Dan Gîrtofan: „Ne-ar mai trebui și un pic de noroc”

Dan Gîrtofan: „Ne-ar mai trebui și un pic de noroc”

0 365

„La vremuri noi, tot noi!” Cam așa s-ar putea caracteriza Raliul Perla Harghitei, etapa a 5-a a Campionatului Național 2017. Deși au fost prezenți la start un campion mondial și unul european, lupta pentru victorie s-a dat, până pe ultimii metri ai cursei, între prietenii și vechii rivali, Dan Gîrtofan și Bogdan Marișca. În ciuda unei evoluții foarte bune în ziua secundă, cu patru succese de probă specială, cei doi vicecampioni de anul trecut, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5), au trebuit să se mulțumească doar cu locul 2 la final, chiar dacă înainte de ultima „specială” erau lideri, cu o secundă și jumătate în fața lui Marișca. „Nu știu ce să mai zic. Am făcut un raliu foarte bun, dar am terminat pe locul 2. Se pare că ne-ar mai trebui un pic de noroc”, a spus Dan Gîrtofan.
Driver-ul brașovean a povestit cum au decurs cele două zile de concurs de pe meleagurile harghitene: „Îmi pare foarte rău că s-a anulat Bucin, prima probă de vineri. Era «regina cursei» și poate acolo s-ar fi făcut niște diferențe. În celelalte două probe de vineri am avut evoluții ok, iar sâmbătă urma să creștem ritmul. Ceea ce am și făcut, deși vremea a fost schimbătoare. S-a tras foarte tare în față și se putea întâmpla orice, oricine putea câștiga. Noi, chiar dacă am mers foarte bine pe Văleni și pe Sânpaul, am pierdut timp prețios pe Lueta, ultima «specială» din buclă. Ceva nu a funcționat acolo. Poate nu am avut suficient de mult tupeu. A fost o probă deranjantă, ce ne-a costat victoria”.
Din păcate, pentru Gârtofan, dezamăgirea cu atât mai mare cu cât evoluția de la Harghita a fost una aproape perfectă : „Practic, totul a fost perfect pentru noi, cu excepția ultimelor două treceri pe Lueta, unde am pierdut locul 1. Am avut un ritm foarte bun, am ținut tot timpul aproape sau pe primul loc și am tras tare pentru victorie. Dar nu a fost să fie nici de data asta. Se pare că ne mai trebuie și un pic de noroc. Din păcate, șansele la titlul de campioni s-au mai diminuat, dar le promitem fanilor că ne vom lupta până la final”.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.