Deşi se vrea monopol controlat de politruci de la Agenţia Metropolitană, transportul...

Deşi se vrea monopol controlat de politruci de la Agenţia Metropolitană, transportul particular din Braşov nu a devenit (încă) ….ilegal!!

1 42

După ce Senatul României a respins OUG 70/2020 – unul dintre actele normative care au constituit baza proiectului de hotărâre prin care Consiliu Judeţean prin care se dorea anularea a opt trasee de transport privat de persoane din Zona Metropolitană Braşov, şi acest proiect a fost retrad a fost retras.

În proiectul Hotărârii de Consiliu Judeţean ce a a fost retras se arata că urmau a fi desfiinţate traseele Braşov – Sânpetru – Bod Sat, Braşov – Stupini – Bod Colonie, Braşov – Sânpetru, Braşov – Feldioara – Rotbav, Braşov – Prejmer – Lunca Câlnicului, Braşov – Prejmer, Braşov – Vama Buzăului, Braşov – Râşnov, Braşov – Codlea, Ghimbav – Braşov şi Râşnov Gară – Poiana Braşov. În acelaşi proiect se arăta că  asigurarea transportului public de călători pentru aceste trasee intră în competenţa Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov.
Decizia a fost luată la solicitarea vicepreşedintelui Adrian Gabor (foto):

„Sunt semnale că respectiva ordonanţă va fi respinsă şi de Camera Deputaţilor. În aceste condiţii am solicitat amânarea dezbaterii proiectului de hotărâre pentru următoarea şedinţă de plen”, a explicat Adrian Gabor. Aceta a mai spus şi faptul că, pentru menţinerea transportului judeţean de călători în regim privat, reprezentanţii patronatelor fac presiuni mari la nivel central.
Reamintim că acest proiect de hotărâre a fost pregătit după ce în luna martie a acestui an a fost aprobată o lege prin care se anula Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului din anul 2019 (prin care operatorii privaţi care efectuau curse în interiorul judeţului au beneficiat de o prelungire a dreptului de transport până în luna iunie a anului 2023).

Totodată, Consiliul Judeţean Braşov a mai luat în calcul şi Ordonanţa nr. 70 din 14 mai 2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus.
În acest ultim act normativ se arată că „transportul rutier judeţean de persoane prin curse regulate se desfăşoară până la data de 31 decembrie 2021, în baza programelor de transport judeţene şi a licenţelor aflate în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 34/2020 privind respingerea OUG nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane”.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.