIX-lea,  din perspectiva unei identităţi secuieşti,  din cauza spiritului lor politic combativ.
Nemulţumirile faţă de guvernul de la Budapesta s-au manifestat  pe criterii economice, si mai putin autonomiste.  Puternica identitate proprie la secui a ieşit în evidenţă la finele Primului Război Mondial, când secuii au fost o forţă militară în Transilvaniacare s-a opus  instaurării noilor autorităţi româneşti.
Dar, spre deosebire de UNGURI , secuii au acceptat noile realităţi politice de după Unirea din 1918.   
În condiţiile revendicărilor naţionale, secuii şi-au redescoperit conştiinţa vechilor privilegii medievale şi a autonomiei. Discursul politic a preluat ca partitură principală… tema autonomiei secuieşti, care este, de fapt, o mişcare  a maghiarilor din Transilvania.
Conştiinţa trezită recent a autonomiei medievale serveşte excelent ca subiect de dispută şi provocare politică pentru politicienii unguri, care pot manipula, prin acest discurs, populaţia secuiască drept masă de manevră,  împotriva caracterului unitar al statului român.  
În lupta lor  secuii si ungurii din sud-estul Transilvaniei, îşi caută simbolurile autonomiei medievale, fără să îşi amintească niciunul că tocmaiguvernul de la Budapesta le-a luat autonomia în 1876.  Dacă în perioada interbelică imnul secuiesc a devenit un simbol maghiar în România, în prezent asistăm la scenete bine orchestrate cu un alt simbol redescoperit recent al identităţii secuilor, aşa-numitul steag secuiesc
Imnul, steagul, uniformele militare maghiare, manualele de istorie contrafacute, in scopul cristalizării unei conştiinţe puternice în noua generaţie,  vor fi mult mai periculoase decât la generaţia în vârstă,care era mai „liniştită”.
Desigur si firesc, nu s-au considerat români, dar cum sa respingi calitatea  de cetăţeni ai statului român??… Ei sunt educati agresiv că 
Unirea din 1918 a fost un accident istoric şi cândva vor reuşi să schimbe sensul istoriei. Secuii au conştiinţa vechilor lor privilegii şi sunt obişnuiţi să ceară mereu drepturi, chiar dacă le au… Asta au făcut-o în ultimii 500 de ani.
Conştiinţa vechilor privilegii i-a „transformat” cumva în „unguri cu moţ”, care mereu vor să fie mai băgaţi în seamă decât ceilalţi. Chiar şi faţă de ceilalţi unguri din Transilvania se uită de sus, deoarece au conştiinţa „moţului” lor, a rolului lor în istoriespriritul lor se hrăneşte din mituri istorice despre vitejia secuilor şi mai ales despre autonomia secuiască.
Secuii încă nu au priceput că şi-au pierdut autonomia cu mult timp înainte de Unirea Transilvaniei cu România. Dar obsesia autonomiei este prea mare, mai ales că secuiul e învăţat să tot ceară drepturi şi libertăţi în ultimii cinci sute de ani. Orice i se dă, el cere în continuare, fiind în permanenţă nemulţumit.  
Nu este însă nicio diferenţă între autoguvernarea actuală şi cea din perioada autonomiei. Astăzi, toate satele şi oraşele maghiare au consilieri locali proporţional cu ponderea lor în rândul populaţiei, adică au majoritate absolută în localităţile secuieşti. Au reprezentanţi şi în consiliile judeţene; în două judeţe chiar le domină. E drept că prefecţii, fiind numiţi de guvern, nu sunt maghiari în judeţele secuieşti. Spre comparaţie, 
comitele secuilor, care reprezenta autoritatea centrală între secui, era, la fel, numit de regele Ungariei în Evul Mediu. Limbajul politicienilor maghiari este dublu, iar secuii de rând sunt manipulaţi prin amestecul intenţionat al termenilor autonomie,autodeterminare, autoguvernare şi independenţă. Orice secui va declara că luptă pentru autonomie, dar când trebuie să detalieze ce înseamnă, vorbeşte despre independenţă.
Jocul semantic este periculos, însă unii nu aud, alţii nu pricep...

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. Va rog din suflet oameni buni sa invatati istorie,fiindca secuii au fost lasati in ardeal de catre fiul lui Attila,Csaba cel care a comandat pe cei 3 mii si cateva secui sa ramana pana cand va veni hunii inapoi din nou,adica ungurii.Atunci deja in anii 800 deja secuii au trait aici cand nici nu era vorba inca despe natia voastra roman. deci va rog din suflet sa invatati si sa citi,informativa ca lumea inainte sa scrieti prostii,si sa scrieti minciuni. Multumesc din suflet,Hunor!

    • lt.col(r) Niculae Dirstaru: Un citat dintr-undocument maghiar”
      Trimişii lui Arpad, Usubuu şi Veluc, […] venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorut[…]. La urmă însă […] au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Menumorut i-a primit însă cu bunăvoinţă, şi dându-le diverse daruri, a treia zi le-a cerut să se întoarcă la ei acasă. Totuşi, le-a dat răspuns, zicându-le:„Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cât vom trăi

      • lt.col(r) Niculae Dirstaru: Un citat dintr-undocument maghiar”
        Trimişii lui Arpad, Usubuu şi Veluc, […] venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorut[…]. La urmă însă […] au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Menumorut i-a primit însă cu bunăvoinţă, şi dându-le diverse daruri, a treia zi le-a cerut să se întoarcă la ei acasă. Totuşi, le-a dat răspuns, zicându-le:„Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cât vom trăi

    • Ce NU STIE anonimul care ne indeamna sa „invatam istorie”: OmuleAnonim!
      În perioada de maximă înflorire a civilizaţiei dacice, adică secolele II î.H. şi sec.I d.H., în teritoriul de la curbura interioară a Carpaţilor, a existat un sistem de cetăţi geto-dacice care controlau punctele strategice, una dintre regulile urmate pentru amplasarea lor fiind legătura vizuală.Spre exemplu, cetatea de la Păuleni se putea observa foarte bine de pe vârful montan Şumuleu, de unde, mai departe se vede cetatea de la Jigodin şi aşa mai departe, făcând posibilă o comunicare prin semnale la mare distanţă.Pe harta descoperirilor arheologice de provenienţă dacică, judeţul Harghita reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăţi, după cea regală a munţilor Orăştiei

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.