Documente foto din Siria: senatoruL american McCain cu Al Baghdadi şi alţi...

Documente foto din Siria: senatoruL american McCain cu Al Baghdadi şi alţi lideri terorişti

0 445
SenatoruL american McCain – ambasadorul „umbră” al Casei Albe

În prima poză, de la stânga la dreapta: purtătorul de cuvânt al ISIS Abu Mosa, liderul ISIS Abu Makr Al Bahdadi, senatorul american John McCain, si purtătorul de cuvânt al Frontului Nusra , Mohammad Nour. (Înainte să citiţi articolul , să ştiţi că AZI doar adevărul ne face liberi…) Bomba informaţională de mai sus a fost o poză făcută în 27 mai 2013 la Idleb, în nordul Siriei. Îi arată pe Mohammad Nour, Salem Idriss, Abu Mosa, John McCain si Ibrahim al Badri. Primul este purtătorul de cuvânt al Frontului al Nusra (al Qaida dîn Siria). Al doilea este şeful armatei siriene libere (responsabil de masacre înspăimântătoare în Siria). Al treilea este purtătorul de cuvânt al ISIS, iar al patrulea este senator şi fost candidat la Casa Albă, dar şi ambasador umbră al Departamentului de Stat. Ultimul este cunoscut şi ca Abu Du’a, şi apare printre cei mai căutaţi 5 terorişti de către Statele Unite (recompensa este de 10 milioane de dolari), iar ca nume de război el foloseşte Abu Bakr al Baghdadi şi este şeful Armatei Islamice a Irakului şi al-Sham (sau Marea Sirie), armată cunoscută ca şi ISIS.

McCain si liderii ISIS
Un detaliu important este că în momentul în care a fost făcută poza, al Baghdadi era deja înscris (4 octombrie 2011) de către FBI în lista specială de terorişti căutaţi în toată lumea, şi atât ISIS cât şi Frontul al Nusra erau introduse de către Naţiunile Unite în lista neagră a organizaţiilor teroristice de combătut.
Un alt detaliu foarte important e că McCain nu este un politician oarecare.
Să ne mai întrebăm cum a cucerit ISIS nordul Irakului?
De 20 de ani e liderul „Internaţional Republican Institute” (celebrul IRI), ramura republicană a organizaţiei guvernative (Ned) paralelă organizaţiei CIA.Adica si IRI e o agenţie inter-guvernamentală al cărei buget este an de an aprobat de Congres într-un capitol al bilanţului care pleacă de la Secretarul de Stat.
McCain a fost creierul „revoluţiei” care l-a răsturnat pe Slobodan Milosevic din rolul de preşedinte al Serbiei, cel care a încercat de mai multe ori să răstoarne guverul lui Hugo Chavez în Venezuela  pana la rasturnat de tot…, ideatorul revoluţiei portocalii în Ucraina în 2004 şi al Maidanului din 2013, marele manipulator al Primăverii Arabe şi al tuturor revoluţiilor sale (Iran, Tunisia, Egipt, Libia, Siria).
liderii-ISIS-si-senatorul-McCain
  Reuniunea în timpul căreia a fost planificată ofensiva ISIS,
In ,poza a doua , John McCain e în partea dreapta a pozei.
În stânga, încercuit cu roşu, Abu Bakr al Baghdadi. Lângă el şi în faţa steagului Siriei, alţi doi agenţi lideri ai ISIS.

Acoperitul”Popoff a relevat existenţa unor documente (publicate de fostul agent al Naţional Security Agency, Edward Snowden – ca d-aia vor sa-l mierleasca…) care a demonstrat cum CIA şi Mossad-ul au antrenat şi inarmat ISIS. O operaţiune secretă cu numele de cod „Cuibul de trântori”.
Singura soluţie pentru a proteja Statul ebraic e acea de a crea un inamic la graniţe, dar cu intenţia de a-l îndrepta spre Statele islamice care se opun prezenţei sale”, este ceea ce se citeşte într-un document al CIA.
Al Baghdadi a fost prizonier în Guantanamo între 2004 şi 2009, perioadă în care CIA şi Mossad l-au recrutat pentru a fonda un grup capabil să atragă jihadişti din diverse ţări într-un singur loc pentru a-i ţine departe de Israel. Obiectivul era acela de a crea o armată capabilă să dărâme preşedintele sirian Bashar al Assad.
În iunie 2014, ISIS (tot cu ajutorul SUA) s-a răspândit în nordul Irakului, zdrobind trupele guvernamentale irakiene şi masacrând musulmani şiiţi,dar si… evrei şi mai ales creştini.
A fost un faliment. Am falimentat în încercarea de a crea o gherilă anti-Assad credibilă. Era formată din islamişti, secularişti şi persoane fără apartenenţă. Falimentul acestui proiect a dus la oroarea pe care o vedem astăzi în Iraka declarat fostul secretar de Stat al SUA Hillary Clinton,viitor candidat la Casa Alba, într-un interviu acordat lui Jeffrey Goldberg şi ziarului „The Atlantic„. Într-un interviu din februarie preşedintele Obama mi-a spus: Când ai o armată de profesionişti care luptă împotriva ţăranilor, tâmplarilor şi inginerilor care încep o manifestaţie, trebuie să faci ceva. Să modifici ecuaţia forţelor pe teren e dificil, şi aproape niciodată nu reuşeşti. La vremea respectivă nu am înţeles. Astăzi totul îmi este clar, scrie Goldberg.
Este vorba despre un alt eşec al politicii externe a Statelor Unite? Pentru un răspuns corect trebuie să ne întoarcem să relatăm o alta poveste de la început…
McCain desen
Căderea Zidului Berlinului a reprezentat pentru marile multinaţionale (mai ales cele americane) o mare oportunitate comercială. Totuşi, o felie din întreagă planetă, până în acel moment era impermeabilă la business-ul made în USA şi nu dădea semne că ar vrea să lase garda jos: Orientul Mijlociu. Patru ţări cheie: Egiptul pentru întreaga zonă era şi e ceea ce Statele Unite reprezintă pentru Occident, ghidul comercial şi tendinţele; Libia, Siria şi Irakul sunt 3 forţe care au ridicat o barieră totală în faţa expansionismului de la Washington.Planul era cel de a răsturna regimurile la putere şi de a instaura sisteme de putere mai sensibile la chemarea dolarului şi produselor care ajung de peste ocean. Asemănător cu ceea ce se întâmplă deja de o vreme în Golful Persic.
Ţara cheie era Irakul sângerosului lider Saddam Hussein (urmat de toate masele arabe). Cum au demonstrat mii de documente, filmate, mărturisiri şi poze, un bun amic al Washingtonului, dar prea viclean pentru a cădea în capcana economică.Astfel, în 1990, ambasadoarea USA la Baghdad îl convinsese pe Saddam să invadeze Kuweitul (aşa cum ea însăşi a povestit de mai multe ori), pentru ca apoi să se folosească de avantajul acelui episod şi să declare război Irakului (ianuarie 1991).
Primul conflict irakian nu a rezolvat chestiunea. Saddam era încă la putere. Ţării i s-a impus embargoul pentru… 10 – 12 ani cu speranţa ca poporul exasperat să se revolte; nu se întâmplă nimic. Atunci, în martie 2003, profitând de tragedia 11 septembrie, pe vremea administraţiei Bush, SUA a invadat pentru a două oară Irakul, iar Saddam a fost răsturnat.
Dar ţara continuă să evite controlul Washingtonului. Prea numeroasă populaţia şiită, prea puternic vecinul Iran. De acceea se optează pentru divizarea ţării în trei state: la nord-est kurzii, la nord-vest suniţii iar în centru şi în sud şiiţii, dar se renunţă în faţa rezistenţei populaţiei. Au încercat în 2007 acelaşi lucru, dar din nou nu au reuşit. Era nevoie de o nouă strategie pe masura diabolicului McCain, folosindu-se de un „actor” care să nu facă parte deja din stat, o „entitate” ca şi fantomatica armată ISIS.
 Între timp se continuă strategia în restul Orientului Mijlociu. În 18 decembrie 2010 Tunisia s-a „organizat” pentru înlăturarea preşedintelui corupt Ben Ali.Caci coruptia ucide… În 25 ianuarie 2011 se ridică Egiptul, iar preşedintele Hosni Mubarak este arestat…pentru coruptie!
În 4 februarie 2011, NATO organizează la Cairo o reuniune pentru a lansa „Primăvara Arabă” în Libia şi în Siria. Conform unui document (care a intrat pe mâinile agentului Popoff), reuniunea era prezidată de senatorul USA John McCain…fostul candidat (acoperit?) la Casa Alba!
Raportul specifică lista de participanţi libieni a căror delegaţie era condusă de numărul doi al guvernului din acele vremuri, Mahmoud Jibril, care schimbase brusc grupul politic din care făcea parte, chiar la începutul reuniunii, pentru a deveni şeful opoziţiei la Ghaddafi în exil. Raportul citează printre delegaţii francezi prezenţi în acea ocazie şi pe Bernard-Henry Lèvy. La întâlnire au participat mai multe personalităţi printre care şi o delegaţie de sirieni care trăiau în afara ţării.
Ca urmare , misteriosul cont de Facebook al Revoluţiei siriene 2011, lansează un apel prin care se cere începerea manifestaţiilor în faţa Consiliului Poporului (parlamentul) din Damasc în 11 februarie. Deşi acest cont avea, la acea vreme, 40 mii de followeri, doar 10-12 persoane au răspuns apelului în faţa flashurilor fotografilor şi în faţa sutelor de poliţişti. Manifestaţia s-a dizolvat paşnic, iar altercaţiile au început doar o lună mai târziu, la Deraa.
În 16 februarie, o manifestaţie anti Ghaddafi în desfăşurare la Benghazi a degenerat şi s-a ajuns la împuşcături. A doua zi, o altă manifestaţie a degenerat în focuri de armă. În acelaşi moment, membrii ai Grupului islamic combativ din Libia, veniţi din Egipt şi coordonaţi de indivizi mascaţi şi neidentificaţi, au atacat simultan 4 baze militare în 4 oraşe diferite. După 3 zile de lupte şi atrocităţi, rebelii au lansat revolta în zona Cirenaica împotriva Tripolitanei şi împotriva lui Muhammar Ghaddafi, care a fost eliminat.
În 22 februarie acelaşi an,activul senator McCain era în Liban. Acolo a întâlnit câţiva membrii ai Curentului de Viitor, şi i-a însărcinat cu monitorizarea transferului de arme în Siria. Apoi, lăsând Beirutul, senatorul a cercetat graniţa siriană şi a ales satele (în special Ersal) care trebuiau să servească pe post de baze de sprijin pentru mercenari în timpul războiului care ar fi început în orice moment.
Angajati IRI Cairo
Acuzaţi că ar fi organizat răsturnarea preşedintelui Hosni Mubarak în numele fraţilor musulmani, doi angajaţi ai Internaţional Republican Institute din Cairo, John Tomaszewski (al doilea din dreapta) şi Sam Lahood (al doilea din stânga) s-au refugiat la ambasada americană. În poză ei se află lângă senatorii John McCain şi Lindsey Graham cu ocazia reuniunii pregătitoare a „Primăverii Arabe” în Libia şi Siria.
Vor fi exoneraţi de raspundere de către liderul Fraţilor Musulmani Mohamed Morsi imediat ce acesta devine preşedinte…
 In urma „revoltei” popuare,Libia cade, la fel cum s-a întâmplat şi înainte cu liderii din Tunisia şi Egipt, dar regimul lui Bashar al Assad rămâne la locul lui. Acesta este motivul pentru care McCain reapare, in 27 mai 2013, ziua pozelor incriminatorii. Senatorul Arizonei s-a deplasat ilegal lângă Idleb în Siria , prin Turcia, pentru a întâlni câţiva lideri ai viitoarei…„opoziţiei armate”. Călătoria sa…in folosul democratiei in zona a fost facuta publică doar după întoarcerea la Washington, de catre directorul comunicaţiilor echipei sale, Brian Rogers.O călătorie curioasă, deoarece a fost organizată de către Syrian Emergency Task Force, o organizaţie condusă de un palestinian Mouaz Moustafa, angajat al Aipac, cea mai puternică echipă de lobby evreiască din Statele Unite.
Dar să ne întoarcem la povestea noastră. Reuniunea pusese în mişcare operaţiunea „Cuibul de trântori”. 7000 de jihadişti proveniţi din toată lumea, antrenaţi în Turcia, alţi 5000 în Libia (tot pe cheltuiala emirului din Qatar) s-au strâns pentru a forma armata ISIS.
document-al-ambasadorului-Qatarului
În acest document publicat în septembrie 2013, ambasadorul Qatarului la Tripoli îşi informează ministerul că un grup de 1800 de africani au fost antrenaţi la jihad în Libia. Propune să îi trimită în 3 grupuri în Turcia pentru a se uni grupării ISIS în Siria.
Armata Islamică era un lucru complet nou, o organizaţie capabilă să amestece din nou cărţile. Spre deosebire de grupările de jihadişti care au luptat în Afganistan, în Bosnia-Herzegovina şi în Cecenia , nu mai constituie o… forţă colaterală ci mai degrabă o armată. Spre deosebire de grupările precedente în Irak, Libia şi Siria, în urma principelui Bandar bin Sulnat, ei dispuneau de servicii sofisticate de comunicaţie integrată, care încuraja la înrolare, dar şi de funcţionari civili formaţi în marile şcoli occidentale, capabili să administreze un teritoriu.
Anul trecut, două episoade au condus la evenimentele din vară şi la masacrele irakiene din partea ISIS. Agenţia britanică Reuters a publicat un articol în ianuarie 2014 în care se citeşte: Congresul Statelor Unite s-a reunit în secret pentru a vota finanţarea şi înarmarea rebelilor în Siria până în 30 septembrie 2014. La sfârşitul lunii februarie, mulţumită activităţii lui McCain, în Ucraina are loc o lovitură de stat…tipica . Consecinta: una dintre primele activităţi ale noului guvern de la Kiev a fost să semneze un acord comercial… cu Arabia Saudită pentru vânzarea unei mari cantităţi de armament (tunuri şi tancuri)redirectionate… jihadului lui al Baghdadi. În funcţie de contract armele ar fi fost puse la dispoziţie „începând din 1 iunie 2014″ pentru a fi transferate în Siria, prin Turcia, cu destinaţia ISIS.La patru zile după, au început atacurile combinate asupra Irakului din partea ISIS şi a guvernului regional din Kurdistan (complet controlat de Washington).Asa zisul Emirat Islamic a intrat în posesia părţii sunite a ţării, în timp ce guvernul regional al Kurdistanului şi-a mărit teritoriile cu cel puţin 40%. Scăpând de atrocităţile jihadiştilor, minorităţile religioase au părăsit zona sunită, deschizând strada separării ţării în 3 părţi.
Pentagonul nu a intervenit şi a permis astfel armatei ISIS să continue masacrele , violând acordul defensiv irakiano-american. O lună mai târziu, când peshmerga guvernului regional curd s-au retras fără să lupte, şi când emoţia opiniei publice mondiale a devenit prea puternică, preşedintele Barak Obama a dat ordinul de a bombarda câteva posturi ale Emiratului Islamic. Totuşi, conform generalului american William Mayville, directorul operaţiunilor la Statul Major General, aceste incursiuni au mică probabilitate de a influenţa capacităţile globale ale Emiratului Islamic sau activităţile sale în alte zone ale Irakului sau Siriei. Cu fiecare evidenţă, ele nu au rolul de a distruge armata jihadistă, ci doar să garanteze că niciunul dintre actorii implicaţi nu va ieşi din teritoriul care i-a fost alocat.
Ceea ce într-adevăr a oprit avansarea trupelor ISIS şi a deschis un coridor umanitar, permiţând civililor să scape de masacru, a fost intervenţia curzilor din Pkk-ul turc şi sirian, duşmani juraţi ai Turciei, ai NATO şi ai Statelor Unite. Inca Rusia nu intervenise direct…(Ag.Net)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.