De voie, de nevoie….Bogdan Argeș Vintilă a fost numit antrenor principal la...

De voie, de nevoie….Bogdan Argeș Vintilă a fost numit antrenor principal la FCSB!

0 14

După multe refuzuri, patronul FCSB a ales antrenorul echipei! Este vorba despre fostul portar Bogdan Argeș Vintilă (47 de ani), care a bătut palma cu echipa vicecampioană și a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă.Vintilă a fost preferat, deși pe lista scurtă au mai fost și Ionuț Badea și Costel Enache.

Bogdan Argeş Vintilă le-a antrenat în carieră pe Concordia Chiajna, Viitorul, naţionala Under 17 a României, FC Voluntari şi Metaloglobus. Ultima oară a fost secund la Astra, în 2018. În cariera de fotbalist, Bogdan Vintilă a evoluat la Metalul București, Steaua, FC Argeș, Rapid, FC Național, Bursaspor și Concordia Chiajna.Vintilă a jucat trei ani pentru Steaua, la juniori, între 1990 şi 1993. Fostul portar are cinci meciuri pentru echipa naţională a României, toate în 2002. Are 286 de meciuri în Liga 1 şi 12 în campionatul Turciei.

Becali a pus piciorul în prag, chiar la conferința de presă, în care l-a prezentat pe Bogdan Argeș Vintilă, spunând : ,,Am aici antrenor și l-am rugat dacă îl întrebați, din inimă l-am rugat. Dacă te întreaba cine face echipa sau schimbările, le spui că e o întrebare urâtă și că antrenorul face echipa și schimbările. Eu îl rog pe el să vă dea cu flit, să îmi iertați expresia. Mi-ați distrus echipa. Antrenorul face echipa și schimbările”.

D.D.

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.