Deplasare grea pentru handbalistele de la Corona, la Cisnădie

Deplasare grea pentru handbalistele de la Corona, la Cisnădie

0 267

Echipa de handbal Corona Braşov va juca duminică, de la ora 16.30, în deplasare cu Măgura Cisnădie, partidă pe care atât antrenorii cât şi jucătoarele îl cataloghează ca fiind dificilă. „Se ştie deja că Măgura Cisnădie este una dintre echipele care au lăsat o impresie foarte bună în actuala ediţie de campionat şi care a pus probleme multor echipe până acum, iar dovadă stă locul pe care îl ocupă în prima parte a clasamentului. Ne aşteptăm la un joc greu, şi prin prisma adversarului dar şi prin prisma situaţiei pe care o traversăm, una în care, aşa cum se ştie, echipa şi-a ratat obiectivul. În aceste condiţii, este greu să motivezi echipa, să le faci pe fete să se implice sută la sută, dar facem cu toţii eforturi în acest sens. Sunt jucătoare profesioniste, au o valoare pe care trebuie să o demonstreze în teren, din toate punctele de vedere. Ca o concluzie, mergem la Cisnădie cu dorinţa de a face un joc bun şi sper să şi reuşim”, a spus antrenorul Dragoş Dobrescu.
După acest joc, Liga Naţională are pauză competiţională datorată acţiunilor echipelor naţionale, urmând ca pe 28 aprilie, Corona să joace pe teren propriu cu Rapid Bucureşti.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.