De la drama unui om la … drama unui popor !

De la drama unui om la … drama unui popor !

0 37

Un eveniment petrecut in urma cu 77 de ani a trecut fara sa fie tratat cum se cuvine de catre autoritatile statului roman. In 1940 Nord-Vestul Ardealului a hoardele hortiste au insengerat viata linistitat a unor romani pasnici. Dictatul de la Viena, semnat la 30 august 1940 a creat cadrul pentru ca autoritatile horthyste sa comita atrocitati inimaginabile in rindul romanilor. Sute de persoane au fost omorite pentru simplul fapt ca vorbeau limba romana. Ranile de atunci inca nevidecate continua sa singereze si azi.

Am avut candva, o clasa politica cu liberali, democrati si conservatori, peste care Hitler n-a putut sa treaca. Iar atunci cand deciziile cumplite ale istoriei, cadeau asupra Romaniei, responsabilitatea morala ii coplesea. Un asemenea moment a fost negocierea solicitata de Hitler cu reprezentantii guvernului Romaniei, la 30.08.1940. Transcriem si noi din memoriile ministrului de externe al Romaniei, Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1991, p. 212
„Am observat intai ca este o harta romaneasca. Am desfacut-o cu nordul in jos, ceea ce m-a facut sa nu inteleg nimic. Mi-a intors-o Schmidt. Ochii mei cautau taietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama insa ca este altceva. Am urmarit cu ochii granita care pornea de la Oradea catre rasarit, alunecand sub linia ferata si am inteles ca cuprindea si Clujul. Am inceput sa nu mai vad.
Cand mi-am dat seama ca granita coboara in jos ca sa cuprinda secuimea am mai avut, in disperarea mea, un singur gand: Brasovul! O mica usurare: Brasovul ramane la noi.

Cand am privit in toata grozavia impartirea Transilvaniei, am inteles ca puterile care imi erau mult slabite, ma parasesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a facut neclar, ca un nor galben cenusiu, din cenusiu, negru. In clipa aceea, mi-am pierdut cunostinta.
Nu mai traisem o asemenea senzatie fizica decat cu 22 de ani in urma, cand o injectie cu novocaina la o operatie ma facuse sa trec pentru o clipa pe lumea cealalta, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis. Acum aveam pentru a doua oara impresia neta ca am trecut dincolo. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apa. Dornberg a deschis usa alergand prin multimea care umplea salile strigand: un pahar cu apa, un pahar cu apa. Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat sa-l beau. Am inceput sa vad din nou si am avut puterea sa duc mai departe calvarul. Mi s-au prezentat actele spre semnare…
Am scos tocul meu cu cerneala verde, cu care scrisesem atatea lucruri frumoase si atatea ganduri bune pentru tara mea. Am iscalit tot fara sa mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic de verificat: actele erau cunoscute, harta tot asa…”

Prin comparatie va supunem atentiei faptul ca in 1990 au trecut 50 de ani, de la uriasa umilinta a clasei politice de atunci. Dar un popor intreg retraieste din 1990 incoace, calvarul lui Manoilescu.
Nu ne-a luat nimeni Ardealul, nici Banatu nici… Romania e intreaga. Umilita in schimb, cate putin in fiecare zi, sperand ca timpul va sterge rusinea faptelor lor din memoriile noastre, a rămas…
Doar atunci…

I.G. Cumpănă

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu