De-a lungul vremii oamenii si-au presarat existenta cu o multime de sarbatori, menite sa-i uneasca, sa-i apropie sufleteste si sa-i inveseleasca. Una dintre cele mai importante sarbatori este si sarbatoarea iubirii universale, ziua Sfantului Valentin – Valentine s Day, care pe meleagurile noastre se identifica cu Dragobetele, considerat zeul bunei dispozitii si in principal al dragostei, numit si Cap de Primavara sau Cap de Vara, cunoscut ca fiu al Babei Dochia.
Dragobetele este identificat cu Eros din mitologia greaca si bine inteles cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romana. Pe plaiurele mioritice,
Dragobetele mai este numit si Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor, metamorfozat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume.
Dragobetele este sarbatorit, in unele zone ale tarii, in zilele de 24 si 28 ale lui faurar, iar in alte parti pe 1 si 25 martie.
Dragobetele zeul ce vine din negura timpurilor geto-dacice
Dragobetele, zeul dragostei la romanii din nordul si sudul Dunarii, asa cum am relatat mai sus, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti la oameni, dar si la animale, exista pe plaiurile noastre cu mult timp inainte de venirea slavilor. Drept dovada sunt ritualurie stravechi atestate la tracii din nordul Dunarii si la cei din sudul fluviului cu acelasi nume, rituri cum ar fi cel al infratirii dintre baieti si al insuratirii dintre fete, obiceiuri care sunt prezente pana in secolul trecut in ceremonialul Dragobetelui ( inconjurati de ceata lor, flacaii respectiv fetele isi crestau bratul stang in forma de cruce, suprapunandu-si apoi taieturile, gest ce era urmat de “gustarea” sangelui unul de la celalalt, devenind asftel frati respectiv surori de cruce).
Denumirea de Dragobete se pare ca provine din cuvintele dacice trago care inseamna tap si pede picioare, mai tarziu trago devenind drago, iar pede bete, iar dupa crestinarea dacilor, sarbatoarea de Dragobete si-a pierdut atributiile primitive, devenind un zeu al dragostei curate, simbol al primaverii, sarbatorit la ziua imperecherii pasarilor.
Se spune ca de Dragobete, baietii si fetele isi pun straie de sarbatoare si chiuind si zbenguindu-se, se duc in padure pentru a culege ghiocei, micsunele sau albastrele, iar cand ceasurile se apropie de ora pranzului, coboara in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care, daca o va prinde, ii poate fura o sarutare in vazul lumii, sarutul fiind considerat ca o logodna pe un an de zile.
“Dragobetele saruta fetele!” a devenit zicala de necombatut, deoarece fetele abia asteapta sa fie sarutate, cu cat mai multi baieti o saruta in acea zi pe fata, cu atat mai mult ea va fi iubita si dorita in viitor.
De asemenea, in aceasta zi de sarbatoare nu se tese, nu se lucreaza in fierarie, se intrerup muncile campului, dar in schimb se face curatenie in casa pentru ca Dragobetele sa fie intampinat cum se cuvine. Tanarul Dragobete, cu varsta lui multimilenara, a fost pastrat in fabuloasa noastra mitologie populara, mai ales in mediul rural.
Pentru cei mai multi dintre romani, din pacate ziua de Dragobete si-a pierdut semnificatia, aceasta sarbatoare a iubirii autohtone fiind subminata de cei care vor sa-l substituie, in necunostinta de cauza, cu Sfantul Valentin al occidentalilor catolici. Dar ce am avea de castigat din substituirea acestei vechi traditii “Dragobetele navalnic care saruta fetele!” cu cea mult mai noua “Sfantul Valentin”??
Iza M.
