Dăncilă îi trimite președintelui șase propuneri de miniștri inclusiv nominalizarea unor parlamentari...

Dăncilă îi trimite președintelui șase propuneri de miniștri inclusiv nominalizarea unor parlamentari ALDE pentru portofoliile vacante

0 90
Palatul Victoria (Sediul Guvernului Romaniei)

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a decis nominalizarea unor reprezentanți ai ALDE pentru portofoliile lăsate vacante după ce Călin Popescu Tăriceanu a decis retragerea partidului de la guvernare. Ea a susținut că a luat această decizie „pentru interesul României”.

Propunerile Vioricăi Dăncilă pentru cele trei portofolii rămase vacante după ieșirea ALDE de la guvernare:

  • Grațiela Gavrilescu pentru Ministerul Mediului și pentru postul de vicepremier
  • Ion Cupă pentru Ministerul Energiei
  • Ștefan Băișanu – ministru pentru Relația cu Parlamentul

Toți trei sunt parlamentari ALDE.
Am decis să nominalizez reprezentanți ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiilor de la finalul lunii august. Am toată aprecierea pentru acei membri ai ALDE care au înțeles că România are nevoie de stabilitate și că, dincolo de interesul personal, importante sunt România și românii. Este important să continuăm guvernarea pentru a oferi stabilitate, să ne mobilizăm pentru consolidarea imaginii României în plan extern”, a susținut Viorica Dăncilă, într-o declarație de presă făcută miercuri la Palatul Victoria.

Dancila
  • Daniel Chirilă la Ministerul de Interne
  • Camelia Gavrilă la Educaţie
  • Dan Matei pentru funcția de vicepremier pe probleme economice

Pentru refuzurile repetate ale șefului statului, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR pentru a reclama un conflict între Guvern și Administrația Prezidențială.
Noi propuneri de miniștri și la Interne, Educație și pentru vicepremier pe probleme economice
De asemenea, Dăncilă a anunțat că miercuri după-amiază îi va trimite președintelui Klaus Iohannis și noi propuneri de miniștri pentru Ministerul Afacerilor Interne – Dan Chirilă (secretar de stat în Ministerul de Interne) și Ministerul Educației – Camelia Gavrilă (deputat PSD).
Pentru postul de vicepremier pe probleme economice, Dăncilă îl propune pe Dan Matei. El este, din luna iulie, consilier al Vioricăi Dăncilă pe probleme economice.

Tăriceanu blat la Cotroceni? Acesta îi scrie lui Iohannis și-i cere să nu îi numească pe noii miniștri ALDE propuși de Dăncilă

Calin Popescu Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis, miercuri seară, o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi cere să nu îi numească pe noii miniștri propuși în locul celor demisionari ai ALDE. Tăriceanu precizează că cei trei nominalizați de premier nu mai sunt membri ai ALDE.
Redăm integral scrisoarea transmisă de Călin Popescu Tăriceanu șefului statului:

„Stimate domnule președinte Klaus Iohannis,
Am văzut în spațiul public anunțul doamnei prim-ministru Dăncilă, potrivit căruia a propus, pentru portofoliile ministeriale rămase vacante în urma demisiei miniștrilor ALDE, trei persoane despre care domnia sa afirmă că fac parte din ALDE.

Pe această cale doresc să vă fac următoarele precizări:
În ședința Delegației Permanente a ALDE din data de 26 august s-a votat cu majoritate covârșitoare (83 voturi pentru și 2 abțineri) denunțarea protocolului cu PSD, precum și retreagerea din coaliția de guvernare.
Mai mult, în ședința Biroului Politic Central al ALDE din 3 septembrie s-a hotărât, tot cu o majoritate covârșitoare, excluderea oricărui membru care acceptă o desemnare din partea altui partid într-o funcție publică fără acordul organismelor statutare. Prin urmare, persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcțiile de miniștri sunt decăzuți din calitatea de membru ALDE cu efect imediat.
Având în vedere cele de mai sus, vă solicit ca, în analiza pe care o veți face privind aceste propuneri, să luați în considerare prevederile articolului 85, alineat 3, din Constituție”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.