GRUPUL DE DIALOG SOCIAL (GDS),fondat de un agent sovietic și unul maghiar,...

GRUPUL DE DIALOG SOCIAL (GDS),fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu

0 36

Motto:
„După noi vom veni tot noi” – Walter Roman, “Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții”, Editura Politică, 1970.

I

Corupție la cel mai înalt nivel, trafic de influență, devalizare. Așa s-ar putea sintetiza azi constituirea Grupului pentru Dialog Social (GDS) dacă s-ar aplica grilele din manualul de anticorupție al DNA. Documentele pe care le publicăm în exclusivitate atestă mascarada independenței „anticomuniste” a fondatorilor GDS cât și modalitatea rapace prin care au intrat în posesia unor bunuri ale statului, între care impozantul sediu din Calea Victoriei 120. Clădirea istorică fusese pregătită și înzestrată de CC al UTC, sub umbrela unei fantomatice Asociații a tineretului român pentru Națiunile Unite, ca sediu de lux pentru Nicu Ceaușescu, când acesta venea la București. Sediu pus pe tavă activiștilor GDS de la cel mai înalt nivel al Frontului Salvării Naționale (FSN).

Walter Roman

Deși se proclamă drept „prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului” afișând ca dată 31 decembrie 1989, când fondatorii grupului organizat de interese s-au prezentat public la Hotelul Intercontinental, GDS s-a înregistrat legal abia pe 22 ianuarie 1990, având ca reprezentat al parchetului tocmai o tânără procuroare, Lacrima Ciorbea. Soțul ei, Victor Ciorbea, avea să devină peste puțin timp, din aceeași întâmplare prestabilită, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, ulterior CNSLR – Frăția, în prezent sindicat-mamut afiliat Partidului Social Democrat (PSD).

Silviu Brucan, eminența cenușie
Dacă jurnaliști români și autori străini care au studiat îndeaproape evenimentele din 1989 (ca Burakowski Adam, Gubrynowicz Aleksander și Ukielski Paweł) susțin că ideologul bolșevic Silviu Brucan, considerat de presa britanică („The Times”) drept „eminența cenușie a FSN”, se număra printre membrii GDS încă de la înființare, actele publicate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic în perioada Guvernării Cioloș atestă indubitabil că fondatorii GDS au fost, într-adevăr: însuși Silviu Brucan, factotumul din executivul FSN, secondat de sociologul Alin Teodorescu, viitorul președinte al Fundației Soroș și cancelar PSD. Practic, doi agenți veritabili ai serviciilor de informații sovietice și maghiare.

Peste numai 8 zile de la conferința de presă de la Intercontinental, Silviu Brucan, de data aceasta în calitate de membru al Consiliului FSN, îi aprobă colegului lui de constituire a GDS, cofondatorul Alin Teodorescu, alături de împuternicitul Gabriel Liiceanu, preluarea în patrimoniu, cu tot ceea ce se află în clădire, a sediului de lux al CC al UTC din Calea Victoriei 120. Și asta nu e tot. Aprobarea pentru înregistrare la Tribunal este dată de Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, dar de data aceasta în calitate de Ministru al Culturii și, ca să ființeze mai bine, același ministru membru al GDS își acordă carevasăzică sieși și colegilor săi și o generoasă subvenție financiară. Documentele publicate în premieră vorbesc de la sine.

Gabriel Liiceanu

Editura Politică, un cadou ca între prieteni
Să mai amintim și că, peste alte câteva zile, Gabriel Liiceanu, colegul de GDS al ministrului Andrei Pleșu, primește de la prietenul său, prin ordin de ministru, și Editura Politică cu tot patrimoniul său.
Ca și în cazul agentului KGB recunoscut Silviu Brucan, care aprobă, pe 8 ianuarie 1990, darea în folosință gratuită a sediului din Calea Victoriei propriei lui organizații care se va înființa legal pe 22 ianuarie, Gabriel Liiceanu a ajuns director al editurii PCR rebotezate Humanitas, începând cu data de 1 februarie 1990, printrun ordin dat de prietenul său, pe 20 februarie. Editură la care acestuia i se publică, de 29 de ani, toate volumașele de eseuri adunate din „Dilema”. „Dilema” care a funcționat din 1993, când a fost fondată de Pleșu, și până în 2003, tot din banii contribuabililor, atribuiți prin Fundația Culturală Română aflată la vremea respectivă sub patronajul președintelui României, care a fost, în două mandate, nimeni altul decât Ion Iliescu.

Guvernul FSN – GDS
Chiar dacă istoria vorbește despre această primă perioadă „de tranziție” ca fiind sub o guvernare FSN e bine să subliniem că, de fapt, cu doi miniștri în cabinet – Andrei Pleșu la Cultură și Mihai Șora la Învățământ – plus alți viceminiștri și secretari de stat, prima administrație fesenistă de după 1989 a fost, în realitate, un Guvern FSN-GDS. Guvern condus de Petre Roman din care nu și-au dat demisia la mineriada din iunie 1990 nici Andrei Pleșu nici Mihai Șora, în ciuda tuturor biografiilor falsificate pe care le flutură pe net.

Andrei Pleșu

GDS și „Ciuma Roșie”
Deși se pretinde un opozant al „ciumei roșii” Grupul pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a însemnat și înseamnă FSN, respectiv creatorii și excrescențele lui. „Forul moral” al „societății civile” este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență și control a vieții politice și culturale din România. Ca să revenim la modalitatea prin care s-a înstăpânit pe un bun obținut ilegal, prin corupție la nivel înalt, ilegalitate perpetuată până azi, amintim că, la 23 septembrie 2004 apare Hotărârea Guvernului nr. 1551/2004 prin care se conferă Asociaţiei „Grupul pentru Dialog Social” statutul de „utilitate publică”. Practic, o mare parte din activitatea GDS-ului e plătită astfel din taxele noastre. Semnatar: penalul Adrian Năstase. Cine era „șef al Cancelariei Prim-Ministrului Adrian Nastase”? Alin Teodorescu, cofondatorul GDS și apoi deputat PSD – „ciuma roșie”, fost președinte al GDS (1990–1991) și, concomitent, al Fundației Soroș (1990–1996). Întâmplător și fost informator al Securității. Dar și, conform ultimului șef al UM 0110 „anti-KGB”, faimosul general Victor Neculicioiu, directorul Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste», un dovedit agent al Ungariei.

Alin Teodorescu

Niște spioni
Sub prestare de jurământ, la data de 12 iunie 1994, ora 13.30, celebrul general de contraspionaj Victor Neculicioiu informează din nou, pentru a doua oară, membrii Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din 1989 că Alin Teodorescu a fost agent maghiar, documentat și prins în fapt, și că cel care a participat la recrutarea sa pentru serviciile ungare se numește Horvath Andor. Recrutarea s-a perfectat la Institutul de Economie Mondială. Cine este Horvath Andor? Pentru necunoscători, ne spune Andrei Pleșu: „vechiul meu prieten Andor Horváth (Bandi pentru prieteni) mi-a fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1990-1991)” (Dilema veche, nr. 675, 26 ianuarie–1 februarie 2017). Și ce a mai fost, printre altele, traducătorul Horvath Andor? Nimic altceva decât membru fondator al Fundației Soroș, cu cel pe care l-a recrutat drept președinte. Și cine se mai număra printre primii angajați ai lui George Soroș în România? Întâmplător, o doamnă, Catrinel Pleșu, soția ministrului oengist Andrei Pleșu, fostă informatoare a DIE pe la 19 ani. Să mai amintim și că magnatul George Soroș sosește pe 5 ianuarie 1990 în România și este întâmpinat la sediul GDS de… Silviu Brucan.

Români recrutați de unguri
Un adjunct al lui Victor Neculicioiu, Ioan Rusan, colonel în rezervă al SRI, după ce a condus secția Sibiu, și fost șef al compartimentului „Anti-STASI” din UM 0110, adaugă: „Un cadru de informații al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul și cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundației Soroș și profesor la UBB Cluj), a realizat, în 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu”.
Victor Neculicioiu mai completează în revista „Vitralii” a rezerviștilor SRI: „Centrala de spionaj ungară a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior în susţinerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile reţelei de naţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990, un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)”.
Afirmația este întărită de generalul (r) Aurel I.Rogojan în cartea sa, „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale” (Editura Compania, Bucureşti, 2011), cu mențiunea că Adrian Năstase a fost informat dar degeaba.

După doi ani în postura de consilier personal al primului-ministru, pe 1 martie 2004, Andreea Pora devine oficial „Șeful Cancelariei Primului ministru”. După numai alte trei zile, pe 4 martie, în urma unei ședinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Năstase aprobă reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali austro-ungari autori ai genocidului a peste 40.000 de țărani români. Statuia criminalilor fusese dezansamblată în urmă cu 80 de ani de Regele Ferdinand și Ionel I.C. Bratianu.

În mai 2005, sub Călin Popescu Tăriceanu, cine se străduiește să-i păstreze GDS-ului sediul gratuit primit de la FSN? Ministrul Culturii, Mona Muscă. Întâmplător, și ea, informatoare a Securității. După 10 ani, când se apropie expirarea contractului de gratuitate de 10 ani și se ridică deja discuții publice despre implicarea politică a GDS-ului, cine îi reconfirma gratuitățile locative din buricul târgului pentru încă 10 ani? „Ciuma roșie” – Victor Viorel Ponta.

Andreea Pora

Plagiatori și informatori
La capitolul morală, vajnicii 22-iști dau de pământ cu „colaboratorii Securității” – chiar dacă nu sunt dovediți dar apar pe liste negre – dar și cu plagiatorii. Dar se uită că Andreea Pora, de exemplu, redactorul șef al organului, este o plagiatoare recunoscută. Ea a fost dată afară de la Hotnews după ce a plagiat din Cotidianul și Ziare.com fraze întregi, inclusiv cu o greșeală a colegilor plagiați. Peste ani, a repetat figura cu InPolitics, de data asta cu mai multă atenție dar, la fel, fără nici cea mai mică jenă. Dacă cazul Pora e, totuși, ridicol, cel al predecesoarei sale în funcție ne amintește de funie în casa spânzuraților.

Gabriela Adameșteanu, membră a GDS din prima tranșă, a fost silită să renunțe la șefia 22- ului după ce, în urma campaniei „Voci curate în presa și societatea civilă din România”, CNSAS a furnizat oficial informația că scriitoarea a fost „sursă a UM 0544”, fosta Direcție de Informații Externe a Securității (DIE). Scriitorul și cercetătorul Mihai Pelin, coordonatorul volumului SRI „Cartea Albă a Securității” afirma că ea i-a fost bagată în pat disidentului Mihai Botez, pe care l-a talonat apoi toată viața.
Primul redactor șef al 22 – și purtător de cuvânt al GDS – a fost Stelian Tănase, la data „revoluției” „instructor cultural” UTC la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”, cu părinți activiști PCR.

Alexandru Paleologu

Un caz trist
Cezarul informatorilor, Alexandru Paleologu, la rândul lui membru co-fondator al GDS și ambasador al regimului FSN în Franța (până când s-a solidarizat cu „Golanii” din Piața Universității), oricât de simpatic a reușit să se facă public, datorită inteligenței lui vii, a fost o slujnică oribilă a Securității, ca să citez un cercetător CNSAS care i-a conspectat Dosarul. Așa simpatic cum era a semnat pentru eliberarea mahărului comunist Gogu Rădulescu arestat în lotul CPEx al CC al PCR.
Recunoașterea colaborării sale cu Securitate nu îl absolvă de răul făcut, este de părere istoricul Adrian Majuru, care scrie destul de contontend cu privire la memoria bătrânului turnator și al „dinastiei” sale sterpe. „Alexandru Paleologu este asasinul moral al lui Mircea Vulcănescu.Dinastia Paleologu merge mai departe.
Fiul său este deputat PDL şi se visează primar de sector”, scria istoricul literar Adrian Majuru, într-un serial din Cotidianul dedicat non-valorilor care ne sufocă. De la momentul scrierii lui Majuru, mini-Paleologu a ajuns ambasador şi chiar şi Ministru. Al Culturii!
Din această poziție a îndrăznit să aprobe profanarea statuilor marilor repere ale culturii și învățământului României aflate la Universitate, așa cum tatăl său o făcea în scris pe vremuri.
Dar să-i dăm cuvântul lui Adrian Majuru: „Şi în timp ce spurcăciunea de Alexandru Paleologu încasa purcoaie de bani prin Uniunea Scriitorilor de la Securitate pentru turnătoriile lui, victima sa, trădată şi ucisă, Mircea Vulcănescu, se stingea lent şi dureros la Aiud. Iar fiul acestui turnător asasin, imoral ca tatăl său şi cu uşor retard în imediat, Toader Paleologu, este în continuare în cărţile puterii şi visează la un fotoliu de primar. Această micro-dinastie Kim a României rămâne în cărţile serviciilor şi în defavoarea noastră.”

Mircea Dinescu, în primele rânduri la constituirea GDS-ul
Un alt liant între FSN și GDS, poetul Dinescu este ginerele profesorilor Elena Loghinvski (Ludmila Loghinovskaya) și Albert (Adalbert) Kovacs, fost bursier în URSS, cu doctoratul în filologie la Universitatea „M.V.Lomonosov” din Moscova și ulterior asistent la Catedra de filologie rusă a Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti, unde soția lui devine lector. Albert Kovacs l-a cunoscut în mod cert pe Ion Iliescu, cu care a studiat în URSS exact în aceeași perioadă. După cum se știe, la începutul anilor ’50, Ion Iliescu a fost secretarul „Sovietului unional al studenților și aspiranților români” aflați la studii în Uniunea Sovietică.
La moartea lui Kovacs, în 2015, Uniunea Scriitorilor din România, condusă de Nicolae Manolescu a transmis un mesaj bizar: „Îl salutăm pe ultimul său drum fără să spunem să-i fie ţărâna uşoară, ci doar cerul de la Răsărit să-l lumineze!” Soacra lui Dinescu a fost teleportată după absolvirea Facultății de Filologie a Universităţii de Stat din Ural la București de unde își plătea cotizația la PCUS regulat, la sediul ambasadei URSS.
Pe 11 mai 1988, Andrei Gromîko, președintele Sovietului Suprem, venit în vizită oficială la București, a comunicat o listă scurtă de invitați din domeniul culturii pentru o vizită de perfecționare în URSS. Pe ea, la loc de cinste, numele lui Mircea Dinescu. Astfel, Dinescu face turul URSS, monitorizat de agenți ai DSS (0110), până în Crimeea, unde i s-a pierdut urma pentru o perioadă mai lungă de timp.

În 1991 i-a fost amfitrion și conviv lui Soroș la București, chiar la Uniunea Scriitorilor, unde i-a lansat cartea „Pentru o transformare a sistemului sovietic”, proaspăt scoasă de Gabriel Liiceanu, din tipografia fostei Edituri Politice a PCR, acum Humanitas. Cuvântul înainte, asumat de „Humanitas”, pare scris de însuși Silviu Brucan, cel care l-a primit pe Soroș în România, chiar în primele zile ale lui ianuarie 1990: „Autorul cărții s-a implicat total, practic și teoretic, prin inițiative directe ca și prin elaborari abstracte, la procesele care au schimbat și vor mai schimba nu numai înfățișarea continentului nostru dar și destinul Statelor Unite”.

II

Unul dintre primii membri fondatori ai GDS deconspirați, despre care azi nu se mai vorbește și despre care nu mai e nici o referire pe saitul GDS, la rubrica dedicată, este Dan Oprescu. El a fost silit să se retragă din GDS numai după ce au apărut dovezi că a fost turnător, în 2002 – după 12 ani de dat lecții despre moralitate în politică și societatea civilă. Dezvăluirea nu l-a împiedicat să fie mai departe consilier superior în Guvernul Năstase – „ciumă penală roșie” -, la Agenția Națională pentru Romi.

Călin Anastasiu

Un alt turnător select, Călin Anastasiu, fost membru fondator GDS, prieten la cataramă cu Alin Teodorescu și fost deputat al Partidului Alianța Civică, a tăcut până a fost deconspirat printr-un demers la CNSAS. De altfel, Anastasiu a fost cel cu care Alin Teodorescu a înființat prima (?!) companie de sondare a opiniei publice, IMAS. Anastasiu a fost folosit că sursă a Securității în perioada 1988- 1989, cu acordul PCR, și a avut numele de cod „Anghel”, după cum a relevat oficial CNSAS tocmai în 2010.

Mihnea Berindei, fiul lui Dan Berindei și omul de legatură al GDS cu neo-kominternul european, a fost racolat de Securitate în 1968 și a avut două nume de cod: „Sandu” și „Mircea”, a demonstrat CNSAS. Cunoscută specialistă franceză în istorie recentă, Catherine Durandin, și, totodată, expertă a Ministerului Apărării Franței, a întărit această notă afirmând fără ocolișuri că a fost informată chiar de către serviciile speciale franceze că Mihnea Berindei a fost trimis de Securitate în Franța și a operat că agent al acesteia.

Sorin Antohi, un alt caz răsunator, alias „Valentin”, a fost nu numai informator dar și doctor închipuit la Universitatea lui Soroș de la Budapesta cât și membru al Comisiei Tismăneanu. Un ministru de Externe voia să-l pună președinte al Fundației-clonă Gojdu, care urma să predea Ungariei oficial toată moștenirea marelui mecena Emanoil Gojdu. N-a fost să fie. Andrei Corbea-Hoisie, fost membru GDS și ulterior ambasador la Viena, și-a turnat prietenul, pe disidentul Dan Petrescu de la Iași.

Din GDS au făcut parte și doi prelați (singurii), despre care se uită acum: Iustin Marchiș, turnător la Cozia și Nicolae Corneanu, membru al Comisiei Tismăneanu și turnător timp de peste 40 de ani, unul dintre cei mai prolifici informatori ai Securității, depășit poate doar de Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu Quintus. Altă membră fondatoare a GDS, Smaranda Enache, fondatoare a Ligii Pro-Europa din Târgu Mureș, a fost, de asemenea, atât informatoare a Securității cât și activistă PCR.

Rectorul Universității, Mircea Dumitru, alt „sifon”!
Acum foarte vocalul Mircea Dumitru, la rândul lui membru GDS, a tăcut mâlc timp de 27 de ani pe tema relațiilor lui cu Securitatea.
Fostul ministru al Educației cioloșiste, membru corespondent al Academiei Române, pe lângă faptul că a tradus din germană pe care nu o știa pe când era angajatul lui Liiceanu la Humanitas, „a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București și a semnat la dată de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ Negulescu”, după cum a atestat CNSAS de abia în 2017 și a dezvăluit Evenimentul Zilei. Anterior acesta mințise că nu a colaborat niciodată cu Securitatea. Cu toate acestea, în prezent, fostul turnător e bine-mersi, rector al Universității București, de unde dă sinecuri tovarășilor săi de Grup, cum ar fi Vladimir Tismăneanu, co-autor al unui dicționar politic cu Virgil Măgureanu – în vechiul regim – și apoi al unui volum de dialoguri tovărășești cu Ion Iliescu.

Voracii Pleșu și Liiceanu
Despre cuplul Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, membri fondatori ai GDS și cei mai aprigi profitori ai tuturor regimurilor, e greu să mai adaugi ceva, dincolo de cadourile pe care și le-au făcut reciproc din averea statului, de la Editura Politică încoace. Poate, totuși, în comparație cu Ioan Aurel Pop, „colaboratorul Securității” pe linie externă, pentru „supravegherea diasporei” de la… Varna, ar fi cazul să amintim că, pe vremea odiosului regim comunist nu numai că au fost beneficiari ai unor burse cu repetiție la Heidelberg (Republica Federală Germania) când alții nici pașaport până la Ruse nu puteau să primească, dar au făcut zeci de vizite în Occident, sărbătorind chiar și Revelionul la Paris, în repetate rânduri, împreună cu familiile (soția sau copilul) și călătorind uneori cu mașinile proprietate personală. Nu o spune Securitatea cea rea ci chiar acum incinerata cu onoruri naționale Monica Lovinescu. Dovezile abundă în Jurnalele ei! Păcat că și soția lui A.Pleșu, Catrinel Pleșu, fosta directoare ICR, a fost, și ea, informatoare și referend a DIE.

Horia Roman Patapievici & IBasescu & Liiceanu

Patapievici, un mincinos!
Un alt membru cunoscut al GDS este Horia Roman Patapievici. Emoționată, după prima întâlnire cu el, Monica Lovinescu avea să scrie în Jurnalul ei: „Descoperim un tânăr (are 35 de ani și pare cu vreo zece mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut”. După ani, Dosarele CNSAS care nu au putut fi făcute dispărute, au relevat faptul că Dionisie Patapievici nu a murit, săracul, fără să-i spună drama trăită de el în închisorile regimului comunist, ci a fost de fapt un ștab al regimului comunist, fost traducător al Armatei Roșii la Viena și un foarte interesant agent al NKVD, rezident la Banca Națională a României, unde acum lucrează pe post de consilieră soția lui Patapievici.

Mircea Dinescu, fost membru GDS, dincolo de statutul lui vedetă de disident și ginere de cetățeni sovietici, a fost absolvent al Academiei de cadre a PCR „Ștefan Gheorghiu” și secretar UTC al USR cu armata la Securitate. Anul 1988 l-a petrecut întrun tur ghidat al URSS-ului.
Cei trei, Pleșu, Patapievici și Dinescu au ocupat și funcții în Colegiul CNSAS neglijând filosofia, cultură și poezia în favoarea documentelor secrete pe care au reușit sau nu să le găsească și dosească.

Mircea Dinescu

Moștenitorii lui Leonte Răutu
Alți membri de vază ai GDS ar putea fi Anca Oroveanu, fiica lui Leonte Rautu, sinistrul șef ideologic al Partidului Comunist din România și a Nataliei Răutu, cea mai apropiată prietenă a Elenei Ceaușescu sau Andrei Oișteanu, fiului Bellei Iosovici și al lui Mihail Oigenstein, emigrat în 1954 din URSS împreună cu familia, care a fost plasată de unchiul membrului GDS, Leonte Răutu, pe strada Washington, în cartierul Dorobanți.
Fratele său, Valery, s-a născut în Karaganda, cunoscutul lagăr al românilor deportați în RSS Kazahstan, unde tatăl său se află în misiune de propagandist și agent bolșevic chiar în lagărele de detenție, iar el în București.

Mariana Celac, sora primului ministru de Externe al FSN, Sergiu Celac, fostul traducător al lui Ceaușescu și acum coordonator al FUMN, este fiica primului prefect comunist pus de sovietici în România, la Craiova, originar din Găgăuzia, ulterior responsabil în Comitetul de Stat al Planificării.
Din păcate pentru „forul moral” al „societății civile” care este GDS a fost, și ea, titulară a unui dosar fond Rețea a Securității, în care se arată că a fost recrutată la dată de 01.11.1984, pentru completarea Rețelei informative pe linia Serviciului „F’. Nu știu ce înseamnă asta dar știu că, până la dată deconspirarii sale de către CNSAS, în 2010, în urmă aceleiași campanii Voci Curate, a tăcut chitic.
Alt membru al Grupului trecut de la GDS la PSD este Sorin Ilieșiu; operator și fost propagandist PCR, împreuna cu Lucia Hossu Longin, la Festivalul „Cântarea României”. Membră GDS supranumită „tovarășa colonel”, Rodica Culcer, fostă „documentaristă” la „Ștefan Gheorghiu” și Secția Externă a CC al PCR a emigrat de la revista Era Socialistă tocmai până în Ambasada Statelor Unite ale Americii, iar asta pe vremea regimului comunist, pentru a ateriza apoi, prin deplasări de serviciu, în avioanele aceluiași „ciumă penală roșie” Adrian Năstase.

Andrei Cornea, editorialist 22 și membru GDS, este fiul celui supranumit satrapul ideologic proletcultist al educației românești, Paul Cornea, secretar CC al UTM și sovietizator al culturii române. Desigur, fiul său n-are nici o vină.

Acuzatorii publici”
După cum spune și reputatul analist poltic și militar Valerian Stan, fondator al CADA în anii ’90, GDS a fost creat în oglindă de FSN, ca partener în jocul de maskirovka practicat cu profesionalism de manipulatorii opiniei publice de peste 29 de ani. Mai precis chiar din 22 decembrie 1989, de când s-a pus la cale fondarea GDS și a revistei 22, care avea să poarte acest nume ca simbol al reinstaurarii la putere a celor veniți cu tancurile sovietice în 1944: a Ciumei Roșii.
Pentru că fondatorul nu numai de facto dar și de jure, în acte, al Grupului pentru Dialog Social a fost nimeni altul decât Silviu Brucan, împreună cu informatorul Securității și agentul Ungariei Alin Teodorescu. Silviu Brucan, care, dacă ar fi trăit azi, ar fi trebuit să se afle în cătușe, alături de Ion Iliescu și ceilalți ucigași ai românilor din 1989. Același Silviu Brucan care-și avea soția, Alexandra Sidorovici, ea însăși agentă CEKA și apoi NKVD/KGB, la fel că soțul ei, plasată în pozițiacheie de „acuzatoare publică” în marile procese politice ale elitei românești.
Același Silviu Brucan care, începând în septembrie 1944, în calitate de secretar general de redacţie al ziarului de partid „Scînteia”, cerea condamnarea la moarte a marilor oameni politici și jurnaliști români. Cum e oare să dai lecții de morală de pe podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Iuliu Maniu, Gheorghe I.Brătianu și Corneliu Coposu?

Ilegaliștii PCdR din GDS
Un membru cu greutate al Grupului, „trecut în neființă”, după cum se scrie pe saitul 22, a fost Pavel Câmpeanu, considerat de scriitorul și sociologul Petre Anghel drept un fel supraveghetor bolșevic lăsat de Brucan la datorie între emulii lor de la GDS. Spre deosebire de colegii săi mai tineri, el nu a fost informator al Securității ci doar ilegalist al Partidului Comunist din România (PCdR). În februarie 1990, era publicat în New York Review of Books cu amintirile lui despre dictatorul sângeros Ceaușescu, cu care se ținuse pe vremuri de mână în închisorile Jilava și Caransebeș.
La fel, Mihai Șora, moșulică cel simpatic din Piață #Rezist și membru GDS încă de dinainte fondării organizației, a fost angajatul Anei Pauker în mandatul acesteia de ministru al Externelor bolșevice, redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă între 1959 şi 1969 – anii marilor epurări -, şef de secţie între 1951 şi 1954 la Editura pentru limbi străine şi a apoi primul ministru al Învăţământului în Guvernul FSN Roman-Iliescu. Dan Andronic a publicat în Evenimentul Istoric o foarte interesantă Notă Secretă pozitivă a unui ofițer de Securitate care i-a propus colaborarea cu „organele”.De notat, a fost, la fel că Alin Teodorescu, membru fondator și la Fundația Soroș – România.

În cele din urmă poate e demn de amintit că însuși președintele îndelungat al GDS, dizidentul Radu Filipescu, este nepotul lui Petru Groza, prim-ministru al regimului sovietic comunist. Și ultimul pe lista această, ignorată de Mădălin Hodor, membrul GDS-ului lui Brucan și al IRR-ului lui Iliescu, este, cu voia dvs., celebrul Volodea Tismăneanu, fiul tatălui lui, la rândul lui și el un biet propagandist la Ștefan Gheorghiu, co-autor de Mici Dicționare Social-Politice pentru Tineret, la editura Politică a PCR, alături de nu mai puțin celebrul Virgil Măgureanu, și, conform documentelor existente la CNSAS, plantat în Occident chiar cu acordul infamei Securități. Dar lista poate continuă…

Teodor Baconsky

UTC-iștii de ieri, GDS-iștii de azi
Din aceeași categorie de fiu de propagandist comunist face parte și Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E.Baconsky („Afară neaua a-ngheţat/Şi viscolele-n zbor străbat/Şi undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează/O văd mineri, soldaţi, colhoznici, vreun activist îndepărtat/Acolo Stalin rând pe rând/Căi noi spre comunism croieşte/Şi ceas cu ceas îşi împlineşte/Cutezătorul jurământ/O, nencetat voi aştepta/Pe Lenin – când să-l pot vedea,/Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,/s-aprind arzând mereu mai tare şi luminează-n ţara mea!”). Căzut din PDL până sub linia de plutire, el a fost reactivat în ultima perioada pe zona “alternativei de dreapta”. Mai puțin talentat decât tatăl său, teologul Baconsky este cunoscut și pentru incursiunile sale prin jacuzziurile lumii.

Tovarășul său de „dreapta”, Cristian Preda, a devenit membru al PCR în 1987, în anul doi de facultate, când muncitorii revoltei anticomuniste de la Brașov erau măcelăriți și torturați de forțele regimului pe care el se pregătea sârguincios să îl servească. Cristian Preda a fost membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) și responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988.

Cristian Preda

La Concursul profesional-științific studențesc de științe sociale, Secțiunea „Materialism dialectic și istoric”, a obținut 20 de puncte. Pe urmele lui Lucian Boia, lucrarea să era o odă la al XIV-lea Congres al PCR și 45 de ani de la „revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă de la 23 august 1944“.
Concursul a fost aprobat de tovarășa Elena Ceaușescu. Temele la care Cristian Preda s-a dovedit eminent: „Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarășul Nicolae Ceauşescu, la sedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obsteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluționar în țară noastră, despre marile transformări revoluționare ce constituie conținutul și definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape“; „Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?“; „Dialectica contradicţiilor în viață socială. Concepția PCR a Secretarului sau General, tovaraşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea și soluţionarea contradicţiilor în socialism“.
După ce a ajuns europarlamentar pe spezele PDL și ale Elenei Udrea a început să o înjure birjărește, la fel ca Baconsky pe „coruptă”, deși au petrecut momente de neuitat pe plajă prezidențială de la Neptun, sub ochiul de ciclop al lui Băsescu și țevile automatelor subacvatice al SPP.

Monica Macovei & Traian Basescu

Alt UTC-ist tomnatic, Alexandru Lăzescu, proțăpit de GDS la TVR pe vremea lui Băsescu, a fost vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Politehnică Iași responsabil de „problemele cultural-educaționale”, adică de propagandă. Într-un interviu din 1979 apărut în „Flacăra Iașilor”, „Andi” Lăzescu afirmă: „Suntem comuniști sau viitori comuniști, și în orice moment trebuie să ne comportăm că atare, să privim în viitor, care este AL NOSTRU”. Corect. A știut bine. Alexandru „Andi” Lăzescu, unul dintre coloneii ilegali ai lui Gabriel Oprea. În 1990, simultan, era coordonator al GDS și Fundației Soroș la Iași.

Despre Monica Macovei, membră GDS din tată în fiica, ați auzit probabil că anti-corupția a învățat-o de mică, din familie, cât și de la serviciul ei de dinainte de 1989, pe când activa că procuroare comunistă.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.