Disponibilizații de la Teatrul Sică prezintă nota de plată

Disponibilizații de la Teatrul Sică prezintă nota de plată

0 251

Şi Ada Galeş a câştigat procesul cu Teatrul „Sică Alexandrescu”. Era ultima din lotul actorilor daţi afară de fosta conducere a Teatrului, acuzaţi de sabotarea programului instituţiei, şi care mai avea de tranşat diferendul în instanţă

Şi Ada Galeş a câştigat procesul cu Teatrul „Sică Alexandrescu”. Era ultima din lotul actorilor daţi afară de fosta conducere a Teatrului, acuzaţi de sabotarea programului instituţiei, şi care mai avea de tranşatdiferendul în instanţă. Teatrul Sică trebuie să o reîncadreze şi să-i plătească, la fel ca celorlalţi colegi disponibilizaţi, salariul restant, de la momentul concedierii până la revenirea pe post. Conducerea Teatrului susţine, însă, că nu a fost înştiinţată de decizia instanţei, pe care o aşteaptă.
În procesul împotriva Teatrului au câştigat şi regizorul Claudiu Goga, actorii Maria Gârbovan şi Marius Cordoş, şi fosta contabilă şefă Mariana Hudişteanu.
Instanţa a decis reîncadrarea lor pe post şi acordarea unor despăgubiri echivalente cu salariul din perioada în care au fost concediaţi şi până la revenirea pe post.
Între timp, Mariana Hudişteanu şi actriţa Maria Gârbovan au renunţat la posturile din Teatrul braşovean. Nici conducerea Teatrului Sică, nici viceprimarul Costel Mihai, nu au dorit să comenteze situaţia.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.