DANIEL CĂTĂLIN ZAMFIR: „Senatul a aprobat tacit ca şefii BNR să răspundă...

DANIEL CĂTĂLIN ZAMFIR: „Senatul a aprobat tacit ca şefii BNR să răspundă civil şi penal în faţa legii”

Proiectul de lege care prevede ca membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) să răspundă civil şi penal în faţa legii a trecut tacit de Senat, după cum a anunțat senatorul ALDE de Brașov  Daniel Cătălin Zamfir, iniţiatorul propunerii legislative.
Domnia sa a explicat că termenul până la care Senatul ar fi trebuit să se exprime pe acest proiect de lege a expirat săptămâna trecută.

Iniţiativa prevede modificarea articolului 25 din Statutul BNR, respectiv ridicarea imunităţii civile şi penale de care dispune conducerea Băncii Centrale.
Senatorul Zamfir a redepus, recent, acest proiect legislativ, înaintat, iniţial, Parlamentului în anul 2016 şi clasat, ulterior.
Daniel Zamfir a precizat: „Preşedintele Klaus Iohannis a trimis înapoi în Parlament, pentru reexaminare, Legea de înfiinţare a Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, făcând referire, printre altele, la două prevederi – cele care transpuneau, practic, articolul 25 din Legea Statutului BNR – care vizau faptul că cei din conducerea Comitetului au imunitate penală şi civilă, creându-se, astfel, un grup de persoane care exced cadrul constituţional, ce spune că nimeni nu este mai presus de lege.măreşte imaginea
Eu nu am făcut decât să îmi însuşesc recomandările preşedintelui ţării, pe care, de altfel, şi le-a însuşit şi Parlamentul, eliminând aceste articole din Legea de înfiinţare a Comitetului. Prevederile trebuie să fie scoase şi din Legea de funcţionare a BNR”.

În aprilie 2016, preşedintele Iohannis a evidenţiat, printre altele, că Legea de constituire a Comitetului Macroprudenţial instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi func-ţionari publici, „ce excede cadrului constituţional, ceea ce impune o clarificare legis-lativă în sensul punerii de acord a recomandărilor europene în materie implementate cu reglementările interne”.

Sursa:

COMENTARII