Fotbal, Liga a treia : ACS SR Brașov a irosit două puncte...

Fotbal, Liga a treia : ACS SR Brașov a irosit două puncte acasă

0 263

În etapa a patra a Ligii a treia de fotbal, seria a treia, ACS SR Brașov a evoluat acasă, în compania echipei Vedița Colonești. Gazdă a fost stadionul Tineretului, al cărui gazon nu amintește nici pe departe de cel care era admirat și lăudat de toată lumea, în vremurile apuse…Trei dungi transversale, în care nu este brazdă, iarba palidă și rară, cam atât a rămas din vestitul gazon de pe Tineretului…Revenind la meci, trebuie spus că după o primă repriză albă, echipele și-au dat drumul la joc în partea a doua, când au apărut și golurile.

Echipa brașoveană a dominat și merita victoria, mai ales că a condus de două ori. Prima dată, datorită golului marcat de Surdu (min. 53), cu capul, după o centrare de pe partea dreaptă. Apoi, datorită reușitei aceluiași jucător (min. 83), după o fază spectaculoasă, la capătul căreia a catapultat mingea în plasă, de la 3 m, din unghi, trimițând-o sub transversală. De fiecare dată însă, oaspeții au avut răspuns, înscriind prin Negoiță, (după ce a ratat un penalty, trimițând mingea în transversală, a fost atent, a recuperat-o și a marcat, în min. 72) și Achim (min. 90). Scor final : 2-2, însă ,,stegarii”se pot declara pierzători a două puncte, pentru că au avut mai mult inițiativa și meritau victoria.

Pentru ACS SR Brașov, care are 5 puncte, urmează o deplasare dificilă, urmând să se confrunte cu CSM Slatina

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.