Două meciuri într-o zi : Simona Halep, merge și mai departe, în...

Două meciuri într-o zi : Simona Halep, merge și mai departe, în sferturile de finală, la Montreal, după 6-2, 6-2, cu Venus Williams!

0 206

După ce o învinsese ieri, în trei seturi, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, la turneul de tenis de la Montreal, peste doar câteva ore, eleva lui Darren Cahill a intrat din nou în arenă.
Programul competiției fusese dat peste cap din cauza ploii, așa încât jucătoarea noastră a fost nevoită să joace un nou meci, de data acesta în turul al treilea, adversară fiindu-i nimeni alta decât Venus Williams!

Halep a trecut peste oboseală, a jucat inspirat și cu determinare, dar a profitat din plin și de o accidentare a americancei, astfel încât și s-a calificat lejer în sferturile de finală, după un sec 6-2, 6-2, realizat în doar 72 de minute.
În primul set, Venus a acuzat dureri la picior, situație care a împiedicat-o să se mai exprime la nivelul obişnuit, până la final. Asta nu știrbește cu nimic performanța Simonei, care a jucat două meciuri în aceeași zi, cu atât mai mult, cu cât alegase anterior pe teren mai mult de trei ore, în disputa cu ambițioasa rusoaică Anastasia Pavliucenkova.
La rândul ei, Williams trecuse, în optimi, de Sorana Cîrstea.
Voi dormi, voi dormi şi iar voi dormi după acest meci. Vă mulţumesc că veniţi mereu să mă susţineţi. Mi-am păstrat concentrarea pentru fiecare schimb de mingi. A fost o zi dificilă şi pentru mine, şi pentru Venus„, a spus Simona la finalul disputei cu Williams.
Pentru calificarea în sferturi, Simona primeşte 190 de puncte WTA şi 60.000 de dolari. În sferturi, Halep o va întâlni, sâmbătă, pe franţuzoaica situată pe locul 6 WTA, Caroline Garcia.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.