Fundaţia Gojdu, o afacere antiromaneasca cu aur şi imobile de 3 miliarde de euro!!
În 1871, macedoromânul Emanuil Gojdu lăsa prin testament unei fundaţii administrate de Mitropolia Ardealului o avere care s-ar ridica astăzi la trei miliarde de euro. De pe urma acesteia urmau să beneficieze studenţii români săraci, care aveau nevoie de burse. Printre bursieri s-au numărat, în timp, Victor Babeş, Traian Vuia şi Octavian Goga, Constantin Daicoviciu sau Dumitru Stăniloaie. Statul maghiar a confiscat bunurile acestei organizaţii neguvernamentale în 1918 şi nu le-a mai restituit niciodată, deşi a semnat acorduri internaţionale în sensul retrocedării, în anul 1937.
În 1996, un grup de intelectuali transilvăneni şi bănăţeni, precum şi capi ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal – spre disperarea lui M.R.U. , un premier marca Basescu! – au hotărâtreînfiinţarea Fundaţiei Gojdu, pe baza idealurilor înscrise în testamentul lui Emanuil Gojdu. Noua fundaţie, cu sediul la Sibiu, patronată de Biserica Ortodoxă Română, a fost considerată legal,proprietara de drept a bunurilor aflate la Budapesta şi a revendicat acest patrimoniu în baza acordului din 1937, mai sus-amintit. Drept “răspuns”, Primăria din Budapesta a scos la licitaţie imobilele Fundaţiei Gojdu, în 1998 şi 1999.
Pentru a stopa o posibilă înstrăinare a bunurilor, “Grupul de iniţiativă” a chemat în instanţă statul maghiar, la începutul anului 2000. Relaţiile generale româno – maghiare s-au destins ulterior. O mare parte a averii se află într-o bancă din Austria În 2005, Guvernul Tăriceanu a încheiat cu guvernul ungar un act juridic prin care patrimoniul era renaţionalizat de statul ungar, Fundaţia Gojdu, în varianta gândită de Emanuil Gojdu, era desfiinţată, iar testamentul, anulat. 
Actul prevedea înfiinţarea unei noi fundaţii, în Ungaria, care să se ocupe doar de studenţii români aflaţi acolo, cu fonduri puse la dispoziţie de statele român şi maghiar, dar nu mai spunea nimic despre banii lăsaţi de Emanuil Gojdu. Documentul a fost conceput de… Mihai Răzvan Ungureanu, în calitate de ministru de externe. Acest acord a stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Române. În urma scandalului care a urmat, Parlamentul a respins iniţiativa şi a repus Fundaţia Gojdu de la Sibiu în drepturile ei.
În anul 2012, premierul Victor Ponta a anunţat „fortzos”, că o comisie de control va verifica modul în care MRU a încercat abuziv să înstrăineze Fundaţia Gojdu. Acesta e motivul pentru care, înainte de votul din Parlament pentru numirea lui Ungureanu în funcţia de şef SIE, s-a vorbit despre Fundaţia Gojdu, piatra de moară de la gâtul lui MRU’...pe care si-a atarnat-o singur ! Conform informaţiilor de ultimă oră, din verificările Fundaţiei Gojdu din Sibiu reiese că într-o bancă din Austria există o parte din averea lăsată moştenire studenţilor români, sub formă de aur. Acest lucru ar putea explica dorinţa de a şterge urmele acestui act de caritate vechi de 150 de ani… Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria era obligată să restituie bunurile fundaţiei !!
Pe 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu, unic moştenitor al unei familii de aromâni aşezaţi în Oradea, înfiinţa, prin actul său testamentar, Fundaţia Gojdu, condusă de Mitropolitul Ardealului. Fundaţia a-nceput să funcţioneze în 1871, imediat după moartea întemeietorului, care a lăsat o mare parte din imensa lui avere, prin intermediul fundaţiei, în beneficiul naţiunii române din Ungaria şi Transilvania’, pentru prosperitatea şi înflorirea Patriei, a Bisericii Răsăritene Ortodoxe şi a Naţiei Române’.
După moartea lui Gojdu, fundaţia a fost condusă tot de un mare ortodox aromân, prieten bun cu marele filantrop: mitropolitul Andrei Şaguna. Până în 1918, sub îndrumarea Reprezentanţei,Fundaţia Gojdu şi-a sporit considerabil patrimoniul mobiliar şi imobiliar, construind la Budapesta, între străzile Kiraly şi Dob, 7 corpuri de clădiri, cumpărând un imobil în Oradea şi acţiuni la băncile Pesti Hazai Elso Takarekpenztar şi Hazai Bank, din Budapesta. Astfel, a devenit cea mai mare fundaţie românească din fosta monarhie austro- ungară. Între 1871 şi 1918 au fost date 4.455 de burse !! Între anii 1871 şi 1918, fundaţia a acordat 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi.
După Primul Război Mondial, averea fundaţiei a rămas aproape în întregime în Ungaria. Reprezentanţa funcţiona la Sibiu, iar administraţia bunurilor aflate la Budapesta îşi avea sediul pe strada Hollo, la numărul 8. După înlăturarea monarhiei austriece, Ungaria a fost obligată – prin articolul 247 al Tratatului de pace de la Trianon – să restituie toate proprietăţile fundaţiilor. De bunurile lăsate de Gojdu urmau să beneficieze românii ortodocşi din România (în proporţie de 90%), din Iugoslavia şi Cehoslovacia (6%) şi din Ungaria (4%). La data de 27 octombrie 1937 s-a semnat la Bucureşti un acord definitiv prin care Ungaria se obliga să restituie României, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a documentului, întregul patrimoniu al Fundaţiei Gojdu, pentru a fi pus la dispoziţia reprezentanţei din Sibiu. Acordul a fost ratificat în 1938 de România şi pe 20 iunie 1940 de Ungaria. Conform variantei maghiare, nu a fost aplicat din cauza evenimentelor ce au survenit după Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, deşi până în 1944, România a fost aliatul Ungariei şi nu existau motive ca tratatul să nu fie aplicat…
Aromânii au venit în Transilvania după ce oraşele le-au fost devastate de bande turco-albaneze. Familia de macedoromâni Gojdu îşi are rădăcinile undeva în partea de vest a Balcanilor. Venirea lor în Transilvania are o istorie mai puţin cunoscută de public. Triburile de păstori macedoromâni din Epir şi Albania de Sud au reuşit, sub dominaţia otomană, să-şi păstreze în mare parte autonomia locală şi privilegiile de care se bucurau sub împăraţii bizantini. Datorită libertăţii de mişcare şi aptitudinilor pentru comerţ, ei au devenit cărăuşii, călăuzele şi stăpânii celor mai importante drumuri din această zonă a Europei. Către finele secolului al XVI-lea, forţa economică a triburilor a început să crească. Iar după anul 1700, oraşele aromânilor, precum Metopa şi Moscopolea, au devenit unele dintre cele mai puternice centre comerciale şi chiar industriale din zonă.
Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea însă, aceste oraşe au fost devastate de bande turco-albaneze, care au reuşit, în scurt timp, să le radă de pe faţa pământului. Marea majoritate a localnicilor a plecat, cu toată averea, în Ungaria şi la fratii din Ardeal, fiindcă Imperiul austriac le promitea favoruri pentru a-i atrage. În anul 1782, de pildă, un oarecare Jefarovici a fost înnobilat de împărat fiindcă izbutise să colonizeze pe pământurile Austriei circa 500 de familii de macedoromâni. Întemeietori de fabrici, ateliere şi tipografii, macedoromânii au pus în valoare bogăţiile Transilvaniei şi au fondat marile companii comerciale care legau economic Apusul şi Răsăritul Europei. Mai mult, familia de aromâni Sina, înnobilată de împăratul Francisc I în 1818, a pus bazele Creditului Agrar Ungar, a întemeiat Societatea de Asigurare Maghiară, a participat la promovarea căilor ferate şi a navigaţiei cu vapoare, a creat la Budapesta Muzeul Naţional, Academia Comercială, Teatrul Naţional, Conservatorul, Corpul pompierilor şi Palatul Academiei de Ştiinţe Ungare. În faţa acestor măreţe opere, un glumeţ ar putea spune că baronul Sina … a întemeiat, cu ajutorul ungurilor, statul maghiar însuşi!’, este de părere istoricul Victor Papacostea.
