Dicționarele Explicative ale Limbii Române …intenționat greșite (falsificate)?!?

Dicționarele Explicative ale Limbii Române …intenționat greșite (falsificate)?!?

Toate Dicționarele Explicative ale Limbii Române (DELR) sunt incorecte.
Acestea nu reflectă în niciun fel adevărul despre originea cuvintelor din limba noastră.
Scopul nedeclarat al autorilor și al celor care i-au plătit este de a susține teza falsă și absurdă că Limba Română este limbă latină și că Poporul Român este un popor de …coloniști latini; în felul acesta se ignoră cu bună știință și se calcă în picioare originea noastră dacică și pre- dacică de peste 7.000 de ani, în Europa.

Primele două dicționare ale Limbii Române au fost scrise de doi evrei, unul din Germania (numitul Heimann Horiton Hitkin) și altul din Franța (numitul Alexander Hirth), care le-au …vândut (cui ?!) Academiei Române (în jurul anului 1.900), care apoi …le-a tradus în Limba Română.
Ulterior, Dicționarele Explicative ale Limbii Române au apărut sub coordonarea unor evrei români: Lazăr Șăineanu (Eliser Shein), Ion Aurel Candrea (Aizic Hirs), Iorgu Iordan (Iorgu Iordania), Alexandru Graur (Alfred Bauer) și alții.

Vreau să precizez și să insist că personal îi respect pe evrei, ca oameni inteligenți și respectabili. Am mulți prieteni evrei și nu vreau să se creadă, greșit, că sunt împotriva acestei etnii. Sunt împotriva celor care au ignorat cu bună știință etimologia adevărată a cuvintelor și, în locul adevărului, au inventat origini absurde, după cum ”cereau” vremurile tulburi ale deceniilor și secolelor trecute… și mă refer inspecial la …filologii români, de ieri și de azi .

Repet: toate Dicționarele Explicative ale Limbii Române sunt falsificate cu scopul de a susține teza falsă și absurdă că Limba Română este limbă latină și că Poporul Român este un popor de …Coloniști Latini și, asfel, toate popoarele europene sunt mai “vechi??” decât noi pe acest continent, când adevarul este exact invers.
Și cine a comandat aceste Falsificări intenționate??
De unde veneau banii?
De la …Academia Română…

Concluziile vă aparțin.

Napoleon Savescu

COMENTARII

  1. Domnilor,cred ca ati pubicat aberatia de mai sus ca sa demonstrati
    Cat de nauc si periculos este acest Napoleon Savescu ,un batranel care a dat
    in boala afirmarii eronate a „Dacismului” ,se stie de multi ani!
    In mod sigur,Dacia si Dacismul au fost o formidabila realitate istorica!
    Dar in urma cu 2000 de ani!
    Romanitatea poporului roman este principala „realizare” si realitate istorica a acestui neam,
    format din imperecherea Romanitatii evident superioare ,cu vitejia legendara a dacilor
    si a culturii traco-dace pe care mai de graba o presupuem… ! Fara idoiala
    existente inainte de venirea lor!Dar din pacate nu a prea lasat urme!
    Dacii sunt si urmasi ai celui mai mare Imperiu al Lumii, si a unei culturi romane superioare,
    ce s-a continuat in tot arealul european, Cultura romana a devenit „europeana” in sensul bun al cuvantului , tocmai datorita valorii ei!Suntem cei care au asimilat-o cel mai bine,fiind unici prin rezistnta aici a acestei puternice insule de latinitate si cultura latina! Iar asta e o mare calitate pe care n-a mai reusit-o sa o continue ortodoxia!Dar asta e o alta „problema”…
    ce ne-a ajutat sa vorbim azi rioaneste su nu bulgareste!

  2. Dle Ludu ne-ai ametit. Nu „boala afirmarii” il anima pe acest ROMAN. Curajul, ispirația, valoarea si tenacitatea de a promova astfel de adevaruri, ce s-au adunat intr-un curent ce nu mai poate fi oprit, sunt reperele lui Napoleon Slavescu. Nu ai cum sa schimbi parerea „filologilor” care l-au avut profesor pe Al Graur. Asta e. Noi care suntem pe la mijloc trebuie sa ne punem intrebarea cum de am luat un bagaj atat de mare de cuvinte de la toti care au trecut pe la noi? Se vede LUCRATURA (si trebuie sa recunoastem continua si azi. Vezi pe Florian si a lor Institutul „Elie Wiesel”)! Oare, pentru ca vedem cine sunt autorii, nu suntem in fata unei continuari a unei operatiuni de STERGERE DIN ISTOIRE A GETO-DACILOR, demarat de acum 2000 de ani?

  3. Napoleon Săvescu este un medic româno-american, deveni controversat pentru emiterea unor teorii personale asupra istoriei Dacilor și de aici a etnogenezei romanilor.. Napoleon Săvescu este un oarecare absolvent al Institului de Medicină și Farmaceutică (1973) ,care a emigrat în America în 1977,Nebagat in seama in profesia lui de baza, incepând din anul 2000 organizează un fel de congres de dacologie, deși nu are nici o calificare în istorie și este respins ori total ignorat de comunitatea academică din domeniu…inclusiv in tzara tuturor posibilitatilor

    Napoleon Săvescu este unul dintre caraghiosii care,datorita…prenumelui pare un preopinent real …”mentorul” unui asa zis curent naționalist care …dedublează un posibil complex de inferioritate culturală și istorică cu unul de superioritate. Săvescu susține ,ca la o bere,pe terasa , intro schitza de Caragiale , că românii ar fi …direct urmașii dacilor, întrucât doar o porțiune mică(?!) din provincia Dacia ar fi fost cucerită de Imperiul Roman… foarte târziu și părăsită foarte devreme..Iar spusa Eminescului,(care a cotrobait temeinic hrisoavele bibliotecilor din Wiena ),greseste cand afirma ca ne-am intinde „De la Nistru pan-la Tisa/Din Hotin ,pana la Mare/….unde,din hotare in hotare… nenumatate artefacte dovedesc adevarata Mare Dacie! .De parca Primul pod din piatra peste Dunare de la Drobeta si Tropheum Traiani de la Adam Clisi l-ar fi ridicat Ceausescu…Nu caraghiosule,pe vremea lui Ceashca Tropheum, a fost doar refacut intocmai!! Confruntat cu contraargumentul stiintific al originii și etimologiei latine a limbii române, el argumentează că această „asemănare” se datorează faptului că dacii vorbeau o limbă foarte apropiată de latină…care ,probabil era vreo Limba a lui Zamolxe !! Într-un protest împotriva organizării unui congres al dacologilor în Alba Iulia, o serie de istorici rezumă „teoriile” lui Săvescu în felul următor:
    „Rețeta domniilor lor (N. Săvescu și alții n.m.) este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de… oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră… de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „inițiaților” găsește la el în pivniță un codex conținând 142 de enigme și 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franța (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învățat noi, ignoranții, de la părinți, profesori, societate, bibilografii și din experiența proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoșii noștri, pelasgii (!), i-au învățat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească și să scrie (probabil și să facă dragoste); din păcate i-au învățat și să țină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmașii celor învățați, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf și cotropire împotriva urmașilor profesorilor lor, urmași care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde știm că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducții logice! Demonstrați că nu e așa!.[4]”

    Alte aserțiuni ale lui Săvescu sunt că dacii ar fi stăpânit un teritoriu mult mai întins decât presupune cercetarea istoriografică convențională, ajungând chiar și până în Japonia, India și în…cele doua Americi. De asemenea este un susținător al aberatiilor că dacii ar fi inventat primul alfabet din istoria omenirii,dar si roata, plugul și căruța , printre altele. Stilul său argumentativ se bazează pe specularea unor neclarități sau neconcordanțe ale paradigmei istorice larg acceptate, pe care le folosește pentru a nega paradigma istorigrafică actuală per ansamblu, acuzând comunitatea istoricilor de… mușamalizarea „adevărului”. Adica de ce-ar face-o?!Continuă prin a propune explicațiile cele mai improbabile, nefăcând referire la sursele care îl contrazic.Deși are un succes moderat în anumite straturi sociale, fiind în trecut invitat în emisiuni marca Dan Diaconescu în direct,] Săvescu nu este luat în serios de de comunitatea științifică, fiind caracterizat drept diletant penibil si agresiv