De la 1 august și copiii vor fi obligați să poarte mască!

De la 1 august și copiii vor fi obligați să poarte mască!

0 8

Ședința de Guvern în care s-au analizat propunerile CNSU privind impunerea unor restricții de la data de 1 august a decis următoarele aspecte:

Interzicerea programului la terase în intervalul orar 23:00 – 6:00, sub aspectul extinderii la nivel naţional.

 Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere masca și gura, e obligatorie pentru persoanele care au împlinit 5 ani,  în locuri publice deschise precum terase, faleze, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite la nivel județean. Spațiile și intervalele orare se stabilesc cu ajutorul DSP-urilor. Până acum, copiii erau exceptați de la purtarea măștii.

Persoanele responsabile de locul respectiv trebuie să afișeze la loc vizibil un mesaj privind obligativitatea purtării măștii.

A doua propunere acceptată operatorii economici precum terase, cluburi, baruri au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul stabilit la nivel național sau a comitetului județean pentru situații de urgență. Măsura se va lua în zone în care numărul infectărilor este ridicat. Operatorii trebuie să limiteze numărul de clienți la numărul de scaune. Cu alte cuvinte, nu se va mai permite servirea de mâncare sau băuturi dacă respectivul client nu are loc pe un scaun. Aceleași măsuri se impun și în cazul operatorilor de jocuri de noroc

De remarcat că s-a renunțat la ideea potrivit căreia doar persoanele din acceași familie pot sta la plajă, fără distanțare

Decizia privind orarul va fi luată la nivel de comitet național, dar doar în județele în care sunt necesare măsuri de limitare a contactului.

– Zonele în care se vor aplica măsurile privind orarul de lucru vor fi luate, cel mai probabil, joi.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.