Foștii guvernanți au avut dreptate – numărul programatorilor a crescut, în 2019,...

Foștii guvernanți au avut dreptate – numărul programatorilor a crescut, în 2019, la 100.000, de la 75.000!!

0 158

Numărul programatorilor care beneficiază de scutirea pe venitul salarial a crescut, în 2019, la 100.000, de la 75.000 câţi erau cu un an în urmă, iar acest lucru s-a datorat menţinerii acestei facilităţi şi extinderii scutirii la programatorii care sunt studenţi în curs, se arată în bilanţul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), transmis luni AGERPRES.

Conform documentului, menţinerea scutirii de impozit pe venit salarial pentru programatori şi extinderea acestei facilităţi pentru programatorii care sunt studenţi în curs a făcut ca aproximativ 15.000 de salariaţi să fie beneficiari în plus faţă de momentul extinderii, astfel încât numărul beneficiarilor acestei facilităţi a crescut de la 75.000 în 2018, la 100.000 de angajaţi în 2019.

La începutul lunii iunie, liderul PNL, Ludovic Orban, declara, într-o conferinţă de presă susţinută la Mediaş, că orice venit trebuie impozitat şi că nu i se pare normal ca salariaţii din IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit.
În replică, reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) afirmau că facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT din România competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, iar o măsură de impozitare ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiştilor din ţară, susţin reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
În plus, în bilanţul MCSI publicat luni se arată că, până la momentul actual, în cadrul proiectului Ro-Net din cele şapte loturi incluse în program au fost date în folosinţă Lotul 1 şi Lotul 5. Finalizarea proiectului în valoare de 84 de milioane de euro este estimată de minister pentru decembrie 2019.

O altă realizare inclusă în bilanţul ministerului de resort este lansarea, pe data de 2 aprilie 2018, a noului sistemul informatic SEAP prin care se desfăşoară în mod transparent achiziţiile publice.

MCSI – ministerul care dispare
Pe data de 4 noiembrie 2019, a fost învestit Guvernul condus de Ludovic Orban, iar în schemă ministerială Ministerul Comunicaţiilor este comasat cu domeniul Transporturilor, noua entitate fiind Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.