Festivalul Europalia, de la Bruxelles și cine l-a omorât pe Brâncuși!

Festivalul Europalia, de la Bruxelles și cine l-a omorât pe Brâncuși!

La începutul acestei săptămâni a avut loc deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Artă Europalia de la Bruxelles, a cărui invitată de onoare este, la această ediţie, România, La ceremonia de deschidere au participat şi Regele Philippe al Belgiei, Regina Mathilde şi preşedintele ţării noastre, Klaus Iohannis.
Aceştia au vizitat expoziţia dedicată lui Constantin Brâncuşi, deschisă la centrul BOZAR şi organizată de Institutul Cultural Român.

„Am început cu dreptul Festivalul Europalia. S-a vernisat expoziția Constantin Brâncuși „Sublimarea formei”, despre care îndrăznesc să spun că este cel mai important eveniment organizat vreodată de Institutul Cultural Român. A fost o provocare logistică și organizatorică, cu care ICR nu s-a mai întâlnit. Este cea mai importantă expoziţie Brâncuși din ultimii 30 de ani; are un număr important de piese; este, grație curatoarei Doina Lemny, o expunere a sculptorului român Constantin Brâncuși pentru că deseori, în străinătate, când este prezentat el este prezentat ca și sculptor francez. Deci este o expoziție care, spre deosebire de alte evenimente dedicate lui Constantin Brâncuși, îi pune în lumină întreaga viață și operă și evoluția de acolo de unde a plecat”, declara Mirel Taloş, unul din organizatori.
În următoarele patru luni, Festivalul Europalia va reuni numeroase manifestări organizate în Belgia, dar şi în Olanda, Germania, Luxemburg şi Marea Britanie. Vor avea loc peste 250 de proiecte de artă vizuală, muzică, teatru, cinema, literatură şi arte ale spectacolului.

Nu e un creator în sculptură”
Și acum iată un adevăr mai puțin cunoscut despre marele și genialul artist.
Cu 68 de ani în urmă, pe 7 martie 1951, marele Constantin Brâncuși vrea să-și doneze opera țării: 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier. Acedamicieni de vază, precum George Călinescu, Geo Bogza, Ion Jalea, ori Mihail Sadoveanu, analizează propunerea și ajung la concluzia că băiatul din Hobița e modest, iar ”Brâncuși nu poate fi
considerat un creator în sculptură”.

A fost ziua în care l-am omorât, pentru prima oară, pe genialul artist.

Atelierul parizian al lui Brâncuși, considerat a fi unul dintre cei mai mari sculptori in lume. O țesătoare și un tipograf au decis că ceea ce a zămislit el, putea fi realizat de orice țăran neinstruit

În primele zile ale lui 1951, Constantin Brâncuși, aflat la Paris, decide să
doneze operele sale, lucrate acolo, în ”Orașul Lumii”. Face o propunere
concretă, în acest sens, Statului Român: urmează să lase acestuia 230 de
sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier, dar și obiecte personale, practic, o avere inestimabilă. 
Comuniștii sunt extrem de reticenți, pentru că este vorba despre un fiu al
poporului emigrat în Franța, cu puține legături cu plaiurile mioritice. 
Brâncuși insistă și scrie o a doua scrisoare. Atunci autoritățile bolșevice decid să trimită o comise formată din ”specialiști” lângă Arcul de Triumf, pentru a vedea ce și cum. Constanța Crăciun se suie în avion. Este membră PCR, fostă țesătoare, undeva pe la patru clase.
Pentru că e căsătorită cu Ion Vințe, comunist notoriu, avansează rapid,
urmând a ajunge Ministrul Culturii.  Alături de ea urcă și Teohari
Georgescu
, fost tipograf, agent NKVD, actualmente Ministru de Interne. Ei și alți ”meseriași” vor analiza munca lui Constantin Brâncuși.

Se întorc repede, așa că la finele lui februarie 1951 este convocată o ședință
la Academia RPR. Principala lor concluzie este aceea că ”Operele lui Brâncuși sunt unele pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit”.

Pe 7 martie 1951, cu 68 de ani în urmă, Academicienii Secțiunii de Știința
Limbii, Literatură și Artă
 din cadrul Academiei Republicii Populare
Române 
se reunesc sub președinția secretarului secțiunii, tovarășul
academician Mihail Sadoveanu.
În cei 45 de ani de comunism, am învățat că toți acești oameni au fost personalități marcante ale culturii și literaturii noastre. În realitate, însă, academicienii cu ștaif au fost cei care au renunțat la averea pe care Brâncuși voia să o doneze Statului Român. La întrunire participă
nume grele:
– George Călinescu, 52 de ani, critic literar, scriitor, personalitate
enciclopedică, autorul ”Enigmei Otliei” și a ”Istoriei Literaturii Române”,
– Camil Petrescu, 57 de ani, romancier, dramaturg, doctor în filozofie,”Ultima noapte de dragoste”…, ”Patul lui Procust”, ”Jocul Ielelor” 
– Geo Bogza, 43 de ani, părintele reportajului literar, ”Paznic de far” ori 
”Cartea Oltului” 
– Victor Eftimiu, 52 de ani, mason, ”Meșterul Manole”
– Ion Jalea, 54 de ani, sculptor imens (Monumentul eroilor ceferiști de la
Gara de Nord din București, bustul lui Eminescu din parcul Cișmigiu,
statuia lui Spiru Haret de la Universitatea din București).

Vorba cântecului lui Andrieș, ”se discută probleme, se analizează”, la
final, se încheie un proces verbal, numărul 10, în care apar câteva idei 
greu de acceptat astăzi, ca fiind născute de mintea unor oameni ce puseseră
mâna, la a lor viață, pe ceva carte. 
Tovarășul George Călinescu afirmă că ”Brâncuși este o figură mai puțin
cunoscută, care speculează, prin mijloace bizare, gusturile morbide ale
societății burgheze”.
 Tov. prof Ion Jalea continuă, fiind de părere că
Brâncuși nu respectă tezele lui Sobolev, din ”Teoria leninistă a reflectării și arta”. Se arată inutilitatea operele lui Constantin Brâncuși, precum și faptul că ”sculpturile sale nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în RPR”.
Concluzia finală: ”Refuzăm!”

Brâncuși este informat despre decizia luată. Pe 1 august 1951 renunță la
cetățenia română, o cere pe cea franceză, pe care o va primi chiar anul
următor. Decide să ”uite” de tot ceea ce înseamnă plaiuri mioritice și donează Franței toate operele sale din atelierul de la Paris. De atunci, din 1951, continuăm să-l ucidem pe maestrul din Hobița

Sursa: RRA & a1.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.