Doi foști – Aristotel Căncescu (Dosarul nr. 5) și Sebastian Grapă trimiși...

Doi foști – Aristotel Căncescu (Dosarul nr. 5) și Sebastian Grapă trimiși în judecată de către DNA

1 493

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Brașov Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu, într-un nou dosar în care a fost deferit justiției și fostul senator Sebastian Grapă, ambii inculpați aflându-se sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Aristotel Căncescu este acuzat de luare de mită în formă continuată (șapte infracțiuni) și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracțiuni, dintre care trei în formă continuată), în timp ce Sebastian Grapă va fi judecat pentru dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu (patru infracțiuni, dintre care una în formă continuată) și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Tot sub control judiciar au fost trimiși în judecată Gavril Matei, la data faptelor consilier județean și om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, Gheorghe Claudiu Cornea, la data faptelor consilier județean, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, precum și Adrian Sabin Neag, consilier județean și administrator al unei societăți comerciale la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

În același dosar au mai fost deferiți justiției, în stare de libertate, Radu Petru Ispas, administrator public al județului Brașov la data faptei și Viorel Costea, director al Direcției de Administrare Drumuri și Poduri (DADP) din cadrul CJ Brașov la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată; Ioan Iancu Boeriu, primar al comunei Jibert și Cristinel Paltin, primar al comunei Șercaia, pentru abuz în serviciu; Florin Gabriel Cornea, pentru complicitate la abuz în serviciu; consilierii județeni Valentin Olimpiu Șoneriu și Vasile Ungureanu, primarul municipiului Codlea la data faptei, George Cătălin Muntean, precum și Dragoș Romulus Crăciun, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată; Ovidiu Stângu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului în formă continuată; Ioan Cosmin Leancu, primar al comunei Beclean la data faptei și Lucia Cristina Grama, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

„Prezenta cauză are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție în perioada 2010 — 2013 de către inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al CJ Brașov, totodată președinte al filialei județene a unui partid politic, și de către persoane din anturajul acestuia, consilieri județeni și primari, pentru obținerea de foloase necuvenite din atribuirea și derularea, cu încălcarea legii, de contracte de achiziții publice de către CJ Brașov sau UAT-uri din județ, precum și pentru obținerea în mod necuvenit de bani sau alte foloase, în interesul finanțării campaniei electorale a filialei Brașov a partidului respectiv, prin pretinderea de la candidații pentru alegerile locale din anul 2012, pentru a le asigura acestora un loc eligibil pe lista consilierilor județeni”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, în contextul campaniei electorale din anul 2012, Căncescu a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 220.000 de lei și 15.000 de lei, pentru a le include în lista de candidați pentru un post de consilier județean. Suma totală de bani primită de la cele șapte persoane a fost de 485.000 de lei, cuantumul „cotizațiilor” fiind stabilit în funcție de poziția pe lista de candidați.

„Toate sumele de bani au fost predate personal sau printr-un intermediar la casieria partidului de către cei șapte inculpați, fără ca aceștia să primească documente justificative. Suma de bani menționată anterior a fost folosită în campania electorală din anul 2012. Ulterior, toți cei șapte au fost aleși consilieri județeni”, se menționează în comunicat.
Potrivit DNA, Aristotel Căncescu a aprobat în perioada 2010-2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al CJ Brașov pentru achiziționarea de studii sau pentru plata unor contracte supraevaluate încheiate între firmele controlate de Sebastian Grapă și mai multe primării din județ. Sumele de bani alocate la cererea și cu ajutorul lui Grapă au totalizat 1.393.497 de lei, iar o parte din bani au fost depuși la casieria partidului, pentru o poziție eligibilă pe lista de candidați pentru CJ Brașov, în contextul campaniei electorale din anul 2012.

Căncescu mai este acuzat că, în anul 2013, a aprobat alocarea sumei de 400.000 lei din fondul de rezervă al CJ Brașov, sub pretextul achiziției de sisteme de încălzire de către inculpatul Ioan Iancu Boeriu, în calitate de primar al comunei Jibert, de la o societate controlată în fapt de inculpatul Gavril Matei. Pentru alocarea banilor, Boeriu, în urma înțelegerii prealabile cu Căncescu și Matei, în scopul obținerii de către acesta din urmă de foloase necuvenite, a formulat mai multe cereri în acest sens către CJ Brașov și a aprobat în mod formal referate de necesitate, care au fost folosite pentru a justifica încheierea a șase contracte de furnizare a echipamentelor termice, la prețuri supraevaluate, cu societatea respectivă.
„În ceea ce privește utilizarea fondului de rezervă aflat la dispoziția CJ Brașov, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că banii au fost alocați doar cu aprobarea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, care a avut grijă ca în fiecare an fondul să fie constituit la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv 5% din buget. Sumele de bani aflate în acest fond au fost date în mod discreționar de către inculpatul Căncescu pentru recompensarea colaboratorilor politici, fără vreo legătură cu condițiile reale din localități, acesta considerând fondul de rezervă ca fiind la dispoziția sa. În acest context, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a ținut o evidență a utilizării sumelor respective, pentru a căror alocare fiecare persoană se adresa acestuia care aproba direct cererea fără să existe referat de analizare a solicitării, fiind de ajuns ca persoana respectivă să-i spună că banii sunt pentru el”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii mai susțin că, în perioada noiembrie 2011 — martie 2014, Aristotel Căncescu, la cererea și cu ajutorul inculpatului Gheorghe Claudiu Cornea, a încălcat prevederile legale în legătură cu încheierea și derularea unor achiziții publice având ca obiect întocmirea de studii reabilitare, modernizare, reparare drumuri și realizare studiu privind revizuirea Planului județean de gestionare a deșeurilor. Beneficiare ale acestor contracte au fost două societăți comerciale administrate de Florin Gabriel Cornea, fratele inculpatului Gheorghe Claudiu Cornea.
„Concret, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a dat dispoziții funcționarilor din aparatul de specialitate al CJ pentru a întocmi formal mai multe referate, pe care ulterior le-a aprobat direct sau prin intermediul inculpaților Ispas Radu Petru și Costea Viorel. Prin aceste demersuri, cei doi inculpați au încercat să justifice achizițiile respective precum și desfășurarea unei proceduri formale de atribuire. Toate acestea au avut drept consecință prejudicierea bugetului CJ Brașov cu suma totală de 932.178,08 lei, care reprezintă totodată folos necuvenit pentru Cornea Gheorghe Claudiu și firmele controlate de acesta”, precizează DNA.
Din cercetări a mai rezultat că, în februarie 2012, Cristinel Paltin, în calitate de primar al comunei Șercaia și coleg de partid cu Sebastian Grapă, la cererea și cu ajutorul acestuia din urmă, a încheiat cu o societate administrată și deținută de el un contract de servicii în valoare de 78.120 de lei, având ca obiect întocmirea și predarea studiului „Strategie privind prevenirea abandonului școlar, identificarea metodelor de creștere a gradului de instruire a populației comunei Șercaia, jud. Brașov”.
Contractul respectiv a fost atribuit fără să existe o analiză la nivelul unităților școlare din care să rezulte abandonul la acest nivel și care să justifice efectuarea achiziției, fără să fie întocmit un referat de necesitate și fără să existe un buget rectificat și fonduri aprobate. În plus, contractul a fost încheiat cu o societate care nu avea calificarea necesară realizării prestației respective, iar ulterior studiul nu a fost utilizat vreodată, cauzându-se astfel un prejudiciu pentru comuna Șercaia în sumă de 78.120 de lei.
„În atribuirea contractelor descrise anterior, inculpatul Grapă Sebastian a beneficiat de ajutorul inculpatului Neag Adrian Sabin care a redactat în mod formal documente, studii și lucrări, a completat și semnat facturi și a redactat contracte. Totodată, în perioada 2012-2013, inculpatul Grapă Sebastian, în calitate de senator în parlamentul României, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine, a efectuat nemijlocit operațiuni financiare ca acte de comerț, care intrau în sfera de competență a administratorului societăților comerciale deținute de acesta, pentru încheierea sau executarea și plata contractelor derulate cu primăriile mai multor comune din județul Brașov„, se mai menționează în comunicat.
Procurorii precizează, totodată, că în perioada februarie-martie 2017, cu ocazia audierii în calitate de martori, Cosmin Ioan Leancu, Ovidiu Ioan Stângu și Lucia Cristina Grama au făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu au spus tot ce știu în legătură cu fapte și împrejurări esențiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebați, urmărind prin aceasta să împiedice cercetările.
CJ Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 2.727.178 de lei pentru recuperarea căreia procurorii au pus sechestru asupra unor bunuri mobile și imobile, conturi bancare și părți sociale de la societăți ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Brașov, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
DNA precizează că, anterior, inculpatul Aristotel Adrian Căncescu a mai fost trimis în judecată în alte patru dosare de corupție.

AGERPRES

COMENTARII

  1. E o gluma pe langa ce s-a furat…Pentru cunostinta procurorilor, un post de senator la Brasov costa 250.000 de Euro!!!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.