Home Politica Dixit Orban: „Trianon mon Amour, de români ne doare-n cour!”

Dixit Orban: „Trianon mon Amour, de români ne doare-n cour!”

oct. 5, 2017

0 430

În secolul XVII, în ciuda faptului că reprezentau în Transilvania propriu zisă elementul etnic majoritar, românii erau cei mai discriminaţi.
Credinţa ortodoxă a românilor trecea drept religie „tolerată”, pentru că românii nu formau o naţiune reprezentată în Dietă (aşa cum, începând din 1437, era cazul nobililor unguri, al secuilor şi al saşilor), adică ortodoxia putea fi practicată liber, dar… adepţilor ei li se refuza egalitatea de drepturi politice.
Inegalitatea socială şi nedreptăţile sociale, etnice şi religioase din Ungaria şi Transilvania Evului Mediu, ale cărei victime era in principal românii ardeleni, au fost dintre cele mai mari. Mai ales după răscoala condusă de Gheorghe Dozsa (1514), când Dieta maghiară a votat „Codul tripartit”, sau Tripartitum, cum este cunoscut el, care şi-a păstrat valabilitatea până în 1848,si cand nedreptăţile sociale au atins apogeul. Nobilimea i-a condamnat astfel la „iobăgie perpetuă” pe toţi ţăranii pentru „necredinţa” lor.

Li s-a contestat orice proprietate: din acel moment, nici o lege şi nici un tribunal nu-i mai apăra pe iobagi în faţa nobilimii. Răscoala a fost înăbuşită cu sălbăticie, în stilul năvălitorilor asiatici (unguri, tătari, turci etc): Dozsa a fost legat de un tron de fier înroşit în foc, iar pe cap i s-a pus o coroană înroşită în foc. Ceilalţi conducători, care timp de două săptămâni nu primiseră nici un fel de hrană, au fost forţaţi să smulgă carne din trupul lui Doja încă viu şi s-o mănânce...
Ungurii susţin că epoca cea mai glorioasă din istoria lor a fost Revoluţia de la 1848, lupta pentru independenţă dusă de maghiari împotriva… Casei de Habsburg.

Dar şi împotriva croaţilor, românilor, sârbilor, slovacilor – exact cum a scris Petofi Sandor – …indirect aliaţi cu austriecii. Conducătorul Revoluţiei lor a fost Lajos Kossuth. Obiectivele revoluţiei de la 1848 au fost, după ziarul Pesti Hirlap – al cărui redactor şef era chiar Kossuth – obligativitatea nobililor la plata impozitelor, desfiinţarea iobăgiei, reforme umanitare, dar si : unirea cu Transilvania şi introducerea maghiarei ca limbă oficială în întreaga Ungarie Mare. Faptul că atunci populaţia Transilvaniei consta majoritar din români nu era relevant pentru Kossuth, Chestiunile de viaţă şi de moarte ale revoluţiei maghiare erau relaţiile tensionate cu Austria şi cu cele mai importante grupuri etnice nationale , precum români, sârbi sau croaţi….
În zilele noastre este rândul ungurilor din ţările vecine cu Ungaria să ceară cam acelaşi lucru (vezi secuii din România!) şi se miră că sunt trataţi cu aceeaşi lipsă de înţelegere.
În primăvara lui 1849, revoluţionarii maghiari au repurtat victorii strălucite în lupta cu austriecii, au nimicit rezistenţa naţionalităţilor conlocuitoare, şi şi-au declarat chiar independenţa faţă de austrieci, Kossuth fiind ales guvernator preşedinte. Au intervenit însă ruşii şi revoluţia maghiară a fost înfrântă.
Paul Lendvai remarcă: Ca de atâtea ori în perioade mai îndepărtate şi mai apropiate ale istoriei maghiare (din 1241 până în 1956) nici o putere europeană nu a mişcat nici măcar un deget în… interesul particular al maghiarilor. Si din cate ne dam seama,cu Orban Viktor – un fel de Ceusescu in frunte , nici in viitor nu vor avea o alta „optiune”… De ce oare? ne întrebăm noi, retoric. Doar Ungaria nu accepta!
Prima limbă oficială a Regatului Maghiar a fost, până la 1698, latina, a urmat apoi germana şi abia din 1842 maghiara... Se vede că nici în acest teritoriu, „stăpânii” nu erau majoritari.
În Parlamentul ungar, dintre 413 deputaţi, numai opt reprezentau naţionalităţile… Excluderea aproape totală a reprezentării legale a intereselor românilor, sârbilor şi slovacilor, ca şi drepturile croaţilor, foarte limitate şi exclusiv la drepturi de autonomie, au canalizat opoziţia naţională încă de timpuriu pe un făgaş antimonarhic, subversiv, iredentist, au transformat-o deci într-o forţă care a urmărit nu reforma naţională, ci destrămarea monarhiei austro-ungare, remarcă, corecta de data asta, …”dacă prin iredentism, în cazul acesta, înţelegem lupta naţionalităţilor de a ieşi de sub stăpânirea maghiară”.

Legea naţionalităţilor (din 1868) recurgând la conceptul feudal – supranaţional – de „natio Hungarica”, stabilea că şi potrivit principiilor fundamentale ale constituţiei toţi cetăţenii Ungariei formează din punct de vedere politic o naţiune, naţiunea ungară unitară indivizibilă, căreia îi este membru cu drepturi egale fiecare cetăţean al patriei, indiferent de naţionalitate.

Azi, politicienii maghiari ,chiar din din România , contestă cu vehemenţă caracterul de stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al României, consfinţit prin constituţia sa, în ciuda faptului că românii sunt majoritari pe teritoriul lor (89,5%), şi reclamă… autonomia Ţinutului Secuiesc.
Cum poate fi definită o asemenea inconsecvenţă? Ungurii n-au fost niciodată complet mulţumiţi de statutul ţării lor începand cu … Imperiul Austro-Ungar. Ei considerau Ungaria ca un fel de „colonie austriaca cu statut special”.

Aşa cum se ştie, Primul Război Mondial a dus la destrămarea imperiului Austro-Ungar. Astăzi cei mai mulţi istorici unguri îmbrăţişează ideea că înseşi cauzele destrămării se aflau în dinamica naţionalismului modern, menţionează istoricul Lendvai şi adaugă: Încă înainte de schimbarea de putere la Budapesta (toamna lui 1918, n.n.) românii , cehii, croaţii, slovenii şi ucrainenii şi-au anunţat ieşirea din dubla monarhie.
După război, contele Mihály Károlyi, ales preşedinte al republicii recent proclamate, declara: „Războiul l-am pierdut; acum este important să nu pierdem pacea”. Au pierdut-o, fiindcă, la puţin timp, comuniştii lui Bella Kun au instalat „Republica Sfaturilor”, apoi a urmat conferinţa de Pace de la Paris (Trianon), ale cărei hotărâri i-au nemulţumit profund pe maghiari.
Adevarat, Republica Sfaturilor, adica dictatura comunistă, n-a durat in fapt decât 133 de zile,dar a fost, în realitate, „un dublu cadou făcut atât noilor state vecine vorace”…, susţine autorul (sublinierea atrage atenţia asupra absurdului acestei afirmaţii: erau numite vorace ţările care se reîntregeau!).
După cum se ştie, România a fost acea care a înfrânt armata lui Bela Kun,un aventurier evreu-comunist, trupele ei ajungând în 1919 până la Budapesta si au pus capăt „terorii roşii” pe care acesta o instaurase în Ungaria.

Asa a scapt Europa de comunism inca inca un sfert de secol!! Iată ce traznae …a reţinut insa Paul Lendvai din acest eveniment:

„În august şi noiembrie 1919, trupele româneşti de ocupaţie au putut să jefuiască la Budapesta practic nestingherite. Au strâns, de pildă, 4000 de aparate telefonice – chiar şi din locuinţe particulare. Valoarea bunurilor cărate de aici de soldăţimea română, mai ales locomotive, vagoane, maşini şi animale de tracţiune,(ca tot nu le njmara nimeni!) s-a ridicat la uriasa suma trei miliarde de coroane de aur, de douăsprezece ori împrumutul cu care Ungaria a fost redresată financiar patru ani mai târziu. Ceea ce e o mare minciuna!”
Despre prada cu care ungurii s-au retras din Transilvania Lendvay nu spune nimic. Ungurii au considerat, şi unii mai consideră în continuare, că la Trianon s-a consumat cea mai mare tragedie din istoria lor. Iată cum descrie (dupa ce surse?) autorul ceea ce a urmat după semnarea păcii: În acea zi fatală, 4 iunie 1920, în întreaga ţară au sunat clopotele, pe clădiri au fost arborate steaguri negre, circulaţia s-a oprit, ziarele au apărut cu un chenar negru, iar în biserici s-au ţinut slujbe funerare… „Regatului Ungariei”, de-acum de sine stătător, nu i-au rămas decât 93.000 din cei 282.000 de kilometri pătraţi…..Pai de unde mai multi?

Trianon a fost un şoc din care ungurii – indiferent de poziţia politică dintr-un moment sau altul – nu şi-au revenit în fond nici astăzi.
În grădiniţe şi şcoli, la liturghii şi în presă a fost ţinută trează ideea redobândirii ţinuturilor pierdute în favoarea vecinilor dispreţuiţi. Acum, si cu Orban Viktor in frunte, lozincile repetate zi de zi, de 100 de ani. „Nu, nu, niciodată!”şi „Ungaria ciuntită-i blestem, Ungaria Mare o vrem” marcau viaţa continuă din şcoli. Ora de clasă începea şi se termina cu crezul unguresc prin care în conştiinţa elevilor se imprima ca „adevăr etern de la Dumnezeu” ideea reînvierii vechii Ungarii: „Cred într-un Dumnezeu, /Cred într-o patrie,/ Cred în dreptatea divină veşnică./ Cred în reînvierea Ungariei! Amin!
Pe lângă acutul sentiment de nedreptate, ungurii se simţeau şi abandonaţi de restul lumii. Care a fost motivul pentru care, într-un moment crucial al istoriei sale, Ungaria n-a mai găsit sprijin nici la învingători, nici la opinia publică a Occidentului?