Dr. MIRCEA DOGARU – Ungaria tuturor cauzelor

Dr. MIRCEA DOGARU – Ungaria tuturor cauzelor

0 12

În scopul împiedicării eliberării teritoriilor slavo-române, chiar germane, dăruite Ungariei de Habsburgi în 1867, în special a Slovaciei, Transilvaniei, Banatului, Partium-ului și Voivodinei, dovedind o disciplină de fier și o mare capacitate de mobilizare și adaptare, ungurii s-au metamorfozat cameleonic, de la tentativa eșuată de refederalizare a Imperiului întreprinsă de Carol de Habsburg (16 octombrie 1918) la Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920), ori de câte ori s-a schimbat curentul în Europa, oferindu-și serviciile tuturor noilor cauze și încercând să păcălească diplomația internațională că sunt singura soluție a momentului în Europa central-răsăriteană

Ungurii, republicani peste noapte
Astfel, în octombrie 1918, ei erau încă monarhiștii, adepți ai unui regat ultranaționalist unguresc în cadrul imperiului dualist, habsburgic. Dar, văzând încotro conduc evenimentele, în momentul izbucnirii revoluției antimonarhice de la Viena (30 octombrie) au devenit „revoluționari” peste noapte.
A doua zi, 31 octombrie, în sprijinul celor ”14 puncte wilsoniene” au proclamat la Târgu-Mureș, printr-un „Consiliu Național Maghiar”, „recunoașterea statelor naționale formate sau în curs de formare”, iar la Budapesta l-au lichidat pe fostul far călăuzitor Istvan Tisza (1861-1918), fiul binecunoscutului conte Kalman (1830-1902), „zdrobitorul de naționalități”, înlocuindu-l cu abilul conte Karolyi Mihalyi (1875-1955), în ideea declarată a „salvgardării păcii”. Imediat Karolyi s-a proclamat „antantofil” (1 noiembrie) și acest cuvânt de ordine a fost lansat de Lovaszy Marton, ca ordin, în parlament.

Deveniți „antantofili” mai „europeni” și mai „democrați” decât toți ceilalți europeni, ungurii, vinovați alături de germani și germanii austrieci de agresiune, politică imperialistă și declanșarea războiului, s-au lepădat de trecut, proclamându-și, pe 2 noiembrie 1918, independența față de Austria.
Nu le trecea prin cap, nici lor, nici altora de atunci încoace, că acest act echivala cu anularea dualismului dar și a avantajelor acestuia – adică, de exemplu, includerea Transilvaniei în Ungaria. Cu alte cuvinte, anulând dualismul proclamau, în fapt, separarea Ungariei și de Transilvania!
Mai mult, la 16 noiembrie 1918, Karoly proclama Ungaria Republică, foștii adepți ai „Regatului Coroanei Sf. Ștefan”, devenind peste noapte și „republicani” înfocați, gata să dea lecții de republicanism oricui.
Cu un Karolyi Mihalyi premier și, de la 1 ianuarie 1918, președinte, și cu Oszkar Jaszy ministru al naționalităților, Ungaria încerca să-și asigure, în pofida Declarației de la Alba-Iulia, inviolabilitatea frontierelor, desfășurând o furibundă campanie de schimbare a imaginii sale, de „albire” prin mistificare și ascundere a contribuției sale la declanșarea războiului și a etnocidului comis în anii 1867-1918 asupra a milioane de români, slovaci, croați, sârbi, polonezi, sloveni, evrei, țigani, germani, etc.

Scopul?
Convingerea delegaților de la Conferința de Pace (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920) că singura realitate stabilă, viabilă în Europa Central-Răsăriteană ar fi o Ungarie republicană și „civilizatoare”, bastion împotriva bolșevismului și zid de apărare al Europei creștine, în granițele fostei Ungarii dualiste.
Dar nu au reușit să păcălească pe nimeni, avea să scrie istoricul american Milton Lehrer, că „Ungaria autocrată de ieri – Ungaria grofilor și a nemeșilor, siluitoare de conștiințe, asupritoare de vieți, Ungaria împotriva căreia s-au ridicat de decenii protestele întregii lumi civilizate, a devenit peste noapte paradisul naționalităților și marea nedreptățită a războiului mondial”. Minciună la care Ungaria nu renunță nici astăzi, după 100 de ani!

…Și tot peste noapte… bolșevici
Tone de maculatură în sprijinul unei Ungarii republicane a „Coroanei Sf. Ștefan” au invadat Versailles-ul. Fără succes însă, deoarece, de la Praga, șeful misiunii militare franceze, generalul Maurice Joseph Pellé, le contracara eforturile transmițând: „Ungurii sunt hotărâți să restabilească vechile hotare ale țării lor. Singurul mijloc de a-i dezarma este de a ocupa efectiv Ungaria printr-o intrvenție militară, așa cum s-a făcut în Germania”.
Mai mult, dovedind o reală cunoaștere a istoriei și situației, spre deosebire de „Nicholsonii” de astăzi, președintele Conferinței de Pace, Alexandre Millerand, le-a dat peste nas afirmând că „voința popoarelor s-a exprimat în zilele din octombrie și noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie s-a prăbușit, când populațiile îndelung asuprite s-au unit cu frații lor italieni, români, iugoslavi și cehoslovaci”.

Văzând că nu are succes cu occidentalii, Karolyi Mihalyi s-a reorientat spre Rusia bolșevică, deoarece avusese prevederea să autorizeze, ca rezervă, înființarea unui Partid Comunist Ungar, la 16 noiembrie 1918. Iar rușii tocmai sfidau lumea, lansând teza revoluției mondiale, o dată cu înființarea, prin convocarea la Moscova, la 2-6 martie 1919 a delegațiilor tuturor partidelor comuniste si social-democrate, a Internaționalei a III-a Comuniste (KOMINTERN).
Omul providențial a fost găsit de Karolyi în persoana lui Bela Kun (Bella Kuhn), evreu ungur comunist, născut în județul Sălaj și care, la Moscova fiind, în anturajul lui Lenin, îl informa deja pe acesta, în scris, încă de la 5 ianuarie, că în Ungaria situația era coaptă pentru o revoluție bolșevică.
Și astfel, peste noapte, ungurii s-au transformat din „republicani” burghezo-democrați și „antantofili” în bolșevici. Nu toți, pentru că era greu pentru grofi să renunțe la latifundii și pentru bancheri și industriași să accepte naționalizarea. Aceștia puteau să capete experiență însă, ca refugiați în Austria, Germania și Italia, constituind rezervă în diaspora „albă” adică fascistă a amiralului fără flotă „Miklos Horthy” sau, în interior, în rândul mișcării fasciste a lui Gombos Gyula (MOVE). Dacă și cu bolșevicii ar fi dat chix în acapararea Transilvaniei și a celorlalte teritorii râvnite, ungurii erau gata să se transforme așadar, peste noapte, din „bolșevici” în „fasciști”.

Republica Sovietică Ungară
Demițând guvernul la 21 martie, Karolyi a încredințat puterea unui Consiliu revoluționar prezidat de Garbai Sandor, lider, alături de Bohm Vilmos al socialiștilor, susținut de latifundari ca Béthlen Istvan, de fasciștii lui Gyula Gombos, de sindicate, dar și de comuniștii lui Bela Kun proclamat „Comisar al poporului pentru Afaceri Externe”.

Gestul i-a fost grăbit de anunțul la 19 martie 1919, al colonelului Vyx, comandantul armatei franceze din Balcani, că  s-a decis, la Conferința de Pace, crearea unei „zone neutre” între români și unguri, asigurată de „trupe interaliate”, motiv pentru care are misiune să-și instaleze unitățile și solicită să i se predea Debreținul și Mako.

La 21 martie 1919, Karolyi a răspuns că decizia Conferinței etse „integral contrară Convenției militare de armistițiu din noiembrie 1918 (cu Austro-Ungaria care nu mai exista, dar ce contează?) și nu ține cont de interesele vitale ale țării sale” care constau, evident, în asuprirea românilor și  slavilor, drept pentru care a finalizat tratativele cu comuniștii și Bela Kun, aflați formal în închisoare din 20 februarie, delegații săi (Kunfi, Landler, Pogany, Weltner și Haubrich) acceptând cele trei puncte până atunci refuzate:
1. Construirea socialismului în Ungaria;
2. Prietenia cu Uniunea Sovietică, stipulată prin tratate și
3. Lupta împotriva imperialismului mondial.
Așa s-a născut, la 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară, cunoscută ca ”Republica Sfaturilor” sau ”Republica celor 133 de zile”.

La Centenarul experimentului bolşevic Bela Kun,

Ofensiva Armatei Roșii
Ceea ce Ungaria „antantofilă” a lui Karolyi Mihalyi nu a îndrăznit, izolată fiind, Ungaria bolșevică a lui Bela Kun, având sprijinul Rusiei Sovietice, a pus în practică imediat: contestarea eliberării teritoriilor slave și românești cucerite cândva de Habsburgi, contestarea unirii lor cu statele-mamă și reînglobarea lor prin cucerire în Ungaria, ca în vremea dualismului.
În baza înțelegerii secrete avute cu Lenin, care prevedea graniță comună a celor două state sovietice pe Carpați (prin desființarea Cehoslovaciei și României), la 25 martie 1919 Bela Kun a mobiliat Armata Roșie Ungară, atacând Cehoslovacia, iar în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, concomitent cu agresiunea bandelor teroriste sovietice peste Nistru, a declanșat, forțând Tisa, ofensiva împotriva României.
În această perspectivă, Vatsetis, comandantul suprem al forțelor bolșevice ruse dăduse deja, de la 26 martie, lui Antonov-Ovscenko, comandantul trupelor bolșevice din Ucraina; ordinul de „directă și strânsă colaborare cu trupele sovietice ale Ungariei”.

Ofensiva Armatei Roșii ruse a fost oprită, însă, de trupele române pe Nistru și abandonată datorită atacării ei de către armatele „albe” ale lui Denikin și atamanului Grigoriev și sprijinirii, de naționaliștii ucrainieni „albi”, a armatei….române, împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor.
Vizând ocuparea regiunii dintre Tisa și Munții Apuseni, neprotejată total de trupele române (datorită intervenției… Antantei), Bela Kun a trimis 2 divizii și o brigadă, dispunând de 137 de tunuri și 5 trenuri blindate care au înaintat adânc pe văile Someșului și Crișului Repede. Prevăzând ofensiva, dispozitivul român era întărit la flancul drept pentru împiedicarea înaintării agresorului spre Cluj și declanșarea contraofensivei, în teren muntos, prin acțiuni frontale și manevra flancului stâng.

În dimineața zilei de 16 aprilie, practic, armata română a trecut la contraofensivă pe un front de 200 km lungime, remarcându-se îndeosebi acțiunile Diviziei 2 vânători de munte în lungul văilor Crișului Alb și Crișului Negru. După numai 4 zile, la 20 aprilie, armata română a atins aliniamentul Oradea-Carei-Satu-Mare apoi, în ciuda unei rezistențe îndârjite, a alungat Armata Roșie Ungară peste Tisa, restabilind frontiera în conformitate cu decizia de la Alba Iulia (chiar în ziua de 1 Mai muncitoresc, sărbătorită cu fast roșu la Budapesta).

În pofida înfrângerilor, Bela Kun nu a demobilizat însă. L-au ajutat contextul extinderii flagelului roșu în Germania (unde se proclamase, la 7 aprilie, Republica Sfaturilor în Bavaria) succesul mobilizării generale, Armata Roșie Ungară având, la 15 mai, ca forță operativă, 113 batalioane), susținerea din partea misiunii militare italiene a fascistului conte Romanelli și succesele de pe frontul cehoslovac, unde, la 15 mai, a fost cucerit Salgatorian iar la 24 mai Miskolc.

În ideea joncțiunii cu forțele Armatei Roșii ruse în Carpații Păduroși, ofensiva pe Frontul de N-E s-a prelungit, la 9 iunie ungurii ocupând Eperjes unde vor proclama (la 16 iunie) constituirea Republicii Slovace a Sfaturilor pentru ca, la 28 iunie, la Kassa, cu sprijinul socialistului Antonin Janusek, să proclame Republica Cehă a Sfaturilor. Îmbătat de succesele obținute asupra cehilor de șeful statului Major al Armatei Roșii Ungare, pe nume… Aurel Stromfeld (evreu român), Bela Kun va retrage trupele din Slovacia la 11 iulie, pentru a ataca trupele românești rămase în expectativă pe Tisa.

Contraofensiva Armatei Române și înfrângerea lui Bela Kun
La 20 iulie 1919, noua ofensivă a bolșevicilor unguri s-a declanșat și, relansată și alimentată fiind, la 24 și 26 iulie, a reușit să creeze câteva capete de pod la est de Tisa, înaintând  pe o adâncime de 40 km.
Oprind ofensiva la 26 iulie, armata română a trecut la contraofensivă în dimineața zilei următoare, obligându-l pe Bela Kun să ceară disperat ajutor Moscovei, la 27 și 30 iulie.
Prea târziu, deoarece, la 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa în urmărirea bandelor roșii, provocând, la 31 iulie, căderea guvernului roșu și fuga spre Viena, în noaptea de 1/2 august 1919, a lui Bela Kun și a colaboratorilor.
Insensibili, de data asta, la amenințările diferiților trepăduși ai Conferinței de Pace care, plătiți de unguri, au încercat să stopeze înaintarea Armatei române, generalii noștri, în frunte cu Rusenescu, au decis ocuparea Budapestei, fapt împlinit în seara zilei de 3 august de un detașament de cavalerie urmat de Divizia 1 vânători, al 2-lea Divizion de cavalerie și de Brigada de roșiori.

Ele au fost aclamate de populația Budapestei, îngrozită de atrocitățile comise de bolșevicii unguri, de miile de execuții la întâmplare, de arestări și torturi la adresa intelectualilor și familiilor nobile, industriașilor și afaceriștilor.
Amintirile acestor atrocități, ca și călduroasa primire făcută de budapestani trupelor române de ocupație sunt surprinse în volumele lui Radu Cosmin: „Românii la Budapesta” și „Desrobitorii”.

Volume extrem de importante pentru că, obligată de aliați să se retragă la jumătatea lunii noiembrie, armata română a predat puterea lui Miklos Horthy care, o dată intrat în Budapesta și susținut fiind de fostul prieten a lui Bela Kun, contele Guido Romanelli, și de diferitele cozi de topor ale diplomației occidentale, cumpărate pentru cauza „Coroanei Sfântului Ștefan” a și început să inunde Conferința de pace cu acuze la adresa „atrocităților” comise de valahii „barbari”.

http://www.cunoastelumea.ro/
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.