Festivalul Musica Barcensis ediția a XI-a debutează în 19 iulie 2020

Festivalul Musica Barcensis ediția a XI-a debutează în 19 iulie 2020

0 164

De 10 ani, Festivalul Musica Barcensis colorează viața culturală din cetățile fortificate ale Țării Bârsei. Concertele și evenimentele festivalului au adus în lunile de vară un suflu nou în bisericile evanghelice din zona Brașovului. Cu un public constant de peste 200 persoane/concert, conceptul festivalului a reușit să convingă audiența că poveștile spuse în spatele zidurilor merită ascultate și descoperite. Din fortărețe tăcute, aceste cetăți au devenit un loc al întâlnirii, un decor fascinant și misterios care ne poate inspira.  

În acest an, declarat la nivel național anul turismului rural și de patrimoniu, în ciuda situației restrictive cauzate de pandemie şi a lipsei posibilităților de cofinanţare din partea autorităţilor, Musica Barcensis va oferi publicului, ca de fiecare dată, un ,,respiro” – un moment de delectare muzicală în ambianța istorică a curților interioare – concerte open air, ce vor avea loc în curtea Bisericii Negre, Ghimbav, Prejmer, cetatea Feldioara și Hărman, după următorul program:

19 iulie – Biserica Neagră – ora.18.00 – Fernandez Family – concert educativ pentru copii
26 iulie – Ghimbav (Biserica evanghelică fortificată) – ora 18.00 – Unissono Quartet
02 august – Cetatea Prejmer – ora 17.00 – Cantate Domino
09 august – Biserica Neagră- ora 19.00 – Valentin Șerban – vioară
16 august – Cetatea Feldioara – ora 17.00 – Capella Coronensis
23 august – Cetatea Hărman – ora 19.00 –  Berti Barbera & Nicu Patoi

Festivalul Musica Barcensis propune ansambluri camerale în Ghimbav, Prejmer, Feldioara, un recital solo cu muzică de Bach și un concert educativ la Biserica Neagră, precum și o nocturnă de jazz în incinta cetății Hărman. 


Acces:

Accesul la concertele din curtea Bisericii Negre (latura sudică) se va face cu toate măsurile de protecție ce se impun, cu 30 minute înaintea începerii concertului, fără rezervare în prealabil, prin cele trei puncte de acces, de unde se pot achiziționa și biletele  în valoare de 10 lei, în limita locurilor disponibile. Publicul este rugat să poarte asupra sa mască de protecție și o umbrelă, în caz de vreme nepotrivită. Dacă condițiile meteo se deteriorează vizibil, începerea concertelor se amână, iar dacă ploaia nu se oprește, concertele vor fi transmise live, prin streaming, pe pagina de facebook a Fundației Forum Arte.

Organizatori:

Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Ghimbav, Prejmer și Hărman. Parteneri: primăria Comunei Feldioara. I.Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.