Derdeluşurile din oraş, echivalentul pârtilor din Poiană

Derdeluşurile din oraş, echivalentul pârtilor din Poiană

0 246

O sanie, zăpadă şi bună dispoziţie. Sunt ingredientele suficiente pentru o distracție de vacanţă, pentru care nici măcar nu trebuie să urci la munte

O sanie, zăpadă şi bună dispoziţie. Sunt ingredientele suficiente pentru o distracție de vacanţă, pentru care nici măcar nu trebuie să urci la munte. În parcul din Livada Poştei, copiii brașoveni au amenajat zeci de locuri numai bune de dar cu sania.

Derdeluşul îi atrage chiar şi pe adulţi, care își amintesc cu nostalgie de vremea când și ei alunecau la vale, pe sanie sau chiar pe o pungă de nailon.
De la prichindei care abia trag sania după ei până la adolescenţi de liceu, toţi se bucură de zăpada căzută din belșug, când ei mai au o săptămână de vacanță.

Derdeluşul din Livada Poştei este numai bun, unde mai pui că nici nu trebuie să mai urci în Poiană pentru o partidă reușită de săniuș. Cu atâta bucurie în jur, adulţilor le vine ușor să dea în mintea copiilor.
Deşi afară temperaturile sunt cu multe grade sub minus, cel mai probabil cei mici se vor bucura în fiecare zi de vacanţă de zăpadă şi distracţie, chiar și de derdelușurile din oraș.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.