Favoare de la un vecin sibian – Iohanis se va întâlni cu...

Favoare de la un vecin sibian – Iohanis se va întâlni cu liberalii la Brașov

0 212

Conform unui comunicat trimis de PNL peste 1.000 de membri liberali sau invitația ai acestora din cele șase judeţe ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, vor participa în 12 octombrie, la Braşov, la o întâlnire regională a liberalilor.
Nu credem că organizatorii vor să mascheze puținătatea peneliștilor în Brașov prin import de liberali din toată Regiunea 7 Centru.
La eveniment a confirmat participarea şi preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit unor surse din PNL.

Locaţia nu a fost stabilită, iniţial fiind luat în considerare Teatrul Sică Alexandrescu, dar numărul mare de „invitați” depăşeşte capacitatea sălii mari de aici.
Suntem convinși că dl primar Scripcaru va da autorizație pentru mitingul elctoral chiar și în Piața Sfatului. De ce NU?

Nota
Răspundem celor care consideră ilegală apariția imenselor panouri publicitare cu preș. Klaus Werner Iohannis. Panotajul agresiv cu preș. Iohannes prezent prin intersecțiile brașovene este o publicitate plătită la greu, si nu se supune legii electorale pentru că nu s-a intrat oficial în campania electorală.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.