Există pericolul real al destrămări țării, pe seama tot mai puter­ni­celor mișcări...

Există pericolul real al destrămări țării, pe seama tot mai puter­ni­celor mișcări separatiste la care asistăm!

Prof.dr. Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C.Brătianu", al Academiei, atrage atenția: Pricolul destrămării țării este foarte prezent pe fondul incapacității clasei politice de a lega provinciile Romaniei și de a întări unitatea etno-identitară a românilor.

Ce s-a întâmplat în anul 2018, din acest punct de vedere, este o rușine.
Este rușinos modul în care politicienii români au marcat Centenarul.
Dacă n-ar fi fost cam­paniile de presă,chiar si cele comerciale – să recunoaștem -, sau micile dezbateri culturale pe marginea Cen­te­­narului, am fi trecut peste acest an cu totul ne­păsători, ca societate. Clasa politică nu a fost în stare să-și asume și să ducă la îndeplinire niciun proiect major în onoarea Centenarului.
Unica reali­zare sem­nificativă a fost sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, la 25 noiembrie a.c.
Incapacitatea poli­ticienilor face ca, la o sută de ani de la Marea Unire, provinciile statului român să fie aproape la fel de puțin legate între ele ca la 1918.
Politicienii puteau să-și propună să întărească unitatea etno-identitară a românilor prin proiecte de infrastructură care să ușureze circulația între regiuni și să faciliteze dez­voltarea în armonie a tuturor. În lipsa unor măsuri coerente și eficiente în acest sens, există pericolul unei destrămări a țării, pe seama tot mai puter­ni­celor mișcări separatiste la care asistăm”, a spus Dungaciu într-un interviu pentru Formula AS.
Sociologul consideră că Ungaria și-a asigurat o prezență pregnantă în Ardeal, și deși nu poate obține ruperea ei de România, va căuta obținerea unui statut special pentru Transilvania. Dan Dungaciu afirmă că slăbciunea statului român va duce la decuplarea Ardealului de București.
În mod normal, când Ungaria își întinde mâna spre România, ar trebui să o lovim peste degete, ca să și le retragă. Dar noi nu facem asta, ci acceptăm ca Ungaria să-și înfigă, unul câte unul, degetele în România: în economie, în politică, în educație, în zona cultural-identitară… 
Concesiile făcute prin tăcere de statul român se contabilizează, deja, ca realități de neschimbat în favoarea maghiarilor.
Altfel spus, va fi foarte greu să le iei înapoi anumite „drepturi”excesiv separaiste pe care le-au câștigat prin șantaj, prin îndrăzneală nepedepsită, prin slăbiciunea statului nostru.
Deja prezența Ungariei în Transilvania este pregnantă. Și dacă vreodată Ungaria va face ceva cu totul inadmisibil, statul român nu se va putea limita la a-i da peste unghiici va trebui să-i smulgă mâna înfiptă până la cot în România.
Va fi mult mai greu, ba s-ar putea isca și un conflict major.
Cum s-a întâmplat în urma unei politici împăciuitoriste asemănătoarefăcute de Anglia cu Germania lui Hitler.
Anglia a crezut că dacă îi dă lui Hitler tot ce vrea, acesta se va opri, iar el a vrut tot mai mult.
Un­garia controlează în Transilvania bună parte din me­diul de afaceri, din sistemul administrativ-po­litic, din instituții culturale și de educație, din liderii de opinie, din presă…
  Ungaria va putea incerca sa activeze toate acestea pentru a provoca un eveniment major, cum ar fi de exemplu un referendum. Ce va mai putea face atunci România? Cum va smulge ancorele ma­ghiare de pe teren?
Cum va putea combate o even­tuală campanie antiromânească internațională?
As­tăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de Ro­mâ­nia, că știe că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune.
La fel ca Rusia, în Transnistria și în Dombas. Consecința slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de București și la manifestarea ei autonomă, even­tual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influență maghiară.
În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinței clasei noastre po­litice.
Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. 
Nu mai e nevoie ca Ungaria să ceară mo­di­ficarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba”, La ce i-ar folosi?

COMENTARII