Darius Vâlcov despre amnistia fiscală – autostrăzi, evaluarea miniștrilor, creștere economică, prețul gazelor…
Până la finalul anului, va fi demarat parteneriatul public-privat pentru trei autostrăzi
Până la sfârșitul anului, aproximativ 15 proiecte de parteneriat public-privat vor fi demarate, incusiv pentru trei autostrăzi, a precizat Darius Vâlcov.
„În România, până la sfârșitul acestui an, se va demara licitația pentru canalul Dunăre-București în parteneriat cu statul român.
În România, până la sfârșitul acestui an, va demara parteneriat public-privat pentru trei autostrăzi:
– Ploiești-Brașov,
– autostrada Sudului și
– Târgu-Neamț-Iași-Ungheni”, a declarat Darius Vâlcov.
La toate aceste proiecte, s-ar mai adăuga un proiect de amenajare a 160 de kilometri de pârtii în Munții Făgăraș.
Conform consilierului, printre părțile interesate de aceste proiecte s-ar număra Germania, Franța, China, Statele Unite, precum și țări din Peninsula Arabă nespecificate.
„Toți își doresc să primească aceste proiecte, să discute despre ele, pentru că până la sfârșitul anului, vreo 15 proiecte de parteneriat public-privat vor demara în România”, a completat Vâlcov.
Evaluare miniștrilor
Darius Vâlcov, a declarat că nu a făcut niciodată vreo evaluare a miniștrilor, ci a stadiului programului de guvernare, al cărui coordonator a precizat că a fost alături de Liviu Dragnea. „Nu am făcut nicio evaluare a miniștrilor niciodată, am făcut evaluarea stadiului îndeplinirii programului de guvernare. Evaluarea miniștrilor se face mult mai amplu, se face ținând cont și de această evaluare a îndeplinirii programului de guvernare, dar sun și multe alte lucruri care se iau în calculc. Și aceea se face de către președinții coaliției și de către prim-ministrul României. Eu consiliez primul-ministru din punct de vedere economic și social, al situației macro-economice și al îndeplinirii programului de guvernare, nu am nicio legătură cu conducerea de facto a guvernului României”, a declarat.
Vă reaminim că incă din perioada fostului premier Sorin Grindeanu funcționează la nivelul Guvernului o comisie de evaluare a miniştrilor Cabinetului din care face parte și Darius Vâlcov.
Prețul gazelor
Darius Vâlcov a afirmat că preţul gazelor va scădea cu peste 20 la sută anul viitor. Acesta a spus că prim-ministrul a primit o adresă de la ANRE care constată că din 2013 preţul gazelor a crescut cu 75 de procente din cauza a două companii, pe care nu le-a numit, pentru „a obţine profit de 300 la sută”.
Cu toate că de la 1 august urmează o altă creştere de patru procente, Darius Vâlcov a precizat că legislaţia permite guvernului să intervină pentru a regla preţul gazelor pentru maximum trei ani, astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii.
Vlad T.
Vrem sa stim care sant cele doua companii care au furat romanii pentru a face profit de 300 la suta si daca s-au luat masuri impotriva lor? Au platit taxe si ce suma in detaliu?
Avem dreptul ca cetateni romani sa stim cine ne fura si daca guvernul ii protejaza.
Poate eminenta cenusie VALCOV ne raspunde si ne da detalii.
Daca nu o face sa se duca…la mamica lui acasa si sa ne returneze banii pe care i-a furat pana acum prin asa zisa consiliere.
Aceste companii trebuie desfiintate si daca sant straine trebuie