FC Braşov are o nouă conducere tehnică şi administrativă; Ţălnar a preluat...

FC Braşov are o nouă conducere tehnică şi administrativă; Ţălnar a preluat frâiele băncii tehnice

0 510

Chiar dacă următoarea înfăţişare la tribunal, pentru procesul legat de faliment, bate la uşă (3 august), chiar dacă problemele legate de lot sunt multiple, FC Braşov trăieşte. Mai mult, echipa braşoveană va porni de la zero, chiar…în liga secundă. Aceasta, deoarece toată lumea se bazează pe banii proveniţi din vânzarea de către Steaua a jucătorului Alex Chipciu. Aceştia reprezintă o gură de oxigen absolut necesară, de care toată lumea profită. Cu îngăduinţa şi zbaterea administratorului judiciar al clubului, Marian Brescan, luni a parafat înţelegerea cu ,,stegarii” şi noul antrenor principal, Cornel Ţălnar, care revnine astfel, după câţiva ani, în fotbalul braşovean. El va fi ajutat de Mihai Stere, ca antrenor secund şi de Andrei Şanta, care se va ocupa în continuare de antrenamentul portarilor. La nivelul conducerii, Vasile Dochiţa a revenit ca director general, iar Paul Enache, care se întoarce şi el în fotbal, după foarte mult timp, va fi manager general. Sub conducerea lui Ţălnar, puţinii jucători din lot, vor face astăzi primul antrenament, principala probelmă invocată de ,,Ţânţar” fiind perioada scurtă până la startul noului campionat, fixat la sfârşitul săptămânii viitoare

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.