Diktatul de la Viena a venit la pachet cu Grupul Etnic German!

Diktatul de la Viena a venit la pachet cu Grupul Etnic German!

0 668

Grupul Etnic German,a fost menţionat anume în Dictatul de la Viena: Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că atât înfiinţarea cât şi desfiinţarea sa au fost dictate României de către forţe externe…cunoscute şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legătură cu aparitia si disparitia aceastei organizaţii. Grupul Etnic German este menţionat…international pentru prima oară în Diktatul de la Viena.
La acea dată, Germania se temea ca românii să nu se „prindă” că rapturile teritoriale fuseseră parte a unui plan german (numit Fruhling Offensive, adică ofensiva de primăvară) menit a slăbi statul român și a-l aduce în aria de influenţă a Reich-ului.
Prin urmare, la Viena, pe 30 august 1940, pe lângă actul propriu-zis al „Diktatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (adică M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord: „În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România, potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România și Germania, guvernul Regal Român și Guvernul Reich-ului au convenit următoarele: Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărârii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.Deutsche_Volksgruppe_in_Rumänien

Cel care a condus FDGR în perioada în care statul român pierdea prin înşelătorie impunatorul imobil din Magheru nr. 1-3 este Paul Philippi, un apropiat al lui Klaus Iohannis. Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile Wehrmacht şi a luptat pe frontul de răsărit. După 1944 s-a refugiat în Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat 30 de luni într-un lagăr pentru “denazificare”.
După 1989 a venit în ţară şi a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. În anul 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit lui Philippi ordinul “cetăţean de onoare al Municipiului Sibiu”…
Cateva dintre imobile retrocedate ilegal către Forumul Democrat al Germanilor din România:
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu (str. Berăriei nr. 2),
– Fostul sediu Filarmonica de stat Sibiu (transformat, penibil, în cârciumă Hermania! – str. Filarmonii nr. 2),
– Serviciul Judeţean Ambulanţa Sibiu (str. Funarilor nr. 1),
– sediul FDGR din Piaţa Mare, renovat complet de oficialitatile romanesti dar şi multe alte clădiri din centrul istoric in frunte cu fabulosul Muzeu Brukenthal, o adevarata comoara lasata de Baronul Brukenthal in proprietatea comunitatii locale sibiene, formata din romani, germani, si maghiari, deopotriva !
Grupul Etnic German este dizolvat definitiv prin Decret Regal…
În octombrie 1944,dupa ce Grupul Etnic German este dizolvat prin decret regal,  toate bunurile sale au fost confiscate. Ca urmare, mai arată ancheteonline.ro nu se poate vorbi de o naţionalizare abuzivă a sediilor şcolilor din Sibiu în anul 1948, care ar fi dat dreptul de retrocedare către Biserica Evanghelică, ci de o confiscare a bunurilor, în urma colaborării cu regimul nazist. Forumul Democrat German şi Biserica Evanghelică au solicitat retrocedarea tuturor bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German, iar primăria, reprezentată prin edilul Klaus Ionahnnis (preşedintele al FDGR), a restituit cam tot ce a fost revendicat. Scopul urmărit de Klaus Iohannis şi de liderii saşilor a fost să pună mâna pe clădirile din Sibiu.FDGR sAşa s-a ajuns ca cele mai importante imobile să fie retrocedate “in integrum” fie FDGR, fie Bisericii Evanghelice. Nu o puteau face fără sprijinul Bucureştiului. L-au obţinut la momentul potrivit, mai ales în perioada guvernării liberale (2005-2009), graţie prieteniei la cataramă a lui Iohannis cu ministrul Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, un ticalos care a „retrocedat” abuziv si faimosul Castel Bran, cadoul Comunitatii .
În 2007, Ingrid Zaarour, preşedintele Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor a emis o horărâre “privind completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 privind restituirea bunurilor preluate în mod abuziv în perioada martie 1945 – 22 decembrie 1989”.
Acest document a deschis calea retrocedărilor controversate din zona Ardealului, către urmaşii grofilor unguri declaraţi criminali de război în urma colaborării cu regimul hortyst şi către succesorii Grupului Etnic German, grup declarat ca fiind colaborator al regimului hitlerist.
Este de fapt o decizie politică luată fără să se ţină cont de faptul că aceste proprietăţi au fost consfiscate de statul român înainte de 6 martie 1945. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase-Iohannis).

Această poveste începe pe 27 februarie 2007, când Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R. – președinte Klaus Iohannis), a chemat în judecată municipiului Sibiu, reprezentat tot de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R.). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă (fara recurs!), F.D.G.R. devine succesorul organizației naziste care face obiectul prezentului studiu.

Grupul Etnic German şi Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist au dat Germaniei Naziste peste 50.000 de soldaţi recrutati din Romania!!

În ciuda faptului că minoritatea germană prosperase in statul român, mai ales ţinând cont că până la 1918 germanii din fosta provincie „Erdely“ fuseseră aproape maghiarizaţi şi doar dupa 1918 etnicii germani au avut şansa unei re-germanizări (şcoală, biserică, instituţii proprii), României îi este impus, odată cu Dictatul de la Viena, semnarea unui protocol adiţional privind respectarea angajamentelor luate la Alba Iulia în 1918 privind minorităţile, de această dată cu trimitere directă la minoritatea germană. Prin urmare, toate datele indică impunerea acestui protocol ca o „garanţie“ că statul român nu va trece la represalii împotriva etnicilor germani.Prin urmare, Grupul Etnic German va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884), practic, cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită ce a avut ca scop aderarea României la „Pactul Tripartid“ (23 noiembrie.)De reţinut că naşterea acestei organizaţii naziste nu a avut o conjunctură foarte „democratică“, diplomaţia românească fiind nevoită sa tacă și să accepte formarea „Grupului Etnic German“.onform Monitorului Oficial, Grupul Etnic German era declarat persoană juridică română de drept public (Art. 1), aparţineau acestei organizaţii „toți cetăţenii români care prin confesiunea lor la poporul german au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană“ (Art. 2) Tot prin acest decret (Art. 3) se recunoaşte şi existenţa partidului „Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare, până la întoarcerea armelor.

Deşi unii susţin că etnicii germani au fost constrânşi, statul român a făcut tot ce era legal posibil pentru a asigura înscrierile în Grupul Etnic German

Andreas Schmidt, membru SS, în fruntea Grupului Etnic German:Deşi o parte dintre cei care au tratat acest subiect au înclinat să spună că „etnicii germani nu ar fi avut de ales“, nici la înscrierea în G.E.G. și nici la înrolările în SS/Wehrmacht/Todt, In realitate documentele indică clar că statul român a făcut tot ce era legal pentru a asigura voluntariatul înscrierilor și înrolărilor.Problema pare a fi simplă, germani din România au avut posibilitatea de a raporta statului român posibile abuzuri comise de Grupul Etnic German și de a da prioritate legilor române. Cu toate acestea, ei au ales Vaterland-ul ( faptele sunt fapte!) și, făcând aceasta, ei au făcut, practic, un „pariu”. De altfel, rapoartele serviciilor din 1945 arătau clar resemnarea populaţiei germane, care era perfect conştientă că a pierdut războiul.Istorici care au tratat acest subiect, precum Claudiu M. Florian, Florian Banu, Vasile Ciobanu, sunt cu toţii de acord că în realitate, prin formarea G.E.G. Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România (care fusese destul de divizată până la acea dată).În fruntea Grupului Etnic German va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt, pe 26 septembrie 1940, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară in 1939, după o lungă ședere în Germania unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.Grupul Etnic German, împreună cu Partidul Muncitoresc Național Socialist, cu care se confunda, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“.Datele arată că această organizaţie a dat Germaniei naziste 50-55.000 de soldaţi, inclusiv în infamele unităţi SS!!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.