Federația Română de Handbal a anunțat cei mai buni handbaliști români în...

Federația Română de Handbal a anunțat cei mai buni handbaliști români în 2019

0 17

Mai târziu decât în alți ani, asta, probabil, datorită comportării mediocre a naționalei țării noastre la mondialul din Japonia, Federația Română de Handbal a anunțat superlativele anului 2019. MVP-urile sunt Crina Pintea (29 ani) și Mihai Popescu (34 ani).

Crina Pintea a avut o primă jumătate de an bună, reușind să câștige în premieră Liga Campionilor, sub culorile echipei Gyor. Ea și a continuat practic evoluțiile de la Euro 2018, unde a fost inclusă în echipa ideală.

„Nu-mi vine să cred, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mă bucur că până la urmă s-au văzut și lucrurile bune și că se întâmplă lucruri frumoase și la noi. Nu vreau să spun că 2019 a fost cel mai bun an al meu, pentru că toți anii din spate au făcut ca 2019 să fie unul bun. Cât timp muncești și pui cărămidă cu cărămidă, la un moment dat vei vedea casa gata, asta s-a întâmplat la mine. Cred că pot mult mai mult de atât. Îmi doresc să fiu sănătoasă și împreună să ne putem îndeplini obiectivele. Când cu echipa ai rezultate foarte bune, apar și rezultatele individuale”, a declarat, pentru prosport.ro, Crina Pintea, pivot CSM București (foto).

Tot la feminin, Cristina Neagu (31 de ani) și Denisa Dedu (25 de ani) au fost desemnate cele mai bune românce din Liga Florilor.

La masculin, Mihai Popescu a obținut cele mai multe voturi și a fost desemnat cel mai bun jucător român în anul 2019. Handbalistul activează în campionatul Franței, la echipa St. Raphael.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.