Dragobetele – un Valentine romanesc
Pentru ca astazi, 14 februarie, se sarbatoreste cu asa de mult fast o sarbatoare, mai mult sau mai putin crestina, mentinuta si dezvoltata printr-o campanie de marketing deja agresiva, ne-am gandit ca putem profita e acest prilej pentru a resuscita un obicei stravechi, profund romanesc.
Dragobetele, sarbatorit de noi pe data 24 de februarie, este un tanar, aratos, puternic, viril, numit in popor “Navalnicul”, fecior frumos care lua mintile fetelor, se spune ca ar fi fost transformat de Maica Domnului intr-o floare, o buruiana “de dragoste”. Navalnicul creste si acum in paduri, pe vetre anume, stiute de babe facatoare de descantece de dragoste. 
O alta varianta a credintei populare precrestine spune ca Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie care s-a extins treptat in randul locuitorilor din sudul si nordul Dunarii care au adoptat cateva obiceiuri specifice, pentru acesta zi in care sacrificarea animalelor era interzisa.
In satele romanesti femeile obisnuiesc sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul, iar fetele mari strang de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita “a zanelor” pentru a-si spala dimineata chipul, sa ramana frumoase si sa fie mereu iubite. Apa zapezii este folosita si la descantece de dragoste pe parcursul anului, alaturi de cateva flori culese in acesta zi.
