De ce sunt româncele atât de frumoase ?

De ce sunt româncele atât de frumoase ?

Cu ani în urmă, vreo douăzeci, eram cu frate-miu la o cafenea celebră dintr-o capitală europeană. Nu era sezon turistic, numai noi doi părea că nu suntem de prin partea locului. Nu mai știu cum mi-a trecut prin cap gândul de a identifica femeile frumoase ce se perindau în raza ochiului senin cu care scrutam furnicarul din vestita piață… Ideea, mai mult o joacă, era de a ne verifica gustul în materie de frumusețe feminină, să vedem cât diferă de la frate la frate, de la un medic ginecolog de succes la un profesor și scriitor oareșcare ce eram și eu!

Am constatat în final că nu erau diferențe mari, am fost cam de aceeași părere, anume că din sutele de fete și femei cu care ne-am clătit ochii vreo două ceasuri nu prea aveai ce alege, după cine să ți se scurgă ochii de „connaisseur”! Nu prea aveam ce comenta! Nicio siluetă nu ne atrăsese privirile, în primul rând. Adică primul lucru remarcabil la o femeie fiind mersul, felul cum pășește, fie apropiindu-se, fie depărtându-se!

Avea răposatul Romică Simionescu, coleg la Mircea și prieten o vorbă: Când coboară Nuți din tramvai „se face liniște pe tot bulevardul”… Nu era cazul pe celebra arteră de circulație, nimeni nu avea de ce tresări!… Siluete îngrămădite, majoritatea lătărețe, cu mers șleampăt, de rață sau în X…

(Care Nuți? Nuți, spaima… Doamne, iartă-mă!)

…Dar mai ales scurte se vădeau picioarele bietelor femei, femei care mai de care mai „curajoase”, în argou constănțean!… Pe Tomis sau la Cazinou se obișnuiesc picioarele longiline, terminate undeva în zona umerilor! Dacă nu aveai așa ceva la Constanța din vremea mea nici nu aveai voie să cobori pe plaja de la Trei Papuci! Sau pe dig!…

Să nu lungesc vorba, rezultatul este același, indiferent de capitala luată la control, mai ales dacă se nimerește să fie una mai din Vest: unde vă sunt fetele frumoase, neamule?!… N-au voie să circule prin oraș?!

Amintire de prin anii 70, când Ceaușescu declanșase procesul de industrializare a României Socialiste. Venise un specialist din Occident să împărtășească din experiența sa de mare inginer și la plecare i s-a luat un interviu: Ce părere aveți de ultimele realizări ale industriei petro-chimice din România?, a fost întrebat. Răspunsul său: Ce ați construit dumneavoastră, românii, la Pitești sau la Năvodari, am mai văzut în zeci de țări… Ce n-am mai văzut nicăieri în lume sunt femeile din România, atât de frumoase! Ca inginer, aș spune, femei într-o proporție atât de mare frumoase, plăcute, atrăgătoare! Ce greșeală mare am făcut venind în România cu soția după mine… Dar și ea îmi dă dreptate: lucrul cel mai frapant sunt femeile din România!

Amintire din anii liceului: a fost la Constanța un meci de volei între echipele feminine ale României  și ale Franței. Fiecare echipă cu 12 jucătoare. Literalmente 12 zeițe în echipa României, iar în echipa adversă o duzină de „gospodine”, cu trăsături oarecari, banale spre jenant de urîțele… Surclasate nu numai la scorul cu care s-a încheiat meciul… M-am îndragostit de fiecare jucătoare, care de care mai frumoasă, mai feminină… Deci să fi fost echipa națională din 1959-60. Se poate verifica!

Nu cred că este nevoie să insist pentru a demonstra cât de mare este proporția de fete frumoase în România! E de domeniul evidenței care nu necesită demonstrație! Iar dacă pun la socoteală și Basarabia și Bucovina, proporția umilește toate statisticile!…

Așa că mă întorc la întrebarea din titlu: De ce?
Întrebare care mi-aduce aminte de un unchi, nenea Bucur Șeitan, vestit în tot neamul Șeitanilor prin isprava care l-a „înnemurit”: așadar, când mocanii au descălecat în Dobrogea cu miile, după alipirea Dobrogei la România, o vreme s-au ținut tari, să nu se încuscrească decât între ei, mocanii, țuțuienii, de prin părțile Brașovului și ale Sibiului. Nota bene: era exclusă consangvinarea, nu se admitea nici cel mai îndepărtat grad de rudenie între miri!… A fi mocan însemna însă un stil de viață, un buchet de principii și tabu-uri păzite cu strășnicie. Bunăoara, să nu umbli desculț…

Nenea Bucur, când i-a venit vremea să se însoare, s-au pomenit ai lui că pleacă „la Moldova” să-și caute nevastă, auzise, știa el că moldovencele sunt cele mai frumoase!… S-a întors după câteva săptămâni cu Mădălina, foc de frumoasă! A rămas vestită în „saga” neamului pentru cât era de frumoasă „de pică”! În rest, la muncă, la treabă, vorba lui Ion Creangă, nu-și punea ea mintea cu toate nebunele din sat!… După aceea, copiii lui nea Bucur au fost arătoși ca mumă-sa și destoinici că ta-su! N-a pățit-o ca Nicolae Iorga!

Româncele mai au un atu. Nu toate umblă pe catalige, pe dulige care nu se mai termină! Unele sunt ca maica lui Grigore Vieru:

Ușoară, maică, ușoară
C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ!

 Așa erau multe românce, adică mărunțele și „ușoare”. Bine proporționate. Mă îngrijorează, în ultima vreme, să văd un număr tot mai mare de durdumane, grăsane chiar, printre fetele tinere, de măritat. Dacă mă gândesc la colegele mele de liceu sau de facultate, nu am avut niciuna supraponderală! Să fie acesta un semn că riscăm despre frumusețea româncelor să vorbim la trecut într-un viitor nu prea îndepărtat?!….

Trebuie făcut ceva! Frumusețea fetelor și soțiilor noastre este o bogăție de neprețuit! Face parte din patrimoniul național, de neînstrăinat!  Și demn de a fi protejat ca și fertilitatea solului! Trebuie să intre sub incidența unei politici de prezervare a genei noastre românești, inconfundabilă la capătul unei istorii multimilenare, care înseamnă de fapt o selecție multimilenară norocoasă, noroc de care trebuie să ne îngrijim acum în mod conștient, cu program, responsabil! Combaterea obezității este sinonimă cu combaterea unei tendințe de urîțire a peisajului uman (sic!). Modul de viață tradițional asigura o dezvoltare fizică normală,  firească, naturală! Vorbă auzită la verișoara Tanța a lui nea Niță, când m-am arătat grijuliu să nu mă îngraș cu câte plăcinte îmi pusese înainte: „Păi din nemâncare vrei tu să slăbești?! Din muncă slăbește omul, vărule!”

Un atu foarte important al româncelor este firea lor, deloc morocănoasă,  care este, în general, firea românului. În satul românesc tradițional existau momente și activități care fasonau firea și caracterul femeilor, corectând excesele sau lipsurile din purtarea cuiva. Claca și șezătoarea erau ocazii pentru fiecare de a-și însuși modelul supraindividual, moștenit din generație în generație!  Gura satului își avea și ea rostul ei modelator pentru fiecare tînăr! Iar pe deasupra tuturor factorilor, limba română pe care ești nevoit s-o înveți te modelează și ea ca să fii din fire un om deschis la suflet, gata să comentezi cu o vorbă de duh evenimentele vieții cotidiene! Te învață să nu deschizi gura decât pentru a spune ceva interesant! Care dintre noi e mai talentat ajunge să vorbească „în dodii”, varianta cea mai isteață a limbii române, atât de puțin studiată la nivel academic, universitar!

Românul / românca din satul tradițional era produsul unei înalte universități care este cultura populară orală! De ținut minte de fiecare român: cultura populară, folclorul nostru românesc, este de o bogăție și profunzime fără egal în lumea toată! Nu intru în detalii! De reținut că această cultură populară care își punea pecetea stilistică și mentală pe fiecare român îi asigura acestuia un start în viață care îl avantaja net față de alții, născuți și crescuți în alte culturi! Vezi pledoaria subtilă din Baltagul lui Sadoveanu, prin Vitoria Lipan, ca exponent al excelenței românești…

Mulți bărbați preferă femeia pentru firea lor, deschisă, plăcută, pentru privirea lor deschisă, senină, și mai ales pentru vorba lor isteață, pricepută să întoarcă spusele interlocutorului, să glumească, să facă haz din orice… Am văzut fete unele chiar urîțele bine, care s-au „cuplat” cu bărbați care au știut să prețuiască privirea vie, inteligentă, „ochii”! Ochii care nu o dată nu spun nimic pe un chip perfect. Nu citești nimic în ei!… Mai pe scurt: inteligența și farmecul interior, duhul din vorbe și fapte! Neatenți la lungimea gambelor!…

Foarte pe scurt: femeile din România sunt atât de frumoase datorită bărbaților. Unor bărbați ca nenea Bucur, cum sunt majoritatea! Datorită bărbaților s-a făcut de-a lungul anilor o selecție a femeilor frumoase și istețe. Flăcăul nostru s-a însurat după pofta inimii, cu „aleasa” inimii! Acesta a fost primul criteriu: să fie frumoasă ca să-i facă copii frumoși! Și isteață, ca să nu i se facă urît acasă!
Poezia populară, folclorul românesc, este un imn închinat frumuseții feminine! A frumuseții fizice și sufletești deopotrivă! Este o mărturie a funcționării cu preponderență a acestui criteriu în mintea tineretului din satele și orașele noastre: să-ți fie dragă / drag. Să nu te mai saturi unul de altul! Etc., etc.

Cum e la alții? La nenumărate popoare tradiția este / a fost ca părinții să hotărască însoțirea încă de la naștere sau de la o vârstă prea fragedă a copiilor. Iar mobilul cel mai important a fost averea, să nu se piardă, ci să sporească prin căsătorie. Această mentalitate a generat multe căsătorii între rude, inclusiv veri primari, căsătorii care pentru români ar fi considerate incestuoase! Adică sortite să aducă pe lume copii nereușiți, marcați fizic sau psihic de păcatul părinților. La unguri – cu care obișnuim să ne comparăm, criteriul averii, grija de a nu se diminua averea, a născut o mentalitate extrem de păguboasă: să nu faci mulți copii ca să nu se împartă moștenirea în multe părți. Idealul – un singur copil, ca să rămână întreagă agonisita părinților!…  Va fi contat și asta la pierderea Ardealului, domnilor!…

Păi cum să nu faci mulți copii dacă ți-e dragă persoana cu care te vezi în fiecare zi și noapte?!…

Există și o vorbă populară, cum că „sutele mărită slutele!”, vorbă care are rostul de a descuraja o mentalitate, per total, păguboasă! Vezi și cântecul Mariei Tănase, despre suferința din căsnicia cu omul urît, despre greșeala de a nu-ți urma ghesul inimii!

Amintesc și credința populară potrivit căreia copiii „din flori” vor avea în viață mult noroc! De ce? Pentru că copiii din flori se fac numai din dragoste, cu o persoană iubită! Iubită, dar inaccesibilă în plan social!…

Nu mă lungesc la vorbă! Ci mă rezum deocamdată la aceste câteva glose pe marginea unui subiect generos, amplu, invitându-i pe colegii de pe site să intervină cu comentarii „pozitive”, în sprijinul unui răspuns serios, argumentat, fiind vorba de un subiect la care merita să fi meditat până acum. Cine n-a făcut-o până acum să nu se grăbească să aibă un răspuns!

Următorul subiect: De ce sunt românii atât de deștepți ?

Aștept provincia!…

 

Al dumneavoastră Ion Coja

 

 

 

COMENTARII

  1. Domnule Profesor,sa fiu al dreaqu,din orice subiect faceti un „studiu”…zau asa!
    Pe cuvant ,si eu simt ca e asa cu romancele noastre, dar vorba lu’ Becali….nu stiu
    cum sa le zic ca D-voastra!
    Tot vorbiti de C-tza , pai de nebuni veneau italienii pe vremuri sa-si ia neveste din Romania?
    Caci daca nici italiencele nu sunt in super-Liga Europei , atunci cine?

    • Dle Profesor,nu pentu Dvs.scriu…probabil ca stiati!!
      Celebrul laureat Nobel, Piotr Kapitza,cand i s-a facut de insuratoare, fiind ditamai profesorul la Moscova,
      a venit acasa , in Basarabia natala , sa-si caute nevasta…
      Asa a facut si si fiul sau, academician sovietic si mare profesor la Universitatea Leningrad
      care nu dadea interviuri presei de la Chisinau ,decat in moldoveneste…
      Amandoi se laudau ca moldovencele sunt cele mai frumoase femei din Lumea larga…