Guvernanţii nu-i mai reprezintă pe români!

Guvernanţii nu-i mai reprezintă pe români!

Este concluzia sindicalistilor după discuţia cu prefectul Braşovului, căruia ministrul Carmen Dan îi ordonase, ca de altfel tuturor prefecţilor din ţară, să le prelucreze sindicaliştilor binefacerile modificărilor Codului Fiscal. Reprezentanţii angajaţilor ameninţă cu greva generală.

Fănică Gabor, preşedinte Cartel Alfa Braşov, spunea ieri, după discuţia cu prefectul, că a asistat la prezentarea unei aritmetici cosmetizate de doamna ministru privind transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, pe care sindicaliştii le resping. aceste Sindicaliştii au ieşit extrem de nemulţumiţi de la discuţia cu prefectul, dar au luat foc când au aflat Guvernul vrea să facă modificările astăzi, prin ordonanţă de urgenţă.
„Dacă Partidul Social Democrat aşa înţelege dialogul social din România, vom avea şi noi grijă ca pe viitor să le spune cetăţenilor să aibă grijă ce votează pentru că ei nu reprezintă cetăţenii, se reprezintă pe ei înşişi”, a declarat ieri Fănică Gabor.
Şi Gheorghe Manea, preşedinte CNSLR Frăţia Braşov, a anunţat greva generală în 17 noiembrie.
Prin deciziile de modificare a Codului Fiscal, Guvernul a reuşit să-şi pună în cap nu numai sindicatele, ci şi pe primarii din toată ţara, care nu îşi pot construi bugetele pe anul viitor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.