Extremismul maghiar şi „problema secuilor”. De ce Secuii cedează maghiarizării !?
În secolul al XVIII-lea, cu înlesnirile obţinute prin cel dintâi compromis dualist maghiaro-habsburgic (1711), maghiarizarea încă se intensifică. Un respectabil istoric secui, Mihaly Cserey, avertiza şi reamintea conaţionalilor săi „secui”, în cartea sa: „Nenorocirea Transilvaniei totdeauna din Ţara Ungurească şi de la unguri s-a tras. Aşa am pierdut şi ţara şi libertatea…” (Raoul Şorban, op. cit, p. 5). Şi încă: „Fereşte-te Transilvanie că nu de puţine ori păsatul unguresc ţi-a fript buzele”. Notăm că „secuii”, în simbioză cu valahii din zonă vedeau în Ardeal patria lor ancestrală. Cartea stă la Biblioteca Academiei Române, netradusă !! Iar liderii autentici „secui”, în relaţia lor reciproc benefică numai cu masa valahilor majoritari autohtoni din zona „colonizării” lor puteau spera la un viitor mai bun. Dar n-au înţeles sau supravegherea lor de către extremismul maghiar va fi fost prea abilă ori prea puternică.
Studiul fundamental, deja citat, al savantului I.I.Russu, Românii şi secuii, oferă, pentru Evul Mediu şi în continuare, un model de cercetare şi de rezolvare a „problemei”. Autorul argumentează – şi indică direcţii şi metode de aprofundare – preponderenţa autohtonilor valahi în „secuime”, din secolul XIII şi, în pofida 
maghiarizării, în continuare, până la consemnările, corecte, din etapa interbelică (vezi mai sus). El atrage atenţia asupra falsului prin omisiune, defavorabil elementului românesc, din multe statistici şi conscripţii ale
autorităţii de Stat maghiare şi din cele confesionale, inclusiv din cele imperiale, ca şi din bogata bibliografie maghiară în domeniu.Iar cercetătoarea Ioana Cristache Panait, într-un capitol final, aduce în plus argumente esenţiale. I.I.Russu, învinuieşte totodată autorităţile Statului român de după 1918,imbatate de euforia Marii Uniri, pentru marele dezinteres asupra Ardealului din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, „uitarea” din partea liderilor „secui”, dublată de cointeresare şi presiune, de puternica politică de maghiarizare nu numai a majorităţii româneşti din zonă, au făcut ca în Revoluţia română din 1848-1849 din Ardeal regimentele secuieşti să devină forţa de şoc a contrarevoluţiei maghiare. De asemenea, în aprilie 1919, când Armata maghiară a regimului comunist se pregătea să pornească ofensiva contra Armatei române, cele mai bune forţe combatante aparţineau diviziei de secui, fanatizată de idealul „Ungariei mari”.
Kjellen,politician suedez redutabil si mare politolog european, nascatorul si inventatorul termenului de „Geopolitica” Iata ce spunea Domnia Sa nu tocmai de mult in Parlamentul European despre zbaterea fara noima a elitelor revizioniste ce se agita international in Bazinul Carpatic si al Dunarii de mijloc.
„Basinul Dunării de mijloc, este o astfel de regiune, dar vecinii voştri Unguri , nu-l pot pretinde nici pe departe în întregimea lui,
Pentru un mare Stat Unguresc ,cum si l-ar dori si il revendica de 100 de ani, ei sunt doar o modestă, mică insulă etnică, ce se pierde în cadrul acestui mult prea larg basin pentru ei.
Şi n-ai dreptul să pretinzi pentru tine o regiune geografică organică, întreagă, decât atunci când neamul tău o poate umple în întregime.Demografic si economic!
Altfel, trebuie să te mulţumeşti cu cât, din acest basin, ocupă masa neamului tău. Iar Transilvania (o poţi afla din cel dintâi tratat de geopolitică, care-ţi va cădea sub priviri), e sortită de la începutul lumii ca să fie sâmbure de ţară, cum o vedem că e în România Mare , covarsitor etnica . Si nu piesă de margine, secundară, cum a fost – şi ar fi! – într-o prea indelung planuita Ungarie Mare.”
